De ce a atacat Hitler Rusia?


Germania ataca RusiaDe ce Hitler, deşi Germania era o mare putere tehnică, trimite armata germană (etnic germană!) pe frontul sovietic neechipată cu carburanţi şi motoare care să reziste la gerurile iernii ruseşti?

Şi aceasta în condiţiile în care, tot el, Hitler:

1) Precum însuşi mărturiseşte în Mein Kampf, fusese combatant în primul Război Mondial, în calitate de militar; adică e imposibil să nu fi ştiut adevărul elementar că orice război, indiferent cât de roz şi de fulger s-ar profila la început, nu-i deloc exclus să se transforme – urmare ivirii pe neaşteptate a unor circumstanţe independente de voinţa celui care îl proiectează – să se transforme într-o confruntare de uzură, care să dureze ani şi ani.

2) Conform propriilor lui mărturisiri: avea deplină cunoştinţă că pe Napoleon gerul îl înfrânsese sub zidurile Moscovei. („Nu am avut de luat o decizie mai gravă, pe tot parcursul acestui război, decât aceea de a ataca Rusia. Spusesem dintotdeauna că trebuia să evităm cu orice preţ războiul pe două fronturi şi, de altfel, nimeni nu se îndoieşte că am meditat mai mult decât oricine asupra experienţei lui Napoleon”.)

3) Dificultăţile pe care i le provocase nereuşita campaniei militare a Italiei în Grecia l-au forţat să întârzie cu aproape o lună şi jumătate declanşarea atacului asupra Uniunii Sovietice. („De ce anul 1941? Pentru că trebuia să întârziem cât mai puţin posibil, şi să întârziem cu atât mai puţin cu cât, în vest, adversarii noştri nu încetau să-şi sporească puterile. De altfel, nici Stalin însuşi nu stătea cu mâinile-n sân. Pe ambele fronturi, timpul acţiona împotriva noastră. Prin urmare, nu se pune întrebarea: «De ce deja din 22
iunie 1941?», ci «De ce nu mai devreme?». Fără dificultăţile create de italieni, cu campania lor idioată din Grecia, i-aş fi atacat pe ruşi cu câteva săptămâni înainte”.
(Adolf Hitler, Însemnarea intimă din 15 februarie 1945, în Adolf Hitler, Testament politic, Traducere de Nicolae Buhmeanu, Editura Samizdat, Bucureşti, 1999, pag. 41)

„Dacă războiul ar fi rămas un război condus de Germania, nu de Axă, am fi putut ataca Rusia încă din data de 15 mai 1941. Având la activ numai victorii totale şi indiscutabile, am fi putut termina campania înainte de sosirea iernii”. (ibidem,pag.51)

Urmare aceloraşi dificultăţi, era nevoit să înceapă cu forţe militare diminuate atacarea colosului de la Răsărit.


Lasă un comentariu