Ce se întâmplă imediat după moarte? Iată ce lucruri extraordinare ne spune o lucrare ezoterică

3.892 vizualizari
Imagine: prelucrare proprie

Într-o lucrare ezoterică intitulată „Viaţa dincolo de moarte”, un învăţat ne spune exact ceea ce se întâmplă cu noi după ce murim. Aşadar… Oamenii obişnuiţi se întreabă deseori: „ce îndură sufletul imediat după despărțirea de trup?” De obicei, oamenii își închipuie că sufletul iese pur și simplu din trup și intră dintr-o dată într-o nouă lume activă – în țara minunilor, a fenomenelor stranii și misterioase. Mulți trăiesc cu speranța de a-i întâlni în lumea cealaltă pe toți cei apropiați, plecați mai dinainte. Totuşi, lucrurile stau mai complex decât cineva şi-ar putea imagina.

Omul care se apropie de moarte, simte o oboseală treptată și o sleire a simțurilor fizice. Vederea, auzul, simțul tactil devin tot mai slabe. Deseori acesta este unicul fenomen al apropierii morții. Dar, în multe alte cazuri, pe măsura tocirii simțurilor fizice, cele psihice se ascut uimitor. Se întâmplă adeseori ca muribundul să devină conștient de ceea ce se petrece în altă cameră sau în alt loc. Clarviziunea, iar uneori claraudiția, sunt deseori legate de apropierea morții: muribundul vede și aude ceea ce se întâmplă în localități îndepărtate. Uneori, muribundul își depășește atât de mult personalitatea sa, încât prietenii și rudele îl văd de la distanță, ba uneori intră chiar în conversație cu el.

În multe cazuri, muribundul este conștient de apropierea de oamenii iubiți care au murit înainte și acest lucru îl îmbărbătează foarte mult.

Corpul astral al muribundului se eliberează treptat de cel fizic. Corpul astral este copia fidelă a trupului fizic și în timpul vieții, în majoritatea cazurilor, sunt contopite. Totuși, corpul astral părăsește corpul fizic la moartea acestuia și formează pentru un timp oarecare învelișul sufletului. De fapt și el -corpul astral – este tot material, dar dintr-o substanță atât de fină, încât este inaccesibil măsurătorilor care se efectuează pentru substanța obișnuită.

Spre sfârșit, corpul astral alunecă pur și simplu din corpul fizic, rămânând în legătură cu el numai printr-un șnur subțirel sau un filament, având o compoziție astrală. În cele din urmă și această legătură se rupe, iar corpul astral, locuit de sufletul care a părăsit corpul fizic, se depărtează. Atât corpul fizic, cât și cel astral, constituie numai un înveliș temporar al sufletului.

După ce a părăsit corpul fizic în corpul astral, sufletul se cufundă într-un somn adânc sau într-o stare de „comă” (un gen de somn letargic), amintind de starea copilului cu câteva luni înainte de naștere. Sufletul se pregătește pentru renașterea din planul astral și are nevoie de timp pentru a se adapta noilor condiții și pentru a se încărca cu forța și energia cerută de o nouă fază a existenței. Natura este plină de astfel de asemănări – nașterea în planul fizic și în cel astral are multe trăsături comune, în ambele cazuri fiind precedată de o stare de „comă”. În timpul acestei stări asemănătoare somnului, sufletul sălășluiește în „corpul astral”, care îi servește în același timp drept înveliș și scut, după cum pântecele mamei îi servește copilului drept scut până la nașterea fizică.

De obicei, sufletul doarme liniștit, nestingherit și apărat de influențele din afară. Dar în unele cazuri sunt și excepții; și anume, în timpul așa-ziselor „vise” ale sufletului în stare de somnolență. Visele se produc din două cauze: – dorințele excesive de care este suprasaturat spiritul muribundului, cum ar fi iubirea, ura sau îndatoririle neîmplinite; – tendințele excesive sau gândurile celor rămași pe pământ (în cazul în care aceștia sunt în relații destul de apropiate cu sufletul celui mort), iubirea lor sau alte legături profunde.

Fiecare din aceste cauze în parte, sau amândouă la un loc, provoacă neliniște în sufletul celui adormit și tind să atragă sufletul înapoi pe pământ, fie sub forma comunicării telepatice, asemănătoare visului, fie, mai rar, printr-o stare asemănătoare somnambulismului din viața fizică. Și una și cealaltă sunt demne de compătimire, deoarece sufletul se agită din cauza lor și, prin aceasta, stagnează evoluția și dezvoltarea în noua lui fază de existență, înainte de a trece mai departe.

Omul care a trecut liniștit din planul material în planul astral este rareori tulburat de „vise” în timpul somnului astral. El trece în mod firesc prin perioada de „comă” și alunecă la fel de ușor într-o nouă fază a existenței, asemeni unui boboc care înflorește.

Dar, numai sufletul omului mort de moarte naturală se cufundă imediat în somn. Oamenii care se prăpădesc prin accidente sau sunt uciși – într-un cuvânt, cei care își părăsesc brusc trupul se găsesc un timp oarecare într-o stare perfectă de trezie și sunt pe deplin în posesia capacităților lor mintale. De multe ori ei nu-și dau seama că „au murit” și nu pot înțelege ce se întâmplă cu ei. Deseori, pe deplin conștienți, pogoară la viața pământească (pentru scurt timp) și, cu ajutorul simțurilor lor astrale, pot vedea și auzi tot ce se petrece în jurul lor. Ei nu pot realiza faptul că s-au separat de trup și de multe ori sunt într-o totală nedumerire, într-o totală zăpăceală.

Soarta lor ar fi foarte dureroasă pe parcursul celor câteva zile, dacă somnul n-ar pune stăpânire pe ei, dacă n-ar exista ajutoarele din astral. Aceste suflete blagoslovite din sferele superioare ale existenței îi înconjoară, le explică cu multă prudență situația creată, îi alină și le dau sfaturi; de obicei se „îngrijesc” de ei pînă la cufundarea în somn, întocmai ca de copilul obosit, care adoarme seara.