Conspiraţia răţoiului Donald: cum un răţoi i-a păcălit pe americani să plătească impozite
Ani la rând, SUA a întruchipat idealul democraţiei autentice, finanţându-şi serviciile publice din încasările aduse de impozitele voluntare pe venit. Dar acest ideal democratic nu a funcţionat decât până la un punct, pentru că patriotismul nu se afla în fruntea listei de priorităţi pentru majoritatea oamenilor. Când a fost vorba de finanţarea efortului public pentru cel de-al doilea război mondial, doar 11% dintre americani îl plăteau şi a devenit clar că nu era suficient pentru guvern să se mizeze pe bunăvoinţa oamenilor. Henry Morgenthau, la acea vreme secretar al Trezoreriei, l-a contactat pe Walt Disney şi i-a cerut să „îl ajute să-i convingă pe oameni să plătească impozitul pe venit”.
Filmul pe care l-a produs Walt Disney avea o poveste destul de simplă, cu tonuri alegorice evidente. Începea cu Donald Duck, întruchiparea perfectă a patriotismului care, însă, ezita să plătească impozite pe venit. Filmul continua cu Donald căruia i se explica modul în care plata impozitului pe venit va ajuta ţara să câştige războiul. Schimbându-şi complet atitudinea, Donald începe imediat să-şi completeze formularele de returnare a impozitului pe venit, devenind atât de entuziast în legătură cu plata acestui impozit încât aleargă din California la Washington pentru a-şi depune personal formularul. Filmul a fost lansat în cinematografe, iar vizionarea era gratuită pentru toată lumea.
Departamentul de Trezorerie estima că aproximativ 60 de milioane de americani au văzut filmul, iar un sondaj Gallup a indicat că plata voluntară a impozitului pe profit a crescut cu 37%.
Până aici, totul bine. Dar unii adepţi ai teoriilor conspiraţii au mari suspiciuni legate de Walt Disney. A făcut el parte dintr-un complot al guvernului de a introduce pe furiş plata obligatorie a impozitului pe venit? Încurajându-i pe cetăţeni să plătească de bunăvoie acest impozit, autorităţile puteau să-i obişnuiască pe oameni cu ideea de a ceda o parte din câştigurile lor – iar această obişnuinţă i-ar fi permis guvernului să adopte o lege prin care să impună obligativitatea plăţii fără a întâmpina mari obiecţii.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ani la rând, SUA a întruchipat idealul democraţiei autentice, finanţându-şi serviciile publice din încasările aduse de impozitele voluntare pe venit. Dar acest ideal democratic nu a funcţionat decât până la un punct, pentru că patriotismul nu se afla în fruntea listei de priorităţi pentru majoritatea oamenilor. Când a fost vorba de finanţarea efortului public pentru cel de-al doilea război mondial, doar 11% dintre americani îl plăteau şi a devenit clar că nu era suficient pentru guvern să se mizeze pe bunăvoinţa oamenilor. Henry Morgenthau, la acea vreme secretar al Trezoreriei, l-a contactat pe Walt Disney şi i-a cerut să „îl ajute să-i convingă pe oameni să plătească impozitul pe venit”.
