Când celebrul scriitor H.G. Wells a scris despre extratereștri, imaginațiile sale sălbatice au fost modelate de teoria evoluției a lui Darwin. În „Războiul lumilor”, invadatorii marţieni giganţi sunt amenințaţi de dispariție, aşa că ei vor căuta alte planete, cum ar fi Pământul. În „Maşina timpului”, un călător în timp care ajunge în viitor dă peste două specii „post-umane”. Ce l-a condus pe Wells la aceste speculații? O credință fermă în universalitatea evoluției prin selecție naturală.
Dar oare evoluția vieţii funcționează la fel peste tot? Succesul teoriei darwiniste pentru a explica viața de pe Pământ ne-a făcut pe mulți să credem că aşa trebuie să fie peste tot. De fapt, evoluția ar fi funcționat prin mecanisme diferite în trecutul îndepărtat al Pământului, precum și în alte părți din galaxie. Dar poate că în alte lumi evoluţia nu are loc prin variaţie treptat, ci prin mutaţii mari şi bruşte. Problema este că noi nu avem o modalitate de a confirma dacă modul de evoluție terestră este generalizabil pentru toată viața din Cosmos sau este rezultatul unei simple întâmplări.
(P.S. Aici am să fac eu o mică paranteză şi am să spun o idee pe care am mai repetat-o de mai multe ori: dacă viaţa pe Pământ a apărut printr-o simplă întâmplare, atunci trebuie să ne luăm adio în a mai găsi extratereştri în Univers, pentru că un proces asemănător de evoluţie are şanse aproape egale cu 0 în a mai apărea şi în alte părţi ale lumii).
Dar, progresele înregistrate în domeniul astrobiologiei poate că într-o zi ne vor permite de a testa teoria evoluţionistă pe motive empirice. Descoperirea a numeroase planete locuibile (aproape zilnic) înseamnă că ne vor oferi într-o bună zi posibilitatea de a găsi una sau mai multe dovezi ale vieții, indiferent dacă acesta apare sub formă de microbi în oceanele subglaciare de pe un satelit, sau e vorba de o atmosferă bogată în oxigen a unui exoplanete, de un mesaj radio de la o civilizaţie extraterestră sau chiar de un artefact extraterestru. Orice dovadă a vieții în altă parte a Universului ne va ajuta să înțelegem dacă mecanismele de evoluție se extind dincolo de planeta noastră, spre Cosmos.
Marea enigmă a teoriei evoluţionismului pe Pământ
Există totuși o mare problemă: noi nu suntem complet siguri cum funcționează selecția pe Pământ. Luați în considerare problema clasică a originii complexității vieții. Teoria evoluției ne spune că organismele au evoluat dintr-un strămoș comun pornind de la prima formă simplă de viață, până a ajunge la cele mai complexe: gene independente s-au alăturat pentru a forma cromozomi, organitele au ajuns să fie încorporate în celule procariote și organismele unicelulare au dat naștere la cele multicelulare. Problema e că nu suntem siguri cum această ierarhie a ajuns să se creeze. Selecția naturală nu ne oferă un răspuns clar de ce forţele de selecție pentru mai multe organisme simple nu au acţionat la fel în cazul dezvoltării entităților de nivel superior.
Evoluția ar putea funcționa în mod diferit în alte părți ale galaxiei
O modalitate de a răspunde la problema ridicată mai sus ar fi aceea de a călători cu o mașină a timpului înapoi la istoria timpurie a Pământului, pentru a observa dezvoltarea ierarhiei biologice; dar acest lucru nu este probabil. O alternativă mai realistă ar fi descoperirea şi explorarea altor forme de viață din galaxie. Astfel, am putea face o analogie dacă procesele care creează ierarhia biologică sunt universale.
Un alt puzzle se referă la capacitatea unei ființe vii de a evolua. Noi știm că unele lucruri sunt mai flexibile și mai ușor de schimbat decât altele și că această capacitate relativă de schimbare nu se datorează numai unor permutări în scriptul genetic. Există și alți factori, inclusiv rețelele de reglementare și structura genomului, dar, de asemenea, întregul sistem în care evoluează organismul. Fiecare salt major în evoluţie deschide un spațiu mai mare pentru posibile variații. De exemplu, dacă vom găsi într-un alt sistem solar o formă de viaţă a cărei varietate genetică provine în întregime din interiorul ei, în care toate modificările viitoare sunt pre-programate?
Iată ce articol interesant găsim pe site-ul cosmos.nautilus.us:
