În revista „Veac nou” nr. 1 din 4 ianuarie 1974 a fost publicat un articol despre „patul-asasin” al lui Cesare Borgia. Cumpărat prin anii ’70, deci la atâta vreme de la moartea nobilului italian de origine spaniolă, de un bogătaș englez, în timpul unei licitații publice organizate la Florența, acesta a avut groaznica surpriză de a constata că cine dormea o noapte în fastuosul pat, a doua zi dimineața se trezea mort! Investigațiile au dovedit că somiera patului, precum și perdelele baldachinului conțineau o puternică otravă care se degaja numai la căldura corpului și respirației celui care dormea în acest pat. După cum relatează revista, patul a fost ars.
Familia Borgia s-a stins de peste 5 veacuri, dar iată că după atâta timp, ea a mai făcut 4 victime: un prieten al proaspătului posesor al patului, o fată tânără angajată pentru a da îngrijiri soției bogătașului englez, îmbolnăvită de spaimă, după ce căzuse prima victimă, servitorul bogătașului și un detectiv care se ocupa cu cercetarea cazului. Câte victime a avut pe conștiință această familie de nobili italieni din secolul al XV-lea? Oare poate ști cineva?
Cesare Borgia își ucidea dușmanii nu numai în patul în care, în calitate de amfitrion, îşi invita „prietenii”. Existau atâtea și atâtea mijloace la îndemâna unui om bogat și influent pentru a scăpa de cei care nu-i erau pe plac.
Omorul era o îndeletnicire obișnuită a unor membri ai acestei familii. Frumoasa Lucreția Borgia, bunăoară, își ucidea rivalele oferindu-le băuturi înmiresmate, în care picura o anume licoare necruțătoare. De asemenea, ea avea ciudata manie de a se despărți pe veci… de cei cu care petrecea câte o noapte de amor, dându-le un ultim sărut spre ziuă, cu buzele sale, e drept, frumoase, dar rujate ușor cu o puternică otravă împotriva căreia avusese grijă să se imunizeze. A doua zi fericiții de-o noapte erau găsiți în apa lagunei. Câți amanți ai Lucreției Borgia au primit funestul sărut? Nimeni nu poate ști. Se pare că au fost mulți…
O veche scriere îi atribuie tot lui Cesare Borgia una din cele mai bizare crime din câte s-au săvârșit vreodată. Aflându-se la o vânătoare într-o mică localitate mai îndepărtată, Cesare Borgia a fost invitat să-și petreacă noaptea într-un modest castel al unuia dintre rivalii săi politici. Borgia nu fusese niciodată nu numai în castel, dar nici măcar în acest orășel. Amfitrionul a a cedat oaspetelui propriul său dormitor, el mulțumindu-se cu canapeaua din bibliotecă. Servitorii, care locuiau într-o mică clădire ridicată în curtea castelului, au fost trimiși la culcare, iar cei doi nobili au rămas în bibliotecă continuându-și discuțiile.
Dis-de-dimineață, așa cum stabilise încă din ajun, Borgia, împreună cu cei doi servitori ai săi, a pornit la drum, fără a mai aștepta ca gazda să se trezească… De fapt, gazda nu s-a mai trezit niciodată. Spre amiază, când a fost spartă ușa bibliotecii, omul era întins pe dușumea, cu propriul său pumnal înfipt în spate. Se pare că însuși dogele, după ce Borgia l-a încredințat că personal era străin de această crimă, a ordonat cea mai severă anchetă.
Și iată ce s-a stabilit cu certitudine:
* Biblioteca nu avea nici ferestre, nici vreo ușă secretă, vreo trapă sau ceva de acest fel, prin care criminalul să fi putut intra sau ieși. Nu exista niciun indiciu că vreun perete ar fi fost spart și apoi reparat.
* Ușa bibliotecii fusese încuiată pe dinăuntru, iar după forțarea ei de către personalul castelului, cheia a fost găsită pe masa din lemn de nuc acoperită cu catifea, aflată în mijlocul încăperii.
* Broasca ușii nu putea fi deschisă decât cu cheia care fusese găsită pe masă, fiind exclusă, după probe certe, posibilitatea ca cineva să fi făcut o copie a acesteia.
* Dacă cheia ar fi rămas în broască, pe dinăuntru, ușa s-ar fi putut într-adevăr deschide, deoarece vârful cheii ieșea puțin în afară; în acest scop s-ar fi putut folosi un clește pentru a o răsuci, mai ales că cheia mergea foarte ușor în broască. Este interesant că, într-adevăr, ea prezenta la vârf câteva rizuri lăsate, probabil, de clește, dar tot atât de bine acestea ar fi putut proveni și ca urmare a răsucirii forțate a cheii înainte de a fi intrat complet în broască. Mai mult chiar, unul dintre servitori a declarat că ar fi uitat în dormitorul unde fusese găzduit Borgia un clește cu care ar fi făcut cândva o reparație. Este adevărat că, răsucind cheia cu cleștele, criminalul ar fi reușit să intre în bibliotecă. Dar după ce ar fi ieșit și ar fi încuiat ușa, cum ar mai fi pus cheia pe masă? Ea nu a putut fi aruncată în cameră, întrucât, după cum s-a arătat, nu existau ferestre, în partea de jos a ușii se afla un prag înalt, în timp ce prin partea de sus abia putea pătrunde o dâră de lumină.
Presupunerea că asasinul s-ar fi ascuns în bibliotecă, pentru a ieși apoi la momentul potrivit, s-a dovedit a fi, de asemenea, neîntemeiată. Acestea au fost faptele.
Singura explicație „plauzibilă” a morții rivalului lui Cesare Borgia se baza pe prezumția potrivit căreia, printr-o nefericită întâmplare, omul s-a împiedicat de covor, a căzut pe spate și, având pumnalul în mână, iar mâna la spate, s-a străpuns singur! Slabă explicație, e drept, dar decât niciuna…
Totuşi, Cesar Borgia l-a ucis pe rivalul său. Cum? I-a fost ușor să pună mâna pe pumnalul amfitrionului, atunci când acesta, scoțându-și cordonul, l-a așezat pe un scaun din bibliotecă. Tot atât de ușor i-a fost să i-l înfigă în spate. După săvârșirea crimei, el a înfipt în masă un ac, prin a cărui ureche a introdus un fir lung de mătase, legându-l trainic; apoi a trecut capătul firului prin urechea cheii ce fusese introdusă în broască, pe partea dinăuntru. Pășind peste pragul ușii și ținând de capătul firului, criminalul s-a înălțat și a trecut firul pe deasupra ușii, pe care apoi a închis-o.
Cu ajutorul cleștelui, Borgia a răsucit cheia de vârful ce ieșea din broască de partea cealaltă a ușii, după care a împins-o cu un bețișor în afară; astfel, cheia a rămas suspendată pe fir. Întinzând ușor de fir, acesta a format o pantă între marginea de sus a ușii și acul înfipt în masă; din această cauză cheia a început să alunece în jos, oprindu-se lângă ac. În sfârșit, printr-o simplă sucitură, Borgia a scos acul înfipt in masă și a tras tot firul afară. S-a culcat apoi liniștit, iar dis-de-dimineață a plecat la drum, fiind sigur că nimeni nu va putea vreodată să-l acuze de omor.