Evoluţionismul, o mare minciună (partea 1): selecţia naturală nu înseamnă evoluţionism
Selecţia naturală nu înseamnă evoluţie
Teoria lui Charles Darwin i-a făcut pe mulţi să confunde selecţia naturală cu însăşi evoluţia. Da, e adevărat, Charles Darwin a demonstrat că selecţia naturală apare în natură, dar ceea ce mulţi dintre noi nu înţelegem e faptul că selecţia naturală nu produce caracteristici sau variaţii biologice. Selecţia naturală poate doar „selecta” din variaţiile biologice ce sunt produse. Selecţia naturală poate opera odată ce există viaţă şi reproducere, dar nu şi înaintea acestora. Astfel, selecţia naturală n-ar fi putut avea vreo influenţă în originea vieţii.
Selecţia naturală este un proces total pasiv în natură, nu unul activ. De fapt, termenul de „selecţie naturală” este pur şi simplu o figură de stil. Natura, desigur, nu are posibilitatea de a selecta conştient. Atunci când o schimbare sau variaţie biologică apare la o serie de specii, şi atunci când această schimbare sau variaţie (de exemplu, schimbarea culorii pielii) ajută ca speciile să supravieţuiască în mediul lor, atunci ea va supravieţui şi va fi păstrată („selectată”) la descendenţii speciilor respective. Aceasta reprezintă „selecţia naturală” sau „supravieţuirea celui mai potrivit”.
E adevărat că selecţia naturală merge mână în mână cu evoluţia, dar aceasta nu reprezintă însăşi evoluţia. Din moment ce selecţia naturală poate doar alege din variaţiile biologice care sunt produse, cele care au valoare de supravieţuire, întrebarea reală care se pune este aceasta: ce fel de variaţii biologice sunt posibile? Cât de multe variaţii biologice sunt posibile în natură?
Doar micro-evoluţia e posibilă, nu şi macro-evoluţia
Darwin nu şi-a dat seama ceea ce stă în spatele variaţiilor şi caracteristicilor biologice. El pur şi simplu a presupus că orice variaţie sau schimbare biologică era posibilă în viaţă. Dar noi ştim că variaţiile şi caracteristicile biologice sunt determinate şi produse de gene sau de codul genetic. Dovezile ştiinţei ne arată că este posibilă doar o micro-evoluţie (de exemplu, diferite specii de câini, de vaci, de cai etc.), dar o macro-evoluţie (de la formele simple la cele mai complexe) n-a fost demonstrată niciodată. Astfel, singura evoluţie observabilă şi posibilă în natură este micro-evoluţia sau evoluţia orizontală, dar nu şi macro-evoluţia (evoluţia verticală).
Genele (ce sunt instrucţiuni sau programe chimice şi genetice) pentru micro-evoluţie există în orice specie, dar nu şi genele pentru macro-evoluţie. Cu excepţia cazului în care natura ar avea inteligenţă şi abilitatea de a face inginerie genetică (adică de a construi noi gene, şi nu de a produce variaţii şi noi combinaţii ale celor existente), macro-evoluţia nu va fi niciodată posibilă.
Natura nu poate crea noi gene, ci doar să le combine pe cele existente
Noi avem o varietate de specii de câini în ziua de azi, care nu existau acum câteva sute de ani, de exemplu. Genele pentru aceste varietăţi au existat dintotdeauna în populaţia de câini, numai că ele n-au avut niciodată posibilitatea de a se exprima, până când n-au găsit condiţiile potrivite. Dar genele însele n-au evoluat! Ceea ce numim noi evoluţie nu-i nimic altceva decât manifestarea genelor deja existente, ce n-au avut încă oportunitatea de a se exprima înainte. Indiferent câte specii noi de câini vor apărea, ei vor rămâne întotdeauna câini şi nu vor evolua în alt tip de animal.
Chiar şi formarea unei noi specii de plante sau animale prin hibridizare nu ar putea susţine teoria evoluţiei, din moment ce hibridizarea nu implică producţia de noi informaţii genetice, ci de recombinare al unor gene deja existente. Modificările sau combinaţii ale unor gene deja existente s-a demonstrat a exista în natură, dar niciodată nu s-a putut demonstra că natura ar fi produs noi gene pentru noi caracteristici. Acesta este adevărul privind mutaţiile genetice. De exemplu, mutaţiile de gene pentru părul uman ar putea schimba genele, astfel încât un alt tip de păr uman să se dezvolte, dar aceste mutaţii nu vor face ca în loc de păr să apară pene! Mutaţiile genetice pot produce o duplicare a caracteristicilor deja existente (de exemplu, un deget în plus, sau chiar în altă parte a organismului), dar niciodată aceste lucruri nu implică noi caracteristici.
Evoluţioniştii cred că, dacă există suficient timp, mutările întâmplătoare în codul genetic, cauzate de mediu (ca de exemplu radiaţiile) vor produce gene cu totul noi, pentru caracteristici total noi. Totuşi, nu există nici măcar o dovadă ştiinţifică care să demonstreze că mutaţiile întâmplătoare au abilitatea de a genera gene total noi, capabile să dezvolte noi caracteristici ale speciilor. Adică, când o să vedem şi noi născându-se un om cu aripi, capabil să zboare? Acest lucru ar necesita o inginerie genetică complicată, ce nu s-ar putea obţine prin mutaţii genetice întâmplătoare.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Selecţia naturală nu înseamnă evoluţie
