Viaţa halucinantă din „mănăstirea” lui Osho, misticul care deţinea 90 de Rolls Royce-uri!
Unul dintre cei mai controversaţi lideri spirituali ai secolului XX a fost Bhagwan Shree Rajneesh (1931-1990), supranumit şi Osho. Pe la mijlocul anilor ’70, ziarele vorbeau despre „Maestrul” care, înconjurat de de deziluzionați și hippies atrași de fascinația misticismului oriental, a deschis paradisul reveriei, ashramul Poona. Aici, adopții se lepădau de orice bun pământesc, adică de avere, pe care o vărsau în lichidități la casa sectei și se dedicau cu bucurie unor munci dure și neremunerate. Câte 15 ore pe zi își plăteau traiul în sărăcie și, mai ales, posibilitatea de a asista la lecțiile pe care timp de 7 ani, zi de zi, Osho le ținea în fiecare dimineață în Buddha-hall.
Acoperit de bijuterii din cap până în picioare, fostul profesor al Universității Jabalpur, „iluminat” încă de la vârsta de 21 de ani, transmitea câte ceva din înțelepciunea sa discipolilor care-l priveau cu adorație. Credo-ul său era bazat pe negarea existenței lui Dumnezeu și pe libertatea amorului fizic. Două axiome care în anii respectivi au făcut deliciul multor ziare de scandal, dar care au prins la firile mai slabe de înger. În cele 350 de cărți tipărite în tiraje de invidiat, Osho spunea: „Aruncați cărțile, Biblia și Constituția, citiți doar anecdote, e mult mai bine”; „Munciți ca niște disperați, doar așa veți căpăta iluminarea”, etc.
Ce făceau membrii sectei? După ce cu greutate erau primiți în rândul celor care doreau să scape de greutățile vieții, erau îmbrăcați în niște saci portocalii, simbol al Soarelui care răsare, și duși în templul unde guru Rajneesh provoca scene de delir colectiv. Cel ce dorea să scape de răul ce-l măcina pe dinăuntru, trebuia să pipăie în neștire un șirag de mătănii cu 108 boabe și cu portretul Maestrului în miniatură, să-și descarce mintea de orice fel de gânduri, să se gândească doar la eliberarea prin muncă brută și se*ualitate dezlănțuită. Privilegiul maxim era acordat celor mai credincioși adepți – aceștia aveau voie să-și apropie fruntea de unul din degetele „divine” de la picioarele lui Osho.
Obosit de atâtea și atâtea activități extenuante, Rajneesh decide să nu mai vorbească la reuniunile religioase, introduce stilul satsang, adică inimă la inimă, când guru nu vorbește, ci doar emană senzații cu ochiul minții. Adepții freamătă de emoție și cad în transă, se scutură pradă unor bizare convulsii, fac spume…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Unul dintre cei mai controversaţi lideri spirituali ai secolului XX a fost Bhagwan Shree Rajneesh (1931-1990), supranumit şi Osho. Pe la mijlocul anilor ’70, ziarele vorbeau despre „Maestrul” care, înconjurat de de deziluzionați și hippies atrași de fascinația misticismului oriental, a deschis paradisul reveriei, ashramul Poona. Aici, adopții se lepădau de orice bun pământesc, adică de avere, pe care o vărsau în lichidități la casa sectei și se dedicau cu bucurie unor munci dure și neremunerate. Câte 15 ore pe zi își plăteau traiul în sărăcie și, mai ales, posibilitatea de a asista la lecțiile pe care timp de 7 ani, zi de zi, Osho le ținea în fiecare dimineață în Buddha-hall.
