Evoluţionismul, o mare minciună (partea 5): veriga-lipsă din lanţul evoluţiei n-a fost găsită niciodată
În ultima parte a mini-serialului despre evoluţionism, vom trece în revistă alte puncte slabe ale evoluţionismului, toate acestea demonstrând un singur lucru: evoluţionismul nu poate fi adevărat, atât timp cât scârţâie din toate încheieturile în multe din dogmele sale.
Lipsesc multe verigi în „lanţul evoluţiei”…chiar şi părintele evoluţionismului, Charles Darwin, o recunoaşte
Precum se ştie, evoluţionismul este teoria conform căreia viaţa se află într-o continuă schimbare, speciile tranformându-se în altele. Dacă ar fi adevărată, atunci această evoluţie ar fi trebuit să producă, în mod efectiv, miliarde de organisme în timpul celor câteva miliarde de ani pe care se presupune că i-ar avea Pământul. Chiar şi Charles Darwin recunoştea în „Originea speciilor” că „numărul de specii intermediare care ar fi existat înainte, ar fi trebuit să fie enorm”.
În mod logic, dacă o asemenea evoluţie ar fi existat, atunci ar fi trebuit să fie găsite dovezi la scară largă în fosile; ar fi trebuit să fie găsite milioane de forme intermediare. Dar ele nu s-au găsit! De fapt, nu lipseşte doar o singură verigă, ci un întreg lanţ! Adevărul e că se lipsesc mult mai multe verigi decât ceea ce s-a găsit până acum în aşa-zisul „lanţ al evoluţiei”.
Chiar şi Darwin a recunoscut-o cu multă sinceritate, atunci când a scris „Originea speciilor”. Astfel, el spunea în această celebră carte: „De ce nu este fiecare formaţiune geologică şi fiecare strat plin cu aceste legături intermediare?” Mai departe, omul de ştiinţă britanic credea că această lipsă constituia cea mai evidentă şi mai serioasă obiecţie împotriva evoluţionismului. Deci, iată cum însuşi părintele evoluţionismului avea dubii asupra acestei teorii!
Evoluţioniştii recunosc că lipsesc fosilele speciilor intermediare
În anul 1979, Dr. Colin Patterson, paleontolog la Muzeul Britanic de Istorie Naturală din Londra, a scris o carte intitulată „Evoluţia”, pe care a revizuit-o în ediţia din 1999, cu puţin înainte de a muri. Un alt om de ştiinţă, Luther Sunderland, i-a scris lui Dr. Patterson pentru a-l întreba de ce în cartea sa despre evoluţie nu a inclus imagini despre etapele intermediare ale evoluţiei. Ştiţi ce i-a răspuns reputatul paleontolog? Că lipsa ilustraţiilor privind evoluţionismul este un punct-slab al cărţii sale şi că „…dacă aş fi cunoscut, fosilă sau vietate, aş fi inclus-o fără nicio problemă. Dar nu există asemenea fosile prin care să-mi pot susţine argumentele”.
Dr. Patterson nu este singurul om de ştiinţă care recunosc lipsa formelor intermediare din fosile. Mulţi alţi evoluţionişti au comentat în ceea ce priveşte acest aspect. Eminentul paleontolog Dr. Stephen Jay Gould, de la Universitatea Harvard, admitea că lipsa fosilelor care să sprijine evoluţionismul este o „problemă persistentă şi sâcâitoare”.
Şi totuşi, evoluţia este considerată a fi o teorie adevărată…În sublinierea absurdităţii acestei chestiuni, creaţionistul Dr. Bert Thompson a comparat situaţia cu cea a unui procuror care prezintă un caz de crimă cu următorul discurs: „Ştim că acuzatul este vinovat de crimă, deşi nu ştim mobilul crimei, arma crimei, n-am găsit cadavrul şi n-avem niciun martor”.
Din fosile nu se pot afle multe lucruri…paleontologia e plină de supoziţii
Dar haideţi să discutăm puţin despre fosile. Fosilele speciilor sunt alcătuite în special din oase; aceste oase pot fi denaturate, întrucât procesul de fosilizare este unul foarte distructiv. Aşadar, este foarte dificil în a şti prea multe despre acea specie, din moment ce nu-i deţinem decât oasele. De exemplu, dintr-un schelet uman nu se poate afla cât păr avea acea persoană în trupul său, ori cât de inteligentă era ea. Ca urmare, paleontologia se bazează mult pe speculaţii.
Cum au fost „împăroşaţi” oamenii din Neanderthal
Când oamenii din Neanderthal au fost descoperiţi pentru prima oară, imediat le-a fost făcut un portret de genul: încovoiaţi, plin de păr, cu braţe lungi, asemenea maimuţelor. Abia mult mai târziu, când au fost găsite şi alte descoperiri, oamenii de ştiinţă au admis că ei nu erau altceva decât pur şi simplu oameni obişnuiţi. Ei bine, ce s-a întâmplat cu toate ilustraţiile despre omul din Neanderthal din cărţi şi din muzee? Săracul om din Neanderthal: a fost „bărbierit” şi i s-a îndreptat spatele!
Cum un os de călcâi a ajuns „marea dovadă” a evoluţionismului!
Iată un alt exemplu celebru, prin care se demonstrează că paleontologia lucrează mult cu supoziţii. În anul 2001, unii oameni de ştiinţă anunţau cu mare mândrie că au găsit „veriga lipsă” dintre oameni şi creaturile ce seamănă cu maimuţele. Pe ce şi-au bazat ei această „descoperire epocală”? Pe analiza unui singur os…osul de la călcâi!
Din păcate, aceasta este o regulă, şi nu este singura excepţie din paleontologia evoluţionară. S-au găsit aşa-zise „verigi lipse” din analiza unui dinte sau a unui os al fălcii. Nu degeaba Mark Twain spunea odată: „E un lucru fascinant în legătură cu ştiinţa. Ajunge la o concluzie foarte importantă, de conjunctură, punând cap la cap lucruri atât de neînsemnate”.
Ce probleme mari pot apărea în legătură cu fosilele?
În legătură cu fosilele, paleontologii au mai multe probleme, pe care le vom identifica mai jos:
1) Identificarea corectă a speciilor
Oasele de tigru şi de leu, de exemplu, sunt aproape identice, deşi ele sunt animale ce aparţin unor specii diferite. Ştim asta, întrucât putem examina în ziua de azi leii şi tigrii. Dar dacă ei n-ar mai fi trăit astăzi? Probabil că paleontologii, analizând fosilele, ar fi clasat leii şi tigrii ca aparţinând aceleiaşi specii.
Pe de altă parte, câinii buldogi, câinii ciobăneşti germani şi câinii pichinezi au structurile oaselor foarte diferite; dar, pentru că ei trăiesc şi în ziua de azi, noi ştim că fac parte din aceeaşi specie, cea a câinilor. Cum ar fi plasat evoluţioniştii fosilele câinilor în teoria lor? Probabil că am fi aflat că sunt specii diferite…
2) Hrana animalelor dispărute
Hrana reprezintă o altă problemă care pot afecta descoperirile de fosile. Iată, de exemplu, ce găsim într-o carte de biologie:
„În anul 1942, mai mulţi cai au fost găsiţi într-un canion din sudul Californiei. Trei din aceşti cai au reuşit să fie aduşi la suprafaţă cu ajutorul sforilor. Datorită lipsei de hrană, spatele lor nu era mai înalt decât o masă. Mai târziu, un mânz s-a născut din aceşti captivi, şi, având o hrană bună, el a crescut mai mare decât părinţii săi”.
Un paleontolog care ar fi dezgropat oaselor acestor cai-părinţi de talie mică, ar fi ajuns la concluzie că ei ar fi cu zeci de mii de ani mai bătrâni decât mânzul lor, când acest fapt n-ar fi fost adevărat. Iată un exemplu clasic de nutriţie, şi nu de evoluţie.
De cine este legat omul modern, conform paleontologiei?
Omul din Piltdown, o păcăleală de 40 de ani
1) Omul din Piltdown. Timp de 40 de ani (între 1912 şi 1952), paleontologia ne-a învăţat că omul din Piltdown era „veriga lipsă” dintre om şi maimuţă. Totuşi, până la urmă, el s-a dovedit a fi doar un fals. Craniul era de om, iar fălcile de urangutan! Dinţii au fost puşi special într-o anumită ordine pentru a înşela publicul.
Dr. Parker avea dreptate atunci când spunea: „Cel puţin, Piltdown răspunde la o întrebare adesea pusă: Pot oamenii de ştiinţă să se înşele în legătură cu o chestiune atât de importantă, cea privind originea omului? Răspunsul este da! Peste 500 de dizertaţii de doctorat au fost realizate cu privire la omul din Piltdown, toate eşuând în a remarca faptul că este doar un fals”.
Omul din Piltdown este exemplul clasic prin care se demonstrează că evoluţioniştii se pot înşela pentru mult timp într-o chestiune atât de importantă.
2) Omul din Nebraska. În anul 1922, Harold Cook a găsit un singur dinte. El i-a trimis-o lui Henry Fairfax Osborne, care a afirmat, fără tăgadă, că el ar aparţine unui om-maimuţă! Presa a şi început să titreze: „A fost găsită veriga-lipsă!” Unii au şi început să reprezinte cum ar arăta acest om din Nebraska, totul pornind de la un singur dinte… Mai târziu, după toate această agitaţie, s-a aflat că dintele aparţinea, de fapt, unui porc!
Royce Renseberg scria în revista „Science”: „Din păcate, marea majoritate a reprezentărilor se bazează mai mult pe imaginaţie decât pe dovezi (…) Oasele nu spun nimic despre părţile cărnoase ale nasului, ale buzelor sau urechilor. Este o reprezentare mai mult pe ghicite, care duce adesea la erori”.
3) Omul din Java. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Eugene Dubois a descoperit un craniu şi trei dinţi molari. Pentru 20 de ani, el i-a convins pe evoluţionişti că a găsit „veriga lipsă”. Fără a fi măcar examina ştiinţific corespunzător, omul din Java era pus la începutul evoluţiei umane. Totuşi, înaintea morţii sale, Dubois a recunoscut că descoperirea sa era nimic altceva decât craniul unui gibon (o specie de maimuţă). Mai târziu, s-a aflat că cei trei molari aparţineau unui craniu cu totul diferit.
Homo Habilis, strămoşul omului modern? Pe dracu'!
4) Homo Habilis. Louis Leakey a descoperit rămăşiţele unei creaturi, care credea că ar fi strămoşul omului, şi pe care a numit-o „Homo Habilis”. Mai târziu, Leakey a descoperit că Homo Habilis, Homo Erectus, Australopithecus şi omul modern au existat în acelaşi timp. Dacă toate au existat în acelaşi timp, aceasta înseamnă că nimeni nu poate fi strămoşul altuia. Această descoperire a desfiinţat şi aşa-zisul „arbore genealogic al omului” creat de către evoluţionişti. În decembrie 1996, unul dintre cei mai respectaţi paleoantropologi şi arheologi din lume, Mary Leakey, spunea: „Toţi aceşti arbori genealogici, cu strămoşii omului modern, reprezintă un non-sens”.
5) Lucy. Lucy este un cimpanzeu din clasa Australopithecus, ale cărui fosile au fost găsite în anul 1974 în Etiopia. Datorită faptului că Lucy avea şoldul, precum şi încheieturile de la genunchi mai dispuse spre un mers mai ridicat faţă de a altor cimpanzei, acest schelet a fost socotit drept un urmaş al omului modern.
Există însă câteva lucruri ce pun la îndoială această afirmaţie. În primul rând, încheieturile la genunchi au fost găsite la circa 3 kilometri faţă de locul unde s-a descoperit scheletul lui Lucy. În a doilea rând, oameni de ştiinţă, ca Dr. Oxnard şi Dr. Morris neagă că Lucy ar fi legată de specia umană. Şi nu în ultimul rând, cimpanzeii pigmei de astăzi merg mult mai ridicat decât alţi cimpanzei…ca Lucy.
Aşadar, până în prezent nu s-a descoperit vreo „verigă lipsă” care să facă legătura dintre maimuţă şi om. Aşteptăm cu interes viitoarele descoperiri. Cu o singură condiţie: să nu fie falsuri! Căci evoluţioniştii ne-au cam păcălit mult timp cu aceste falsuri. Oare mai putem avea încredere în ei?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În ultima parte a mini-serialului despre evoluţionism, vom trece în revistă alte puncte slabe ale evoluţionismului, toate acestea demonstrând un singur lucru: evoluţionismul nu poate fi adevărat, atât timp cât scârţâie din toate încheieturile în multe din dogmele sale.
Cum au fost „împăroşaţi” oamenii din Neanderthal
