Einstein credea că Biblia nu e decât o colecţie de legende copilăreşti


Einstein25Savantul Albert Einstein considera, într-o scrisoare redactată în ultimul an de viaţă, că religiile sunt „legende primitive, copilăreşti”, fapt care contrazice teoria potrivit căreia acesta ar fi crezut în existenţa unui creator.

„Cuvântul „Dumnezeu” nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti”, scria Einstein în scrisoarea din 3 ianuarie 1954. Einstein, care a murit în anul următor, nu a scutit iudaismul de criticile sale, fiind de părere că evreii nu sunt „aleşii” lui Dumnezeu şi că nu au „calităţi diferite faţă de alte popoare”.

Cunoscutul om de ştiinţă a urmat cursurile unei şcoli primare catolice, însă în particular a făcut studii iudaice. Multe din afirmaţiile lui par să sprijine credinţa într-o fiinţă divină, sau, cel puţin, dorinţa de a crede în una, opinii contrazise de scrisoarea mai sus amintită.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.