Viaţa ciudată a lui Simon Magus, „rivalul cel mai periculos” al lui Iisus Hristos


Foto: prelucrare proprie

Simon Magicianul (Simon Magus / Simon Magul) a fost reprezentantul poate cel mai semnificativ al gnozei și un personaj de legendă. Ar fi putut însă lua locul lui Iisus? „Tatăl tuturor ereticilor”, cum îl califica Irineu, a fost contemporan al lui Iisus. Născut în Samara, devine filozof predicator și magician, după o călătorie la Alexandria. A ajuns legendar încă din timpul vieții („face statuile să umble, se rostogolește în foc fără să se ardă, câteodată chiar zboară” etc., povestește unul dintre prietenii din copilărie).

Clement I, secretarul Sfântului Petru, l-a numit „Simon Precursorul”. El l-a înfățișat ca pe „puterea strâmbă a lui Dumnezeu” sau ca pe o simetrică inferioară a Sfântului Pavel. Simon și-a rezumat gândirea într-o lucrare, „Rădăcina a toate”, care îl înrudește cu unii filozofi presocratici. Focul este „rădăcina a toate” – este vorba, evident, despre un foc „ascuns”, de o axă a lumii, de unde a ieșit sufletul. Acest foc a dat naștere unui număr de șase principii care există două câte două (Spirit/Gândire, Respirație/Nume, Rațiune/Meditație) și din întrețeserea cărora a rezultat Cosmosul. Pe pământ, aceste principii se armonizează în hestos, „Cel care nu poate fi distrus”; Simon însuși e un avatar al lui hestos.

Sistemul lui Simon este în esență acela al gnozei; predicile lui susțin că Dumnezeul Vechiului Testament este un demiurg imperfect. În „polemica de trei zile”, care îl opune Sfântului Pavel, el declară că „Adam a fost creat orb”, atribuind deci păcatul originar nu unei murdări pe care Adam ar fi putut-o evita, ci existenței unui inconștient încă neelucidat.

Simon a fost o personalitate unică, deoarece a reprezentat cel mai serios concurent al lui lisus. Hippolit și alți autori menționează că discipolii lui îl confundau cu Dumnezeu coborât pe pământ. „Faptele Apostolilor” relatează că, predând armele în fața diaconului Filip, Simon s-a convertit. A venit la Roma, unde a reușit să leviteze; dar Sfântul Petru s-a concentrat, iar Simon s-a prăbușit, zdrobindu-și capul.