O enigmă istorică: Înaintaşii lui Napoleon au fost mici nobili sau împăratul francez se trage din puternicul rege englez Charles al II-lea?
Mulţi o să se întrebe: cum de un simplu soldat, ca Napoleon Bonaparte, a ajuns să devină general şi apoi împăratul al Franţei, poate cel mai celebru conducător din istoria omenirii? O fi ajuns în postura aceasta doar datorită meritelor personale? Probabil că da, dar totuşi…la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, atunci când Napoleon se afla în glorie, nimeni n-ar fi putut ajunge „mare” fără să aibă în spate un „sânge albastru”, adică să se fi tras dintr-un rege sau împărat. Dacă ne uităm la biografia oficială a lui Napoleon, acesta făcea parte din familia Buonaparte de pe Insula Corsica, o familie de mici nobili italieni. Şi mama lui Napoleon, Letizia Ramolino (1750-1836) făcea parte din aceeaşi familie de mici nobili corsicani. Nimic „regal” nici la bunicii, străbunicii sau stră-străbunicii lui Napoleon. E posibil ca un om care să nu aibă nicio mică urmă de sânge albastru printre înaintaşii săi recenţi să ajungă pe tronul Franţei? Istoricii spun că da…Eu, care sunt pasionat de genealogie de vreo 20 de ani, spun că nu…
Şi totuşi, am găsit ceva într-o carte care mi-au confirmat bănuielile. Nu spun neapărat că ar putea fi adevărat, dar ar putea constitui o ipoteză de lucru. În cartea lui Lawrence Gardner „The Shadow of Solomon”, adică „Umbra lui Solomon”, autorul pretinde că împăratul Napoleon avea 300 de albine de aur brodate pe mantaua de înmormântare a regelui merovingian Childeric I (dezgropat în 1653), cusute pe roba sa de încoronare din 1804; Napoleon ar fi avut dreptul să facă acest lucru întrucât el ar descinde din James de Rohan-Stuardo, fiul natural (legitimat) al regelui englez Charles al II-lea, cu amanta sa, Marguerite, ducesă de Rohan.
În istoria oficială, ni se spune că Charles al II-lea a avut 14 copii, din legăturile sale ilegitime cu mai multe amante, dar nu se pomeneşte nimic despre vreun copil dintre legătura lui Charles al II-lea (1630-1685) cu Marguerite de Rohan (1617-1684). Cum regele englez ar fi ajuns în Franţa în anul 1649, atunci ar fi putut fi anul în care Charles şi Marguerite ar fi conceput un copil. Singura problemă ar fi fost aceea că ducesa franceză ar fi fost mai în vârstă decât Charles cu 13 ani, lucru destul de neobişnuit, dar nu imposibil. Dacă linia genealogică ar fi corectă, atunci bunicul lui Napoleon ar fi fost strănepotul lui James de Rohan-Stuardo, fiul regelui englez Charles al II-lea. Astfel, în sângele lui Napoleon s-ar fi aflat sângele unor mari regi englezi, ca Charles al II-lea, Charles I sau Henric al V-lea.
Eu cred într-o asemenea legătură, ca un mare secret istoric, deşi istoricii n-o recunosc oficial… Dar istoria se poate rescrie oricând, nu-i aşa?
Mulţi o să se întrebe: cum de un simplu soldat, ca Napoleon Bonaparte, a ajuns să devină general şi apoi împăratul al Franţei, poate cel mai celebru conducător din istoria omenirii? O fi ajuns în postura aceasta doar datorită meritelor personale? Probabil că da, dar totuşi…la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, atunci când Napoleon se afla în glorie, nimeni n-ar fi putut ajunge „mare” fără să aibă în spate un „sânge albastru”, adică să se fi tras dintr-un rege sau împărat. Dacă ne uităm la biografia oficială a lui Napoleon, acesta făcea parte din familia Buonaparte de pe Insula Corsica, o familie de mici nobili italieni. Şi mama lui Napoleon, Letizia Ramolino (1750-1836) făcea parte din aceeaşi familie de mici nobili corsicani. Nimic „regal” nici la bunicii, străbunicii sau stră-străbunicii lui Napoleon. E posibil ca un om care să nu aibă nicio mică urmă de sânge albastru printre înaintaşii săi recenţi să ajungă pe tronul Franţei? Istoricii spun că da…Eu, care sunt pasionat de genealogie de vreo 20 de ani, spun că nu…
