„Dracula”, romanul din 1897 publicat de autorul irlandez Bram Stoker, a devenit celebru în lume, de atunci personajul legendar al vampirului cucerind întreg mapamondul. Dar, înainte de a fi creată povestea lui „Dracula”, conceptul de spirit / demon care suge sânge uman a existat în mitologia și în poveștile populare din aproape fiecare civilizație, de-a lungul secolelor.
Una dintre cele mai vechi ilustrații vampirice descoperite provine din textele cuneiforme ale akkadienilor, asirienilor și babilonienilor, unde se făceau referiri la figuri demonice precum Lilu și Lilitu. În Talmudul evreiesc, Lilu devine demonul „Lilith” (tradus ca şi „creatură de noapte”). Deseori ar fi înfățișată ca un demon care dorește să se împerecheze, care fură bebelușii noaptea pentru sânge. Lilith a apărut, de asemenea, ca şi prima soție a lui Adam în literatura ezoterică evreiască.
Abia până la sfârșitul secolului al XVII-lea și în secolul al XVIII-lea, vampirii au început să devină cunoscuţi şi în Europa. În secolul al XVIII-lea, observațiile de vampiri din Europa au atins apogeul, existând corespondent în poezia și literatura din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, în poezii precum „Vampirul” (1748) de Heinrich August Ossenfelder și în povești precum „Vampirul” (1819) de John Polidori.
Se crede că Stoker s-ar fi inspirat din poveștile lui Armin Vambery, un scriitor maghiaro-evreu, în timp ce o altă sursă pare a fi cartea „Țara dincolo de pădure” (1890) și eseul „Superstiţii despre Transilvania” de Emily Gerard, din care Stoker a împrumutat termenul de „Nosferatu”.
Conform cărții din 1972 „În căutarea lui Dracula”, Radu Florescu și Raymond McNally au susținut teoria că Stoker, în cercetarea cărţii sale, s-ar fi bazat pe legenda voievodului Valahiei, Vlad III Dracul, cunoscut ca şi Vlad Țepeș. Însă, conform aceloraşi autori, Bram Stoker s-a înşelat asemuindu-l pe vampirul „contele Dracula” cu domnitorul Vlad Ţepeş…