Asasinarea lui Lev Troţki, inamicul public nr.1 al lui Stalin

Marelui Stalin îi era frică de Troţki

Kremlin, august 1939. Cine era cel mai puternic om din Rusia? Bineînţeles că Iosif Vissarionovici Stalin. Dictatorul sovietic nu se temea pentru puterea lui. Formidabila poliţie condusă de Beria lucra pentru liniştea sa. După moartea lui Lenin, adversarii lui fuseseră eliminaţi: asasinaţi, deportaţi. Totuşi, nu era satisfăcut. O otravă teribilă îi rodea zi după zi sufletul tenebros. În ciuda puterii de care dispunea, în ciuda terorii pe care o inspira tuturor, privirea îi rămânea fixată fără încetare asupra unui târguşor din împrejurimile oraşului Mexico: Coyoacan. De ce? Cine îl împiedica pe dictator să doarmă? Cine s-a dus să se ascundă aşa de departe spre a-i provoca atâta frică?

Omul care îl neliniştea pe Stalin era Lev Troţki, ultimul supravieţuitor dintre conducătorii care fuseseră alături de Lenin până la moarte. Cel din urmă şi de asemenea cel mai mare, cel mai important, cel mai primejdios pentru satrapul de la Kremlin. Sigur, forţa lui Troţki consta mai întâi în ideile lui, apoi în prestigiul său internaţional. Dar, contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu în asta consta pericolul esenţial în ochii lui Stalin: ideile lui Troţki nu aveau nicio şansă să pătrundă, să agite Uniunea Sovietică. Poliţia veghea. Acea poliţie devenită faimoasă: KGB, GPU sau NVD, sau NKVD.

Stalin speriat de o simplă carte

Nu, Stalin se temea până la urmă mai puţin de ideile lui Lev Troţki şi mai mult de altceva. Acest „altceva” îl obseda. De ce îi era atât frică celui pe care însuşi Troţki îl numise „şacalul” de la Kremlin? Lui Stalin îi era frică de o carte intitulată pur şi simplu: Biografia lui Stalin. Nu numai că cel mai periculos şi cel mai implacabil dintre adversarii lui trăia încă, ceea ce era, probabil, intolerabil pentru dictator, dar, în loc să se consacre unor lucrări de teorie, el pregătea o biografie! O biografie a lui Stalin scrisă de Lev Troţki. Ce carte! Troţki avea să arate lumii întregi faţa adevărată a dictatorului, avea să-l descrie aşa cum era: brutal, perfid, plin de complexe teribile, de o neîncredere bolnăvicioasă care degenera în acte sângeroase. Da, această carte îl obseda pe Stalin. Trebuia cu orice preţ să-l împiedice pe autor s-o termine.

Troţki, condamnat la moarte de Stalin

Toate poliţiile secrete din lume manipulate de Kremlin au fost mobilizate în acest scop. De acum înainte, zilele lui Troţki erau numărate. Şi, în ciuda vigilenţei numeroşilor lui prieteni, admiratori şi militanţi, în ciuda precauţiilor luate, lupta era inegală. Lupta pe care Troţki o va da împotriva morţii va fi atroce. Cum va veni? Şi, mai ales: cine o va incarna? Pe cine va alege destinul să împlânte fierul în pieptul şi inima bătrânului revoluţionar?

Dar cine era Troţki?

Troţki s-a născut în 1879. La nouăsprezece ani, a fost arestat deja pentru activităţi revoluţionare şi deportat de ţar în Siberia. Pe atunci purta adevăratul lui nume: Leiba Bronstein. A fost închis trei ani, apoi a evadat cu un paşaport fals sub numele de Lev Troţki, nume pe care îl va păstra.

Avea douăzeci şi doi de ani. Trei ani mai târziu, a fost din nou arestat pentru aceleaşi motive şi din nou deportat, dar de data aceasta pe viaţă. A evadat pentru a doua oară în timpul transportului spre Siberia şi s-a ascuns în Finlanda. Apoi la Viena, de unde a fost expulzat. S-a dus la Paris şi a fost expulzat şi de acolo. Între timp, se căsătorise şi avea un fiu, Lev Sedov. S-a întors în Rusia în 1917 şi l-a întâlnit pe Lenin. Cei doi bărbaţi au început să lucreze împreună. Din 1918, Troţki şi-a folosit toată energia pentru a pune bazele viitoarei Armate Roşii. Lenin avea în el o încredere absolută.

După moartea lui Lenin, Stalin îl deportează

După moartea acestuia, a fost atacat de Stalin, care pusese mâna pe aparatul partidului comunist, şi i s-a fixat domiciliul forţat în stepele Asiei Centrale. Apoi a fost exilat în Turcia, în ziua de 20 februarie 1932, Stalin i-a semnat condamnarea şi l-a alungat din URSS. Pe 9 ianuarie 1937, Troţki a sosit în Mexic, singura ţară care a avut curajul să-l primească definitiv, căci Stalin exercita presiuni puternice asupra naţiunilor lumii şi puterea lui era de temut. Troţki şi-a ales domiciliul în Coyoacan, la zece kilometri de Mexic. Apoi va începe lupta dintre gigantul revoluţionar şi sângerosul uzurpator al testamentului lui Lenin.

Mama asasinului lui Troţki

Când Troţki a evadat pentru prima dată din Siberia, avea douăzeci şi doi de ani. În aceeaşi zi, la aceeaşi oră, la mii de kilometri de acolo, o fetiţă de nouă ani juca şotronul în curtea unui pension englezesc deosebit de auster, rezervat copiilor bogaţi. Acest pension se numeşte Sacre-Coeur de Jesus. Fetiţa: Eustasia Maria Caridad del Rio Hernandez. Familia ei, originară din Cuba, se instalase în Catalonia. Până la optsprezece ani, Caridad fusese dominată de mari elanuri mistice. A intrat chiar în mănăstirea „carmelitelor desculţe”, unde a devenit novice. Această fată îl va ucide pe Troţki, dar, mai precis, ea îl va purta mai târziu în pântece pe asasin. Caridad va fi mama şi complicea bărbatului care îl va ucide pe Lev Troţki.

Caridad se va căsători cu Pablo Mercader în 1884. Din această căsătorie se vor naşte cinci copii, printre care şi Ramon. Caridad îşi va părăsi soţul, va veni în Franţa şi va întâlni la Bordeaux un aviator comunist, care îi va insufla propriul lui fanatism. A devenit o agentă GPU, sinistra poliţie secretă a lui Stalin. Era începutul angrenajului, începutul unei vieţi teribile presărate cu crime.

Îndrăzneaţă, energică, combativă, Caridad va participa la războiul din Spania, şi nu lângă foc sau la infirmerie: va conduce personal o brigadă comunistă pe frontul Aragonului. A fost rănită. Dar a câştigat stima unui anume Pedro, care reprezenta GPU în Catalonia, şi nu era altul decât Gero, viitorul şef al guvernului ungar. Caridad a sfârşit, ca toţi marii spioni ai lui Stalin, la Moscova. Cât priveşte pe fiul ei, acesta dispăruse brusc din Spania, într-o zi a anului 1937. Unde se dusese?

Logodnicul unei admiratoare a lui Troţki…

În timpul iernii lui 1940, un om sosea la Paris. Se numea Jacques Mornard. Aici s-a îndrăgostit de o tânără femeie încântătoare: Silvia Anghelova. Nimic mai natural. Dar această tânără femeie este o troţkistă convinsă. A devenit amanta lui Mornard şi acesta i-a promis că o va lua de soţie. Silvia, care trebuia să plece în SUA, a lăsat la Paris un logodnic. Nu mică i-a fost mirarea văzându-l pe acest logodnic făcându-şi într-o zi apariţia la New York! De ce? Nu voia să participe la război- zicea el -, deoarece era contrar ideilor lui. Îşi făcuse un paşaport pe numele de Frank Jackson. Îndrăgostiţii au trăit o lună la New York. Mornard a trebuit să plece la Mexico.

Silvia, ca o bună logodnică, s-a dus şi ea mai târziu după el, în ianuarie 1940. La sfârşitul lunii martie, Silvia, care trebuia să se întoarcă la New York, s-a dus să-şi ia rămas-bun de la Troţki, pe care îl cunoştea bine, cu atât mai mult cu cât sora ei fusese secretara bătrânului revoluţionar. Jackson-Mornard a însoţit-o. Nu-l va vedea pe Troţki, dar va fi impresionat de înflăcărarea, inteligenţa, credinţa de care era animat anturajul acestuia. De acum înainte, va studia ideile lui Troţki şi, puţin câte puţin, ca atâţia alţii, va fi sedus de aceste idei pe care şi le-a însuşit. Admiraţia lui pentru acest luptător ieşit din comun creştea. În scrisorile trimise Silviei, susţinea acest lucru cu o tărie din ce în ce mai mare.

În noaptea de 23 spre 24, Troţki a scăpat dintr-un atentat. Dispozitivul de securitate a fost întărit. Jackson-Mornard era indignat de această agresiune. A scris câteva articole pe care le-a prezentat lui Lev Troţki. Fiecare se aştepta la alte tentative de asasinat. Când? Unde? Şi cine? Aceste întrebări aveau să-şi primească răspunsul marţi 20 august, la ora 17:30.

În ziua aceea, Lev Davidovici Troţki s-a trezit şi a spus că se simte într-o formă excelentă. Ca în fiecare dimineaţă, după ce deschidea el însuşi obloanele blindate, i-a spus soţiei sale: „Ia te uită, vezi, n-am fost omorâţi în noaptea asta”. Apoi s-a dus în curte să-şi îngrijească iepurii. După aceea, a lucrat fără întrerupere până la prânz. După dejun, a urmat o scurtă siestă şi a reînceput lucrul. La ora cinci după-amiază, a luat ceaiul. În acel moment, Natalia Sedova Troţki a ieşit pe balcon şi a remarcat faptul că soţul ei nu era singur în faţa cuştii iepurilor. Îl însoţea un bărbat, care şi-a ridicat pălăria când a zărit-o. Acest bărbat era Jackson-Mornard. Îi aducea lui Troţki un articol pe care acesta trebuia să-l corecteze. În urmă cu două zile, Jackson venise la Troţki să-i arate schiţa articolului.

Asasinarea lui Troţki

Troţki a închis uşa coteţului şi şi-a scos mănuşile. Apoi s-a îndreptat împreună cu Jackson spre casă, şi uşa biroului s-a închis în urma lor. Trei minute mai târziu, s-a auzit un urlet teribil. Natalia a venit în fugă. Între sufragerie şi terasă, Lev Davidovici Troţki era în picioare, sprijinit de tocul uşii, cu braţele atârnând. îşi pusese ochelarii. Avea faţa plină de sânge. A rostit un nume: Jackson. Apoi i-a spus soţiei sale: „Nataşa, te iubesc.”

Între timp, paznicii a pus mâna pe Jackson. „Mai ales să nu-l ucideţi, trebuie să vorbească”, a murmurat uşor Troţki. Rănitul a fost transportat la o clinică. Ultimele cuvinte la adresa soţiei au fost: „Nu vreau să mă dezbrace ei, aş vrea s-o faci tu”. Apoi şi-a dat sufletul, asasinat de Jackson-Mornard cu o lovitură de piolet în cap.

Asasinul lui Troţki. Cine era el?

Cine era Jackson- Mornard? Imediat după moartea lui Troţki, când ziariştii au publicat fotografia ucigaşului, mulţi dintre vechii comunişti catalani l-au recunoscut. Era unul dintre camarazii lor de altădată, care dispăruse într-o zi: Ramon Mercader del Rio, fiul lui Caridad.

La sfârşitul războiului civil spaniol, câţiva comunişti, sever selecţionaţi, au fost trimişi la Moscova, unde au urmat stagii sub conducerea celor mai înalte autorităţi sovietice. Au fost învăţaţi să spioneze, să saboteze, dar şi să reprime în ei orice urmă de generozitate, de omenie, astfel încât să-i ucidă mai uşor pe ceilalţi. Au fost „fabricaţi” oameni fanatici, lipsiţi de milă – roboţi în mâinile dictatorului de la Kremlin. Toată povestea, inclusiv legătura dintre Silvia şi Jacques Mornard, a fost pusă la punct cu minuţiozitate, în mod diabolic.

Lui Mornard puţin îi păsa de Silvia şi de restul. În ziua în care sosea la Paris, după ce dispăruse din Spania, începuse o misiune, una sigură: uciderea lui Troţki. La mii de kilometri de acolo, Stalin a crezut probabil că de acum înainte va intra în istorie drapat într-un giulgiu imaculat. Nimeni nu va cunoaşte vreodată meandrele tulburi şi perverse ale „tătucului popoarelor”. Ce oroare! Sângele lui Lev Troţki curge şi astăzi, picătură cu picătură, pe mormântul tiranului roşu.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.