Cum ne-a luat şi pielea de pe noi „poporul sovietic prieten” în 1944


cccp 20Precum se ştie, la 23 august 1944 a avut loc o lovitură de stat, în urma căreia România a încetat să mai lupte alături de Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial şi a trecut de partea „aliaţilor”, adică URSS, Marea Britanie, Franţa şi SUA. Între 10 şi 13 septembrie 1944, la Moscova are loc negocierea pentru încheierea Convenţiei de armistiţiu dintre România şi U.R.S.S., în numele Naţiunilor Unite. La aceste negocieri au participat şi delegaţii britanice şi americane.

Din delegaţia română fac parte: Lucreţiu Pătrăşcanu, Ministru de Stat, General Adjunct Dămăceanu, Subsecretar de Stat al Afacerilor Interne, Principele Barbu Ştirbey, fost preşedinte  al Consiliului de Miniştri, Gheorghe Pop, Gheorghe Gussi, Consilier de Legaţie, Secretar General al Delegaţiunii. Delegaţia sovietică era compusă din Molotov, Comisarul Afacerilor Străine al Uniunii Sovietice, Vîşinski, Manuilski şi Maiski, comisari adjuncţi, generalul Vinogradov şi amiralul Bogdenko. În sala unde au avut loc negocierile, mai erau prezenţi, aşa cum am precizat mai sus, şi delegaţii britanice şi americane.

La punctul 11 al armistiţiului de la Moscova, se prevedea faptul ca România să plătească suma de 300 de milioane de dolari americani drept despăgubiri pentru invazia URSS. Iată ce argumenta ministrul sovietic de externe, Molotov, pentru susţinerea acestui punct:

Molotov: „Textul este punctul de vedere al celor trei guverne aliate, iar trupele Uniunii Sovietice găsindu-se pe teritoriul său, ar putea să spună mai mult. 300 milioane dolari nu este decât o parte a despăgubirilor. Ar fi uşor să prezint argumente destul de tari pentru menţionarea acestei cifre. Guvernul sovietic are la dispoziţia sa destule dovezi pentru a arăta că 300 milioane dolari este o sumă mică şi nu reprezintă decât 1/3 a pagubelor. Nu vorbesc de oamenii pierduţi, de femeile bătrâne şi copiii dispăruţi. Îmi îndrept însă privirile către viitor. Mă gândesc că România duce război contra Germaniei şi Ungariei împreună cu Uniunea Sovietică şi aliaţii săi. Pentru aceasta cred că cele 300 milioane dolari nu reprezintă decât acest punct de vedere. Popoarele vecine trebuie să se gândească la viitor. 50 de milioane de dolari anual este o mică parte a pagubelor şi mică faţă de bogăţiile naţionale ale României. Acestea sunt motivele care stau la baza acestui articol. Sunt mândru că aliaţii noştri apreciază justiţia noastră”.

Christu, alt membru al delegaţiei române contra-argumentează la această cerere uriaşă a sovieticilor:

Christu: „Recunosc valabilitatea documentelor şi sunt recunoscător Dlui Molotov pentru frumoasele lămuriri, dar mă întreb cum se va face plata şi în orice caz vom putea plăti şi pentru aceasta cer inegalitatea unităţilor. Adică, anuităţile din ultimii ani să fie mai mari decât primele. România va ieşi din acest război foarte slăbită şi cu foarte mari sarcini economice, aşa că este natural ca în primul an să fie chiar dispensată de plată, în anul al doilea anuitatea să fie mică şi corespunzătoare posibilităţilor ei de plată ca restul plăţilor să apese mai mult în anii din urmă când este de aşteptat o reluare mai normală a activităţii generale a ţării”.

La care, Molotov, intervine: „Recunosc argumentele D. Christu, mai ales şi reamintesc acest fapt că România va plăti despăgubiri şi celorlalţi aliaţi dar argumentele D. Christu sunt unilaterale şi se ignorează multe fapte. Pot să adaug că niciun cetăţean sovietic nu va înţelege vreo rectificaţiune în această privinţă. D. Maiski poate să spună care este venitul fiecărei naţiuni. Venitul României este socotit la 2 miliarde dolari anual.”

Christu, intervine şi el la rândul său şi afirmă: „Nu recunosc această sumă de 2 miliarde dolari anual şi nu ştiu de unde Dl. Maiski a găsit-o. Bazându-mă pe studiile şi textele oficiale ale Societăţii Naţiunilor, venitul naţional al României nu se ridică la mai mult de 600 milioane dolari anual.”

Deci, iată cum sovieticii ne-au luat jumătate din venitul naţional al ţării, la banii de astăzi însemnând suma de…100 miliarde de dolari!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock