New York, 12 martie 1888. O zi ploioasă obişnuită; peste noapte însă, ploaia a început să se transforme în zăpadă. Până la ora 7 dimineaţă, stratul de zăpadă avea deja peste 25 de centimetri, iar în ziua de 13 martie, cînd ninsoarea s-a oprit, acesta măsura 50 de centimetri.
După ce viscolul s-a potolit şi oamenii au început să dea zăpada, de sub aceasta au ieşit la iveală trupurile îngheţate ale celor morţi. Politicianul Roscoe Conklin, care era să moară din cauza viscolului, dar a fost găsit la timp, le şoptea salvatorilor săi: „Acolo e moartea însăşi… oamenii mor peste tot… am văzut trupuri înţepenite ieşind din zăpadă”. Un brutar a murit îngheţat în timp ce îşi făcea livrările de pâine. Newyorkezii rămăseseră suspendaţi în trenuri până când câţiva cetăţeni ingenioşi au găsit nişte scări şi au luat câte douăzeci şi cinci de cenţi de la fiecare ca să-i dea jos din tren. Alţi newyorkezi, la fel de întreprinzători, le vindeau pasagerilor rămaşi în trenuri sandvişuri pregătite acasă, pe care New York Times le numea „cu indiferent ce”, cu alţi douăzeci şi cinci de cenţi bucata. Casele au luat foc. Caii au murit îngheţaţi, întreaga zonă pe care indienii algonquin o numeau Mahatta (mai tîrziu, Manhattan), era complet paralizată.
Viscolul din 1888 a fost extraordinar de puternic şi de persistent. S-a întins din Maine, în jos, de-a lungul întregii coaste, până la Washington şi, spre vest, de la New York până la frontiera cu Ohio. Aducea cu el un vânt cu o viteză de 100 kilometri pe oră şi cantităţi uriaşe de zăpadă. În Connecticut şi Massachusetts stratul de zăpadă atingea 130 centimetri; troienele ajungeau până la 15-20 metri; vasele s-au scufundat în port; operatorii telegrafului de la New York au fost nevoiţi să telegrafieze la Londra pentru a retransmite mesajele către oraşe din Noua Anglie şi din alte părţi ale Statelor Unite. Sistemele de alarmă împotriva incendiilor s-au blocat. S-a întrerupt furnizarea de curent electric. East River a îngheţat. Copiii nu s-au mai dus la şcoală. Oamenii de afaceri care porniseră spre birouri s-au întors după câteva minute şi şi-au petrecut ziua de lucru împreună cu familia, eveniment aproape de neimaginat.
New York Times descrie foarte sugestiv o scenă a viscolului din 1888:
Pe la ora 3 după-amiaza, Gara Centrală şi împrejurimile ei care, de obicei, sunt atât depline de activitate, aveau o înfăţişare jalnică şi deprimantă. Interiorul gării şi curtea de afară, unde, de obicei, se auzea şuieratul aburului de la locomotive şi fluierul sirenelor, erau cufundate acum într-o linişte mormântală. Vântul spulberase zăpada în gara uriaşă împingând-o până sub acoperişul transparent şi lăsând-o apoi să cadă, din nou, moale, deasupra şinelor, acoperindu-le cu nămeţi albi care semănau, astfel, cu nişte uriaşe sicrie albe în aşteptarea înmormântării. În interiorul uriaşei structuri metalice nu se auzea niciun sunet în afară de urletul vântului.
Tributul vieţilor secerate de viscolul din 1888 este evaluat la 400 de decese provocate direct de furtună (oameni care au murit îngheţaţi, de infarct, accidente mortale), plus alte aproximativ 400 de cazuri de moarte după încetarea viscolului. A fost unul dintre cele mai cumplite viscole din istoria omenirii.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
New York, 12 martie 1888. O zi ploioasă obişnuită; peste noapte însă, ploaia a început să se transforme în zăpadă. Până la ora 7 dimineaţă, stratul de zăpadă avea deja peste 25 de centimetri, iar în ziua de 13 martie, cînd ninsoarea s-a oprit, acesta măsura 50 de centimetri.
