Un călugăr portughez a construit acum 300 de ani un OZN


În 17 aprilie 1709 a avut loc un eveniment deosebit în regatul Portugaliei. Atunci, regele Joao al V-lea al Portugaliei a emis o hotărâre cu privire la finanţarea călugărului iezuit Bartholomeu Lourenco de Gusmao, în vederea realizării unui vehicul zburător, în care se arăta: „Fiind de acord cu sfatul consiliului meu, ordon pedeapsa cu moartea împotriva greşelii. Dar, cu scopul de a încuraja petiţionarul să se consacre cu râvnă spre îmbunătăţirea maşinii care este capabilă să producă efectele menţionate de el, îi garantez, de asemenea, un loc în Colegiul din Barcelona, cu o pensie anuală de 600.000 de reis pentru toata viaţa.”

Gusmao venise la Lisabona din America de Sud cu numai un an înainte, fiind hotărât să construiască un fel de avion, al cărui secret afirma că îl deţine de la amerindienii în mijlocul cărora trăise numeroşi ani. Din nefericire, deşi avusese prilejul să cunoască mijlocul prin care te puteai ridica de la pământ şi zbura chiar de la o planetă la alta, nu reuşise să reţină decât modul de realizare a unui vehicul atmosferic. Cum sumele necesare erau departe de a fi modeste, se adresă regelui promiţând o sumedenie de avantaje, care nu puteau fi trecute cu vederea: Portugalia va deveni stăpâna văzduhului, distanţe enorme vor fi străbătute cu peste 200 de leghe pe zi (1.000 km), deasupra oceanelor sau a uscatului, transportul trupelor, călătorilor sau mărfurilor va putea fi efectuat cu mare uşurinţă etc. Regele fu de acord.

Ca urmare, la 15 august, sub privirile uimite ale curţii şi regelui, un model al aparatului se ridică încet câţiva metri de la pământ. La bord izbucni însă un incendiu, nava ateriza rapid, iar focul a fost stins cu mare dificultate. Pe 30 octombrie, un nou test avu un succes deplin: vehiculul s-a ridicat mult deasupra curţii din Casa da India, şi a coborât intact.

Deşi iniţial entuziasmul a fost general, Gusmao fiind poreclit Voador (zburătorul), iar maşinăria sa Passarola (pasărea), ulterior descoperirea a fost trecută sub tăcere. Inchiziţia era foarte puternică, iar satanica creaţie a iezuitului trebuia să-şi înceteze existenţa. Planurile au fost arse sau au dispărut şi ingeniosul călugăr, dovedind un respect deosebit faţă de ordinele superiorilor, a renunţat la experienţele sale. Dar cum arăta vehiculul observat şi admirat de atât de mulţi oameni? Conform gravurilor, era un fel de gondolă, de forma unei păsări căreia nu-i lipseau nici coada şi nici aripile batante. Bile de chihlimbar şi sfere magnetice, plasate deasupra unei ciudate pânze concave sub care era prinsă nacela, se pare că asigurau un al doilea sistem de propulsie. Părintele iezuit Manuel Antonio Gomez, vorbeşte chiar de baloneţi umflaţi cu hidrogen şi de un generator de gaz.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock