Zilele trecute republicam pe pagina de Facebook a site-ului articolul din 2017: Adevărul despre „Dracula”: el nu are legătură cu domnitorul Vlad Ţepeş, ci cu reptilienii extratereştri veniţi din constelaţia Draco. Acolo am întâlnit un comentariu al unui cititor, pe care doresc să-l public integral, după care vreau să prezint mai multe idei legat de acest subiect controversat. Iată mai întâi comentariul:
„Ce prostii si fantasmagorii puteti inșira! Vlad Dracul a fost domnul Țării Românești între anii 1437-1442 și 1443-1447. A fost fiul lui Mircea cel Bătrân si tatăl lui Vlad Țepes si al lui Radu cel Frumos. Faceau parte din Familia nobiliară, Dinastia Drăculeștilor, nu Dagonestilor. A obținut tronul Țării Românești cu ajutorul regelui Sigismund de Luxemburg care l-a învestit cavaler al Ordinului Dragonul, ordin militar creat de acesta după modelul Templierilor in 1408 cu scopul de a proteja crestinatatea de amenințatrea otomană. Ei nu auziseră de această elucubratie si inventie SF cu reptilienii care se tot invarte cu fel de fel de minciuni pretutindeni de ani buni”.
Bun… Haideţi să lămurim mai multe lucruri:
1) Mai sunt încă oameni care cred că Vlad Ţepeş a fost inspiraţia pentru crearea personajului Dracula din romanul lui Bram Stoker. Legătura dintre Dracula şi Vlad al III-lea a apărut în anul 1958, fiind formulată de cercetătorul Basil Kirtley, însă ea a fost demontată apoi de către specialişti, care nu au găsit nicio asociere între cele două personaje în însemnările lui Stoker. Deci e clar: Dracula nu este Vlad Ţepeş. Aşadar, prima parte a titlului articolului publicat în 2017 este adevărată.
2) Genealogia lui Vlad Ţepeş este următoarea:
A1) Basarab cel Mare (? – 1352) – creatorul familiei domnitoare Basarab.
B1) Alexandru Nicolae Vodă (? – 1364).
C1) Radu I Vodă (?-1383).
D1) Mircea cel Bătrân (1358-1418).
E1) Vlad Dracul (?-1447).
F1) Vlad Ţepeş (1431-1476).
Este adevărat, tatăl lui Vlad Ţepeş a luat şi numele de „Dracul”, pentru că a fost guvernatorul militar al Transilvaniei şi membru al Ordinului Dragonilor (înfiinţat în 1387 de Sf.Împărat Roman şi soţia sa, Barbara Cilli, cu scopul de a apăra interesele catolicismului şi a lupta împotriva turcilor); descendenţii-domnitori ai lui Vlad Dracul (până la Mihai Viteazul) au mai purtat şi numele de „Drăculeşti”, pentru a se deosebi de celelalte ramuri ale familiei Basarabilor. Dar, până la Vlad Dracul toţi străbunii lui Vlad Ţepeş erau „basarabi” şi nu făceau parte din „dinastia Drăculeştilor”.
3) Dacă am stabilit aceste adevăruri istorice, şi că Dracula nu este Vlad Ţepeş, atunci este cazul să vorbim puţin despre istoria veche a omenirii, acoperită în legende şi aşa-zise basme, care fac referire la „dragoni”. Cine erau aceştia? Chiar vă închipuiţi că totul a fost doar o plăsmuire? Dragonii au legătură cu eventuale fiinţe venite din regiunea stelară „Draco”? Unii din vechii conducători ai lumii au fost descendenţii extratereştrilor-dragoni? Haideţi să facem o călătorie în acest univers al legendelor.
* Unul din vechii împăraţi chinezi a fost Huang Ti; despre el, legendele spun că s-a născut cu „chip de dragon”, conceput de o rază aurie de lumină din Constelaţia Ursa Mare, care a intrat în pântecul mamei sale. Constelaţia Ursa Mare este o constelaţie care include steaua Alpha Draconis (steaua lui Seth din Egipt). Alpha Draconis este presupusa bază a „regalităţii Draco” reptiliene. O legendă chineză spune că, pe patul de moarte, Huang Ti s-a transformat într-un dragon eteric care a zburat în tărâmul celor nemuritori.
* În legendele celtice, întâlnim des conceptul de „rege-dragon”. Când mai multe regate se aliau într-o luptă, era desemnat un rege al regilor, cunoscut ca Mare Dragon sau Draco. Titlul celtic de Pendragon, ca în Uther Pendragon, tatăl regelui Arthur, era o versiune a numelui Draco. În legende, simbolicul Arthur era un descendent al dragonilor, iar pe coiful său era desenat un dragon. Simbolul dragonului roşu al Ţării Galilor provine de la Merlin, „magicianul” lui Arthur, care susţine că dragonul roşu simboliza poporul britanic. Merlin era descris ca fiind numai pe jumătate uman, deoarece se născuse din împreunarea unei fiinţe subterane cu o femeie umană.
* Legendele ebraice descriu şarpele din Grădina Edenului ca o fiinţă care umbla şi vorbea precum un om. Cartea ebraică a vechii tradiţii orale, „Haggadah”, descrie acest şarpe ca o creatură bipedă care avea „înălţimea unei cămile”. „Apocalipsa lui Avraam” spune că şarpele Evei avea mâini, picioare şi aripi, ca în oricare descriere veche şi modernă a lui Draco.
* Un fragment din „Manuscrisele de la Marea Moartă” include descrierea unui „observator” cunoscut ca Belial (diavol). Descrierea îl numeşte pe Belial „prinţ al întunericului” şi „rege al răului”, având o înfăţişare teribilă, „cu chip de viperă”. Adică, semăna cu o reptilă.
* În Cartea Apocalipsei a Sf. Ioan, se vorbeşte despre o posibilă sigilare a portalurilor interdimensionale prin care reptilienii intră în această dimensiune: „Şi marele dragon a fost doborât, vechiul şarpe, cel numit Diavol şi Satana, înşelătorul întregii lumi; şi el a fost îngropat în Pământ cu tot cu îngerii lui… şi a priponit dragonul, vechiul şarpe, care este Diavolul şi Satana, legându-l pentru o mie de ani, şi l-a aruncat în hău, sigilând în urma lui pentru a nu mai înşela popoarele.”
* Cercetătorul Alan Walton, după ce a studiat mai multe legende vechi despre dragoni care ar putea fi extratereştrii veniţi de pe steaua Alpha Draconis, a scris următoarele: „În afară de instinctul „patern” teritorial din partea „draconienilor” pentru recucerirea „planetei lor de origine” (Pământul), unele dintre cele mai rele subspecii reptiliene au un motiv chiar mai sinistru. Acestea sunt tipurile vampirice, care caută, de fapt, să se hrănească cu energiile emoţionale umane şi esenţa vitală a oamenilor pentru a dobândi energia necesară nu numai să se infiltreze în lumea noastră, dar şi în dimensiunea noastră”.
* Binecunoscutul autor Sir Laurence Gardner afirmă că vechea Curte şi Ordin al Dragonului Regal şi Imperial poate fi identificată mai întâi drept Curte a Dragonului din vechiul Egipt, aflată sub patronajul prinţului-preot Ankhfn-khonsu, în jurul anului 2170 î.Ch. Mai târziu, a devenit „instituţie faraonică”, graţie reginei Sobeknefru, şi a funcţionat ca un fel de „academie regală”. Curtea Dragonului a fost relansată în secolul al XV-lea sub numele de Curtea Ungară a Dragonului şi a avut legături strânse cu „Dracula”.