Misteriosul sat de pitici din China: se spune că toţi ar fi descendenţii unor extratereştri care s-ar fi prăbuşit în China în vechime!


În noiembrie 1995, agenţia de presă Associated Press anunţa într-o depeşă că 120 de „fiinţe pitice” au fost descoperite în Provincia Sichuan (China) în aşa-zisul „sat al piticilor”. Unii sceptici s-au îndoit de această ştire, deşi ea vine din partea unei agenţii serioase, şi, în plus, este uşor de verificat. Tot în aceeaşi perioadă, pe 9 noiembrie 1995, publicaţia germană Bild vine cu un reportaj intitulat „Das Dorf der Zwerge: Umweltgofte schuld?”, adică, în traducere „Satul piticilor: de vină e poluarea mediului?”, în care se vorbea despre satul de pitici chinez. Cel mai înalt adult din sat avea 1 metru înălţime, iar cel mai scund ajungea şi la 60 de centimetri.

Un etnolog chinez susţine că piticismul acestor locuitori s-ar datora concentraţiei înalte de mercur din sol, ca urmare a infestării apei băute, de generaţii întregi. Totuşi, dr. Norbert Felgenhauer de la Institutul de Toxicologie din Munchen crede că această teorie este un non-sens. El susţine că printr-o asemenea otrăvire, ar urma moartea imediată, nu piticism la nivelul unui sat. Pentru asta, el a dat exemplul oraşului japonez Minamata, unde în anii 1960 mai mulţi locuitori au murit ca urmare a otrăvirii cu mercur. Dr. Felgenhauer a mai observat că mercurul nu este capabil să schimbe ADN-ul uman şi de aceea n-ar fi fost responsabil pentru piticism.

Dar, bomba vine acum: se pare că unii locuitori ai acelui sat de pitici credeau că sunt atât de mici încât ei ar fi descendenţii unor extratereştri, care s-ar fi prăbuşit, cu navele lor spaţiale, în vechime, pe Pământ!


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.