Autorul Graham Hancock, care este cunoscut pentru că a scris despre diverse scenarii apocaliptice, susține că o cometă care se îndreaptă spre Pământ va crea o apocalipsă în următorii 20 de ani.
Într-un interviu acordat cotidianului „Huffington Post”, el a spus că dovezile arheologice indică faptul că civilizații avansate aproape că au fost distrus cu mii de ani în urmă, și el crede că acest lucru va avea loc din nou. Graham susţine că o cometă gigant va lovi în curând Pământul, în aproximativ 20 de ani, distrugând întreaga planetă, cu incendii și inundații. El a mai spus că oamenii din vechime au avut în vedere această tragedie și au lăsat avertismente sub formă de povestiri biblice (ca, de exemplu, Apocalipsa lui Ioan).
„Câţiva indivizi din acele vremuri, pe care eu îi numesc magicieni ai lui Dumnezeu, au cunoscut lucrul acesta şi de aceea ei ne-au lăsat un mesaj pentru noi. Nu un mesaj metaforic, spiritual, ci un avertisment direct și urgent. Ce s-a întâmplat înainte se poate întâmpla din nou; ceea ce a distrus lumea lor, poate distruge şi lumea noastră”, a spus Graham. Iar răul făcut de o cometă planetei noastre ar fi de o mie de ori mai mare decât detonarea unei arme nucleare.
Interesant e faptul că o serie de personalități proeminente din cadrul comunității științifice sunt de acord cu teoriile sale, ca de exemplu astronomul Bill Napier și astrofizicianul Victor Clube, care cred că lumea este în pericol de a fi lovită de o „cometă nevăzută”. Cu toate acestea, există academicieni şi oameni de ştiinţă care resping teoria lui Hancock. Dar, în ciuda teoriilor sale contestate de către marea majoritate a oamenilor de ştiinţă, cărțile sale s-au vândut în mai mult de cinci milioane de exemplare.
Sursa: 7tales.net
P.S. Graham Hancock are dreptate. Pământul a fost lovit şi în trecut de asteroizi/comete, care au produs modificări esenţiale în clima şi viaţa Pământului. Doar să amintim distrugerea Atlantidei sau Potopul lui Noe, evenimente care nu pot fi considerate doar simple legende. E clar că există o anumită periodicitate. Întrebarea legitimă care se pune e următoarea: oare următorul eveniment de tip „Big Impact” („Impact Masiv”) va avea loc în următorii 20 de ani, aşa cum preconizează Graham Hancock? Deţine el date suficiente pentru a fi atât de categoric în afirmaţiile sale?