Conspiraţia răţoiului Donald: cum un răţoi i-a păcălit pe americani să plătească impozite
Ani la rând, SUA a întruchipat idealul democraţiei autentice, finanţându-şi serviciile publice din încasările aduse de impozitele voluntare pe venit. Dar acest ideal democratic nu a funcţionat decât până la un punct, pentru că patriotismul nu se afla în fruntea listei de priorităţi pentru majoritatea oamenilor. Când a fost vorba de finanţarea efortului public pentru cel de-al doilea război mondial, doar 11% dintre americani îl plăteau şi a devenit clar că nu era suficient pentru guvern să se mizeze pe bunăvoinţa oamenilor. Henry Morgenthau, la acea vreme secretar al Trezoreriei, l-a contactat pe Walt Disney şi i-a cerut să „îl ajute să-i convingă pe oameni să plătească impozitul pe venit”.
Filmul pe care l-a produs Walt Disney avea o poveste destul de simplă, cu tonuri alegorice evidente. Începea cu Donald Duck, întruchiparea perfectă a patriotismului care, însă, ezita să plătească impozite pe venit. Filmul continua cu Donald căruia i se explica modul în care plata impozitului pe venit va ajuta ţara să câştige războiul. Schimbându-şi complet atitudinea, Donald începe imediat să-şi completeze formularele de returnare a impozitului pe venit, devenind atât de entuziast în legătură cu plata acestui impozit încât aleargă din California la Washington pentru a-şi depune personal formularul. Filmul a fost lansat în cinematografe, iar vizionarea era gratuită pentru toată lumea.
Departamentul de Trezorerie estima că aproximativ 60 de milioane de americani au văzut filmul, iar un sondaj Gallup a indicat că plata voluntară a impozitului pe profit a crescut cu 37%.
Până aici, totul bine. Dar unii adepţi ai teoriilor conspiraţii au mari suspiciuni legate de Walt Disney. A făcut el parte dintr-un complot al guvernului de a introduce pe furiş plata obligatorie a impozitului pe venit? Încurajându-i pe cetăţeni să plătească de bunăvoie acest impozit, autorităţile puteau să-i obişnuiască pe oameni cu ideea de a ceda o parte din câştigurile lor – iar această obişnuinţă i-ar fi permis guvernului să adopte o lege prin care să impună obligativitatea plăţii fără a întâmpina mari obiecţii.
Ani la rând, SUA a întruchipat idealul democraţiei autentice, finanţându-şi serviciile publice din încasările aduse de impozitele voluntare pe venit. Dar acest ideal democratic nu a funcţionat decât până la un punct, pentru că patriotismul nu se afla în fruntea listei de priorităţi pentru majoritatea oamenilor. Când a fost vorba de finanţarea efortului public pentru cel de-al doilea război mondial, doar 11% dintre americani îl plăteau şi a devenit clar că nu era suficient pentru guvern să se mizeze pe bunăvoinţa oamenilor. Henry Morgenthau, la acea vreme secretar al Trezoreriei, l-a contactat pe Walt Disney şi i-a cerut să „îl ajute să-i convingă pe oameni să plătească impozitul pe venit”.
