„Bătălie” între Franţa şi SUA pentru o insulă misterioasă din Oceanul Pacific – Insula Clipperton

2.845 vizualizari
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

În 1715, navigatorul englez Clipperton a descoperit o insulă situată în Oceanul Pacific, la 650 mile marine vest de Costa Rica. După ce a examinat-o cu atenție, exploratorul a hotărât să se abată de la procedeul curent pe atunci și să nu anexeze noul teritoriu în numele Majestății Sale Britanice. După ce i-a citit raportul, guvernul de la Londra a confirmat decizia descoperitorului, căruia i-a făcut însă onoarea de a boteza insula cu numele său.

Neobișnuita comportare a lui Clipperton avea motive temeinice. Insula găsită de el este mai curând un ostrov arid și pustiu, având o suprafață mai mică de 5 km pătrați. Cel mai înalt punct al solului propriu-zis se situează la aproximativ 4,80 metri deasupra nivelului mării, astfel încât talazurile îl mătură pe întreaga sa întindere, ori de câte ori se iscă o furtună. Și cum furtunile bântuie pe acolo foarte frecvent, singura salvare pentru un eventual locuitor ar fi să se cațere pe singura stâncă ceva mai răsărită (20 metri înălțime), care se află în colțul de sud-est al insulei.

Dar problema de a trăi pe acest colțișor izolat din imensitatea Pacificului nu s-a pus pentru nimeni, nici înainte de scurta vizită a lui Clipperton, nici mai bine de un secol și jumătate după el. Prin 1855, un om de afaceri francez a aflat însă întâmplător de existența insulei și, fără a pune vreodată piciorul pe ea, și-a făcut socoteala că acolo ar trebui să se fi format un impunător depozit de guano. Interesul lui față de acest excelent îngrășământ natural dăruit de păsări, ca și relațiile probabil foarte bune pe care le avea cu cercurile conducătoare ale vremii, au determinat guvernul francez să anexeze în mod oficial Insula Clipperton, în 1858.

Dar, din cine știe ce considerente, proiectul întreprinzătorului parizian nu s-a materializat niciodată și minusculul petec de pământ și-a continuat obscura lui existenţă. Până spre sfârșitul secolului, când un alt businessman, de data aceasta din Statele Unite, a ajuns la o concluzie similară cu cea a confratelui său francez. O călătorie pe insulă i-a confirmat presupunerea. Drept urmare, în vara anului 1897, un cargobot a debarcat pe Clipperton un grup de 30 de mexicani, bărbați și femei, care s-au apucat imediat să adune îngrășământul. Încărcat cu guano, cargobotul a făcut cale întoarsă, urmând ca peste câteva săptămâni să vină un alt vas, pentru a-i repatria pe muncitori.

Abilul businessman a calculat, însă, că beneficiile sale s-ar rotunji simțitor dacă ar economisi cheltuielile legate de această deplasare suplimentară. În consecință, mexicanii au fost dați pur și simplu uitării. 30 de ani mai târziu, o navă care trecea întâmplător prin apropierea insulei a cules trei supraviețuitori – două femei și un bărbat.

Această tragedie a rămas învăluită într-o discretă tăcere. În schimb, conflictul diplomatic iscat de inițiativa americană a găsit un larg ecou în coloanele presei. Aflând de expediția organizată pentru strângerea îngrășământului, guvernul francez s-a adresat încă din 1897 Curții Internaționale de la Haga, cerând ca Washingtonul să-i plătească despăgubiri. La rândul său, guvernul Statelor Unite a declarat că nu recunoaște actul de anexiune din 1858 și că Insula Clipperton îi aparține acum, de jure şi de facto.

Vreme de 34 ani, specialiștii în drept internațional ai celor două puteri au pledat cu înverșunare în contradictoriu. În cele din urmă, Franța și SUA au recurs la un arbitraj care, în 1931, a dat câștig de cauză europenilor.

Doi ani mai târziu, însă, cu ocazia unei călătorii efectuate de nava-școală Jeanne D’Arc, s-a constatat că singura bogăție a Insulei Clipperton – depozitul de guano – fusese definitiv epuizată cu aproape patru decenii în urmă. Măruntul ostrov din Oceanul Pacific a rămas, până astăzi, la fel de solitar și pustiu ca totdeauna, deşi oficial el aparţine de Franţa.