Teoria evoluţionistă a lui Darwin a dat lovitura de graţie religiei? Însă nici măcar evoluţionismul nu poate contrazice existenţa lui Dumnezeu…

Charles Darwin a publicat, în 1859, „Despre Originea Speciilor”, celebrul său tratat în care pune bazele evoluţionismului. Se spune că această teorie ar fi dat o lovitură de graţie religiei / teologie, pentru că evoluţionismul implică un univers fundamental impersonal şi lipsit de Dumnezeu.

Darwin a observat că orice specie vie produce mai multe progenituri când ajunge la maturitate. Dar numărul de indivizi din orice specie dată rămâne aproape constant. Aceasta înseamnă că trebuie să existe o rată foarte mare a mortalităţii, deoarece sunt produse mai multe vlăstare care ajung la maturitate. Pentru a explica de ce unii supravieţuiesc şi alţii nu, Darwin a arătat că nu toţi indivizii unei specii sunt identici: unii sunt mai bine „adaptaţi” la mediu decât alţii. Se pare că cei mai adaptaţi sunt cei care supravieţuiesc pentru a produce urmaşi. Marea majoritate a indivizilor şi a speciilor se pierd în lupta pentru existenţă, dar, în lungul drum al evoluţiei, apare o diversitate uimitoare de vieţuitoare, milioane de specii noi, şi, în final, rasa umană.

Ce este deci atât de tulburător din punct de vedere teologic în această teorie? Ce lucru privind evoluţia pune în discuţie însăşi existenţa lui Dumnezeu?

1. Variaţiile care conduc la diferenţierea speciilor sunt pur întâmplătoare, ceea ce sugerează că lucrările naturii sunt accidentale şi iraţionale. Astăzi, sursa acestor variaţii a fost identificată cu mutaţiile genetice şi majoritatea biologilor îl mai urmează încă pe Darwin, prin punerea lor pe seama întâmplării.
2. Faptul că indivizii trebuie să se lupte pentru supravieţuire şi că majoritatea suferă şi pier în această luptă arată cruzimea fundamentală a Universului, în special faţă de cei slabi.
3. Procesul nepăsător al selecţiei naturale, prin care numai organismele mai bine adaptate supravieţuiesc, arată că Universul este, în esenţă, orb şi indiferent faţă de viaţă şi de umanitate.

Aceste trei ingrediente inseparabile – întâmplare, luptă şi selecţie naturală oarbă – par să sugereze că Universul este impersonal, absolut fără legătură cu un Dumnezeu „interesat”.

Un biolog britanic celebru, ateistul Richard Dawkins, susţine în cartea „Ceasornicarul orb” că întâmplarea şi selecţia naturală, la care contribuie perioade de timp enorm de lungi, sunt argumente suficiente pentru a justifica existenţa diferitelor specii vii, inclusiv a celei umane. De ce ar trebui să invocăm ideea unui Dumnezeu, dacă întâmplarea şi selecţia naturală pot ele singure explica întreaga creativitate din istoria vieţii?

Dar, totuşi, cele trei ingrediente inseparabile – întâmplarea, lupta şi selecţia naturală oarbă – nu pot contrazice existenţa lui Dumnezeu şi nici convingerile religioase.

1) În primul rând, caracterul „întâmplător” al variaţiilor pe care selecţia naturală le alege pentru supravieţuire pot fi uşor explicate pe baza inevitabilelor noastre limite şi a ignoranţei
umane. Mutaţiile genetice, presupus „întâmplătoare”, ar putea să nu fie doar întâmplătoare. Ele ar putea fi simple iluzii rezultate din caracterul limitat al perspectivei noastre umane. Ceea ce, dintr-o perspectivă ştiinţifică, pare a fi întâmplare absurdă, ar putea fi ceva foarte raţional şi coerent din punctul de vedere al infinitei înţelepciuni a lui Dumnezeu.

2) În al doilea rând, argumentele evoluţioniste despre lupta, suferinţa, pierderea şi cruzimea din procesul natural nu adaugă nimic nou la problema de bază a răului, de care religia a fost întotdeauna pe deplin conştientă. Biblia, de exemplu, a auzit cu siguranţă de Iov şi de răstignirea lui Iisus şi, cu toate acestea, proclamă posibilitatea paradoxală a credinţei şi speranţei în Dumnezeu, în ciuda răului şi a suferinţei. Credinţa este întotdeauna credinţă, în ciuda tuturor dificultăţilor care sfidează logica şi ştiinţa.

Deci, relatarea evoluţionistă, tulburătoare din punct de vedere obiectiv, despre enorma luptă şi suferinţă a vieţii nu reprezintă o provocare mai mare pentru credinţa autentică decât suferinţa şi răul. De fapt, destul de mulţi consideră severitatea evoluţiei ca fiind foarte asemănătoare cu tema religioasă antică, potrivit căreia Pământul e o „şcoală a sufletului”, ale cărei lecţii, deseori dure, ne fac demni de viaţa veşnică. Dacă viaţa ar fi lipsită de dificultăţi şi dacă evoluţia ar fi în întregime lină, cum am mai fi stimulaţi să ne dezvoltăm caracterul moral şi spiritual?

3) În final, în legea necruţătoare a selecţiei naturale, despre care se spune că este impersonală şi oarbă, nu sunt mai multe dificultăţi teologice decât în legile inerţiei, gravitaţiei sau în oricare alte aspecte impersonale ale ştiinţei. Gravitaţia, ca şi selecţia naturală, nu are nici ea nicio consideraţie faţă de propria demnitate personală. Îl trage la fel, în jos, şi pe cel slab, şi pe cel puternic, câteodată chiar mortal. Dar foarte puţini gânditori au insistat vreodată asupra faptului că această gravitaţie este un argument serios împotriva existenţei lui Dumnezeu. Poate că selecţia naturală ar trebui privită cu la fel de puţină indulgenţă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.