În picturile rupestre de la Tassili (Sahara) se regăsesc desenaţi „marţieni”? Asta ar fi dovada că în vechime ne-au vizitat astronauţi de pe alte planete…

1.724 vizualizari

În 1933, locotenentul Brenans descoperi în platoul Tassili-n-Ajjer din Algeria, în plină Sahara, mai multe grote în care se găseau sute și sute de gravuri și picturi în culori, înfățișând bărbați și femei de toate vârstele, alături de hipopotami, rinoceri, elefanți, gazele, struți, girafe și alte animale, a căror prezență era greu de explicat în mijlocul deșertului.

La înapoiere, Brenans a relatat descoperirea sa unui tânăr naturalist, Henri Lhote. Acesta, abia în 1956 a reușit să organizeze prima expediție științifică în Tassili. Vreme de 16 luni, fotografii și pictorii care-l însoțeau au reprodus toate imaginile existente pe imensul teritoriu.

În 1959, cînd Lhote a expus la Paris copiile efectuate după frescele sahariene, savantul s-au împărțit în două tabere inegale: cei care acceptau autenticitatea picturilor rupestre erau în mică minoritate faţă de cei care le negau existența sau le atribuiau unei mistificări rău intenționate. Cum se putea concepe ca într-un punct izolat din necuprinsul pustiu nord-african, să se afle mai multe imagini preistorice decât în peșterile din Europa? Cine le stabilise vechimea?

Dar, toate picturile din Sahara aparțineau uneia dintre cele mai vechi civilizaţii umane, care a înflorit cu 5-6 milenii înaintea erei noastre, atunci când o bogată vegetație acoperea Sahara, când animalele de pe cuprinsul ei reprezentau mai toate speciile continentului african şi când Tassili-n-Ajjer îşi merita fie deplin numele de „podiș al apelor”.

Imaginile descoperite de Henri Lhote datează din „epoca buhaiului” – un fel de strămoș al bivolului, care a dispărut ulterior; încă de pe atunci boul începuse să fie domesticit. Un desen îl înfățișează purtând între coarne un simbol, ceea ce indică probabil existența unui fel de cult al acestui animal.

Deosebit de interesant este că, în „epoca buhaiului”, populația era alcătuită atât din albi, cât și din negri, ceea ce înseamnă că aceștia din urmă trăiau pe atunci mai la nord de paralela care marchează astăzi limita de așezare a locuitorilor de culoare ai Africii.

Personajele umane din desene aveau capete rotunde și hipertrofice, cărora Lhote le-a spus din întâmplare „marțieni”. Denumirea a avut un efect neprevăzut, determinându-i pe unii autori să vadă în aceste figuri astronauți sosiți odinioară de pe alte planete…