Ce moarte a avut vicontele Castlereagh, ministrul britanic de externe: şi-a tăiat pur şi simplu gâtul cu lama unui cuţit!

2.577 vizualizari

Robert Stuart Castlereagh (1769-1822), viconte de Castlereagh şi marchiz de Londonderry, a fost un celebru om politic britanic. Conservator provenit din înalta aristocraţie, a fost sufletul coaliţiei contra lui Napoleon I, jucând un rol eminent la Congresul de la Viena (1815). Originar din Irlanda de Nord, Castlereagh face la început carieră în administraţia irlandeză. Ales deputat în Camera Comunelor (1794), partizan al unirii strânse cu Anglia, a fost unul din artizanii Actului de Unire din 1800.

Secretar la război sub prim-miniştrii Pitt şi Portland (1805-1809), Castlereagh face ca Wellington să intervină în Spania ocupată de Franţa, dar eşecul expediţiei de la Walcheren (1809) şi o ceartă personală cu colegul său de la externe, Canning, îl obligă să părăsească guvernul. Secretar la externe (martie 1812) şi şef al partidului tory în Camera Comunelor, va juca un rol decisiv la Congresul de la Viena. Partizan, alături de cancelarul austriac Metternich, al unui echilibru european, se va opune pretenţiilor ruseşti şi prusace.

Ostil tratatului Sfintei-Alianţe, propus de ţarul Alexandru I, pe care îl califică „un monument de misticism sublim şi de nonsens”, luptă mai ales pentru formarea Cvadruplei Alianţe (noiembrie 1815), ostilă Franţei şi semnată de Anglia, Prusia, Rusia şi Austria. Se va opune totuşi cu energie politicii de intervenţie în Europa a lui Metternich. Foarte conservator în problemele interne, va atrage ura liberalilor şi a irlandezilor împotriva cărora a dus o politică de represiune.

Asta ar fi, pe scurt, cariera sa politică. Pe plan personal, în ultimii ani de viaţă, ministrul britanic de externe devine un depresiv, lucru accentuat în special după moartea tatălui său (în 1821). În 1822, el începe să sufere de o formă de paranoia, probabil din cauza stresului acumulat în viaţa publică. El chiar spuse la un moment dat: „Mintea mea s-a dus”. Pe 9 august 1822, el are o audienţă cu regele George al IV-lea, din care reiese că ar fi fost şantajat. Pe 12 august 1822, deşi era sub atenta supraveghere a soţiei sale şi a doctorului personal, el reuşeşte să găsească un cuţit cu ajutorul căruia îşi taie, pur şi simplu, gâtul. Moare fără a avea vreo şansă de salvare.

În batjocură, poetul Lord Byron va scrie un epitaf despre Castlereagh: „Un mormânt mai nobil ca acesta / Nicicând nu se va găsi / Aici zac oasele lui Castlereagh / Opreşte-te, călătorule, şi pişă-te pe el”.