Legendă hindusă antică: „În interiorul Pământului există un tărâm splendid, în care trăieşte „Poporul Şerpilor”. Aceste fiinţe neomeneşti trăiesc 16 milioane de ani”
Brihatkatha este o epopee indiană străveche din Antichitate, care are o povestire fascinantă care seamănă cu literatura știintifico-fantastică de astăzi, deși cel care a scris-o a redat-o ca fiind una adevărată:
„Regele Padmavati și regina Vasavadotta doreau mult să aibă un copil și, până la urmă, ea a rămas însărcinată. Într-o bună zi, soacra ei i-a povestit că atunci când ea însăși a fost însărcinată, stătea pe o terasă a palatului și privea cerul. Deodată, o „pasăre” s-a repezit în jos și a purtat-o apoi în aer, lăsând-o pe pământ într-o țară îndepărtată.
Pasărea era cât pe ce să o devoreze, dar ea a fost salvată de doi tineri rishi care erau zvelți, un cerc luminos răspândea o lumină aurie pe corpurile lor, iar pletele le erau de o frumusețe rară.
Aceștia i-au spus: «Regină, nu ai frică. Aici este ermitajul lui Vasistha, situat într-un loc pur, la picioarele Muntelui Oriental».
Acolo ea l-a născut pe Udayana. Când a crescut, Udayana a părăsit ermitajul. Pe un lac plin cu flori de lotus și tot felul de păsări, el a văzut niște tineri care nu aveau formă omenească și care se distrau. El a închis ochii și aceștia l-au prins și l-au dus în Sălașul Șarpelui.
Acolo era multă lume care nu mai vedea Soarele, Luna, planetele și nicio constelație și nici o stea, ci doar splendoarea pietrelor-soare și a pietrelor-lună, care risipeau întunericul. În acel oraș nu erau bătrâni și nici bolnavi, nici cu infirmități fizice sau morale, ci numai palate încântătoare și în acele frumuseți se auzeau sunetele talgerelor. Acesta era Bhaga-vata – Orașul Șerpilor – care era locuit de ființe ce trăiau o Kalpa. Cu părere de rău, Udayana a trebuit să plece, fiind condus înapoi în partea de sus a lacului”.
Susținătorii teoriei Pământului gol în interior au considerat că Udayana a fost transportat către acea minunată civilizație din Agharta, despre care se spunea că ar exista la sute de kilometri sub picioarele noastre. „Poporul Șerpilor” este cunoscut ezoteric ca o rasă neumană, ale cărei ființe stranii posedă o imensă înțelepciune cosmică.
Kalpa este un cuvânt sanscrit care înseamnă o perioadă relativ lungă de timp în cosmologia budistă și cosmologia hindusă. O kalpa obişnuită înseamnă 16 milioane de ani. Trăiau atât de mult acele fiinţe subpământene?
Brihatkatha este o epopee indiană străveche din Antichitate, care are o povestire fascinantă care seamănă cu literatura știintifico-fantastică de astăzi, deși cel care a scris-o a redat-o ca fiind una adevărată:
