Adevarata poveste a lui Vlad III (sau Vlad Ţepeş), domn al Țării Românești a fost o sursă de inspirație pentru celebra carte a lui Bram Stoker „Dracula” – unul dintre thriller-urile cele mai cunoscute din întreaga lume. Într-un fel, această poveste uimitoare continuă…
Lucrările de restaurare realizate la Castelul Tokat (Turcia) au descoperit un tunel secret care duce la Baia Pervane și la un adăpost militar. Două temnițe au fost, de asemenea, descoperite în castel, unde domnitorul Vlad Țepeș, care a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de Vlad Dracul, se spune că a fost ținut captiv în secolul al 15-lea, scrie Hurriyet Daily News.
Lucrarile de restaurare, aflate în desfășurare şi care continuă timp de 10 săptămâni, au restaurat și consolidat și bastioanele castelului, care au fost folosite în apărare în epoca otomană.
„Noi încercăm să facem lumină în straturile pe care le-am dezgropat”, a declarat arheologul Ibrahim Cetin, care lucrează la săpături. El a spus că echipa sa a găsit cutii alimentare, o terasă deschisă, precum și un adăpost militar și temnițe, care au fost construite ca o închisoare.
Cetin a remarcat prezența a numeroase tuneluri în jurul locului. „Castelul este înconjurat complet de tuneluri secrete. Este foarte misterios”, a spus el. Cetin a mai declarat că Vlad Ţepeş a fost ţinut captiv într-una din aceste temnițe descoperite. „Este greu de estimat în ce încăpere a fost ţinut Vlad Ţepeş, dar el a fost pe aici.”
Vlad al III-a trăit între 1431 și 1476. Cei mai mulți istorici spun că el a fost ținut în captivitate în România. Durata exactă a perioadei sale de captivitate este deschisă dezbaterii, deși există indicii că el a fost ţinut între 1462-1474.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025