Câteva legende terifiante necunoscute privind Castelul Bran… de la Vlad Ţepeş la principele Bathory

2.285 vizualizari
Foto: (c) lovendal.ro

În jurul cetății Bran, istoria a țesut o sumedenie de povești şi legende. Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, doamna Stanca (soția lui Mihai Viteazul), principele Gabriel Bathory ori studentul francez Pierre Lescalopier, haiducul Bucur Câmpeanu, țăranul Aron Moșoiu și vicecastelanii Johann Raab și David Horvath sunt tot atâtea nume, rupte din clase sociale diferite, care fie au stăpânit cetatea, fie i-au înfruntat pe otomani, fie s-au bucurat de ospitalitatea castelanilor, fie s-au minunat de belșugul curții, fie au masacrat oameni, fie s-au revoltat împotriva asupritorilor care-i aduseseră pe săteni într-o stare de suferință.

Vlad Ţepeş şi tragerea în ţeapă a negustorilor necinstiţi

Una dintre povestiri îl are ca personaj principal pe Vlad Țepeș, ca rezident al castelului în perioada sa de peregrinare. Se spune că Vlad s-ar fi deghizat o zi întreagă intr-un țăran nevoiaș, așteptând carele negustorilor dinspre Transilvania și prefăcându-se a voi să cumpere. Mimind nepriceperea într-ale comerțului, domnitorul le dădu chiar el ocazia de a-l înșela. Așa încât cei care se dovedeau a fi necinstiți, se alegeau cu un semn făcut cu cărbunele pe coviltir și erau lăsați să plece în pace. Seara, Vlad, însoțit de un grup de oșteni, a gonit pe urmele negustorilor, aflându-i gata așezați în tabere pentru înnoptat. Cercetându-le din nou căruțele pentru a le afla pe cele însemnate, domnitorul i-a adunat la un loc pe cei necinstiți și și-a arătat adevărata identitate, spre marea spaimă a acestora, care de acum nu se mai așteptau la nimic bun. După ce le-a tăiat nasul pe loc și mâna dreaptă, i-a întors înapoi la Bran. A doua zi dimineața i-a inșirat pe drumul din fața cetății ce ducea spre Brașov, a chemat sătenii să asiste la judecata aspră ce urma să aibă loc și a poruncit ca din 5 în 5. să fie trași în țeapă. Locul unde se petrecu grozăvia fu numit de localnici „șirul hoților”, denumire ce se păstrează și astăzi, indicând porțiunea de șosea dintre castel și Tohanu Nou.

Princepele Gabriel Bathory şi cruzimea lui

Într-o foarte strânsă contaminare cu această povestire, circulă și aceea despre principele Transilvaniei Gabriel Bathory, care s-a dovedit, după toate sursele istorice, de o cruzime ieșită din comun. Se spune că principele, după o judecată cu brașovenii privind dreptul de posesiune a cetății, a pătruns prin vicleșug in castel, promițându-le vicecastelanilor domenii și imunitate. Ajuns înăuntru, Bathory și-a schimbat brusc atitudinea și i-a închis în temnița cetății, infometându-i și supunându-i zilnic la câte un nou supliciu. Suferințele celor doi întemnițați fură atât de mari și de neînchipuite, încât au devenit, pentru oamenii de rând, un tipar al spaimei și ororii. Rămas singurul stăpân al castelului, Bathory a poruncit, după cum aflăm din poveste, să li se taie mai întâi urechile, apoi degetele de la mâini și de la picioare, nasul şi limba, pentru ca în final, când nefericiții își dăduseră deja duhul, să li se scoată și ochii.

Temeiul tuturor acestor întâmplări pare a fi disputa, reală, dintre principe și brașoveni, terminată prin judecata în fața Dietei, la Sighișoara, unde Gabriel Bathory ceru socoteală brașovenilor pentru drepturile pe care și le revendicau asupra cetății. Din documente știm ca la 4 aprilie 1612, Bathory îi convinge pe vicecastelanii Johann Raab și David Horvath să-i predea cetatea fără luptă, dar, odată intrat înăuntru, ordonă mutilarea și spânzurarea lor. Temnița la care se referă imaginația povestitorului pare a fi construcția zăbrelită de la baza turnului de observație, una din cele mai vechi închisori ale cetății.

Minunea doamnei Stanca

A rămas legendară și masa pe care pârcălabul Hannes Conrad a oferit-o doamnei Stanca în 9 iulie 1600, cu prilejul trecerii acesteia prin Bran. Cu acel prilej au fost puși mai mulți pescari (în realitate doar doi) să prindă toți peștii din apele înconjurătoare. S-au prins, se zice, 1.000 de pești, care au fost prezentați mai întâi vii și oferiți apoi înaltului oaspete. Deoarece una din apele care împrejmuiau cetatea era de câțiva ani secată (azi, pârâul Turcu), doamna Stanca a găsit de cuviință să-și încerce puterea secretă, aruncând unul din peștii aleși de ea în albia prăfuită care, pe dată, zice legenda, s-a umplut de apă.

Povestea haiducului Bucur

Apoi, mai este povestea haiducului Bucur, despre care se spune că ar fi furat-o pe fata castelanului Andrei neamțul, cu care a fugit pe Valea Zbârcioarei, la o stână. Cunoscut de toți țăranii din jur, întrucât chemase la revoltă pe oprimați din Țara Bârsei, Bucur fu primit cu mare cinste și ocrotit. La scurt timp. Andrei neamțul trimise jumătate din mercenari pe urmele lui Bucur, al cărui ascunziș fu deconspirat de un negustor pe care tocmai îl prădase.

Se afla singur cu Marta, când năvăliră mercenarii peste el. Obișnuit cu astfel de înfruntări, Bucur le administră o bătaie zdravănă, după care le dădu drumul. Uimiți de bărbăția haiducului, trei dintre mercenari hotărâră să rămână cu el pentru a-l sluji. Cu sprijinul acestora, Bucur a pătruns în cetate, a înlăturat stăpânirea neamțului, care s-a refugiat la Brașov, și a luat în stăpânire domeniul.

Exasperat de viața între ziduri, care-i dădea senzația de prizonierat, Bucur a hotărât, după trei zile, să ia din nou calea codrului, lăsând-o pe Marta în castel, deprimată. La reîntoarcerea tatălui ei. Marta dădu semne de sminteală.