Discursul lui Stalin: cele mai democratice alegeri din lume le-am organizat noi, bolşevicii


Nu-i aşa că vă era puţin dor să mai vorbim şi de Stalin, sângerosul dictator sovietic? Am dat pe You Tube peste o înregistrare rară, din 1937: o cuvântare a „marelui tătuc” al naţiunii sovietice la primele alegeri organizate în URSS, pe 12 decembrie 1937, conform Constituţiei Sovietice din 1936. Aceste alegeri erau pentru Sovietul Suprem al URSS, un fel de Parlament bicameral, alcătuit din Sovietul Uniunii şi din Sovietul Naţionalităţilor. Întrucât noua Constituţie oferea dreptul fiecărui cetăţean sovietic să candideze pentru un loc în Sovietul Suprem, înainte de alegeri au început să apară multiple candidaturi, chiar din partea unor adversari ai comuniştilor, ceea ce a dus prompt la reacţia NKVD-ului (poliţia secretă a lui Stalin) care a făcut arestări în masă pentru dizidenţii candidaţi.

Astfel, aceste alegeri au reprezentat un simulacru de alegeri libere, deşi Stalin, în discursul de mai jos, vrea să ne convingă de contrariul:

„(…) În primul rând, vreau să mulţumesc electorilor mei pentru încrederea aratată. (…) Am fost nominalizat drept candidat, iar Comisia Electorală a Districtului Stalin a Sovietelor din capitală mi-a înregistrat candidatura.”

Ar fi fost culmea ca acea Comisie să-i refuze candidatura tovarăşului Stalin, cel după care s-a şi dat numele districtului…districtul Stalin!

„Aceasta, tovarăşi, constituie o mare încredere. Permiteţi-mi să vă ofer profunda mulţumire bolşevică pentru încrederea pe care aţi acordat-o Partidului Bolşevic, al cărui membru sunt (…) Ştiu ce înseamnă încrederea. Asupra mea vor atârna noi îndatoriri şi noi responsabilităţi. Ei bine, nu e un lucru obişnuit ca bolşevicii să refuze responsabilităţile. Le voi accepta cu plăcere.”

Ha ha! Mare „responsabilitate” e să fii dictatorul unei ţări! Ce om cu mintea la cap n-ar accepta o asemenea „responsabilitate”…

„Din partea mea, vreau să vă asigur, tovarăşi, că vă puteţi baza pe tovarăşul Stalin! Vă puteţi baza că tovarăşul Stalin va fi capabil să-şi facă datoria faţă de popor, faţă de clasa muncitoare, faţă de ţărănime şi faţă de intelectuali!”

Vă puteţi baza pe Stalin! Desigur, intelectualii sunt lăsaţi la urmă, căci ăia mai gândesc puţin şi văd ce înseamnă a fi dictator. Cei mai importanţi sunt muncitorii, căci unde e sapă, e minte şi judecată mai puţină pentru acţiunile partidului.

(…) „Niciodată în istoria lumii n-au mai avut loc asemenea alegeri cu adevărat libere şi democratice – niciodată! Istoria nu mai cunoaşte un asemenea exemplu!”

Desigur că niciodată…În Anglia existau alegeri libere încă de din secolul al XVIII-lea…

„Important e nu doar că alegerile noastre vor fi universale, secrete, egale şi directe, deşi faptul în sine e de mare importanţă. Chestiunea principală e faptul că alegerile noastre universale vor fi ţinute în cele mai libere şi mai democratice alegeri, comparativ cu altele din oricare ţară din lume”.

Atât de „libere” erau alegerile din URSS încât NKVD aresta în masă toţi cetăţenii care îndrăzneau să candideze împotriva bolşevicilor.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO