Există erori de istorie a matematicii datorită faptului că mărturiile ce „comunicau” paternitatea descoperirii unor adevăruri matematice s-au pierdut sau au rămas o taină de-a lungul secolelor. Acest lucru a făcut ca, în dauna adevărului istoric, să se atribuie o descoperire sau alta altora decât autorului ei, cel îndreptăţit să-i poarte numele. O altă cauză a acestor erori de istorie a matematicii este aceea că documentele care confirmau autorul şi data vreunei descoperiri matematice nefiind cunoscute până în timpul când altcineva a regăsit-o, a făcut ca, prin tradiţie, ultimul să-i poarte numele, în vreme ce autorul iniţial a rămas mai departe necunoscut. În continuare vom prezenta cîteva dintre erorile de istorie a matematicii.
Teorema lui Pitagora: „Într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor” – a fost descoperită cu mult înaintea lui Pitagora (sec. IV î.Hr.), acesta extinzând-o la orice triunghi dreptunghic. Cu ocazia unor săpături la Tel-Dibae (lângă Baghdad), s-au găsit tăbliţe datând din prima civilizaţie babiloniană, care stabilesc că, în urmă cu vreo 4.000 de ani, şi matematicienii vechiului Iraq cunoşteau teorema.
Ciurul lui Erastotene, sau procedeul de obţinere a numerelor prime mai mici decât un număr dat prin suprimarea succesivă a multiplilor numerelor 2, 3, 5, 7 etc. din şirul numerelor naturale, era considerat ca o descoperire a lui Eratostene (sec. III î.Hr.), cu toate că a fost întâlnit şi în scrierile lui Platon (sec. IV î.Hr.).
Formula lui Heron, folosită pentru determinarea ariei unui triunghi în funcţie de măsura laturilor sale, este denumită eronat formula lui Heron (sec. I î.Hr.), descoperitorul ei fiind Arhimede (sec. III î.Hr.).
Schema lui Horner. Procedeul folosit în 1819 de către W. Horner în teoria ecuaţiilor era cunoscut încă din sec. II î.Hr. de chinezi şi prezentat în cea mai veche operă a lor.
Teorema lui D’Alembert, denumită şi teorema fundamentală a algebrei: „Orice ecuaţie algebrică de gradul n, cu coeficienţii reali sau complecşi, are cel puţin o rădăcină reală sau complexă”, a fost enunţată din 1629 de către A. Girard şi nu de d’Alembert în 1746. Primul care a demonstrat-o însă a fost K. Gauss, în 1797.
Teorema lui Simson, „Proiecţiile pe laturile unui triunghi ale unui punct situat pe cercul circumscris triunghiului sunt trei puncte coliniare”, a fost stabilită de W. Wallace, în 1799, Simson neocupându-se niciodată de această teoremă.
Teorema lui Euler: „În orice poliedru numărul feţelor adunat cu numărul vârfurilor este egal cu numărul muchiilor plus 2“, este teorema ce a fost descoperită de… R. Descartes, în 1620.