Atunci când vorbeam acum câteva luni despre inteligenţa uimitoare a papagalului Alex (https://www.lovendal.ro/wp52/inteligenta-incredibila-a-papagalului-alex-o-sfidare-la-adresa-teoriei-evolutioniste-tot-creationismul-are-dreptate/), la „Comentarii”, s-a găsit un „inteligent”, pe numele Persona care îmi spune, cu aerul unui specialist în domeniu care ştie ce vorbeşte şi a studiat subiectul sute de ani că „S-a demonstrat prin diverse teste faptul ca cimpanzeii sunt mai destepti decat copiii mici, declaratia ta ca „acum vor spune ca ne tragem din pasari” arata tuturor cat de ignorant esti in fata stiintei. Documenteaza-te inainte sa arunci cu astfel de aberatii…” Am înţeles că Persona este un om cu o inteligenţă sclipitoare (sau aşa vrea să se creadă), însă din păcate, în ceea ce a scris există multe inconsistenţe:
(1) Nu a precizat sursa studiilor care arată că cimpanzeii sunt mai deştepţi decât copiii mici.
(2) Care e vârsta acelor copii mici? 2 ani? 3 ani? 5 ani? 7 ani? Fără a spune o vârstă specifică, e o imensă prostie, pentru că se ştie că există diferenţe enorme de inteligenţă între un copil de 2 ani şi altul de 5 ani, de exemplu.
(3) Dacă am presupune că cimpanzeii ar fi mai inteligenţi decât nişte „copii mici” de 7 ani (să zicem), atunci cât de deştepţi sunt ei? Cât un adolescent de 12 ani? De 14 ani? Ştiu să facă exerciţii de matematică, de fizică, de chimie, să citească? Pentru că în felul în care a formulat-o Persona, ai crede că acei cimpanzei ar fi nişte mici „einsteini”.
(4) E adevărat că cimpanzeii sunt totuşi animale inteligente (nu neg asta), dar totuşi există specii la fel de inteligenţi ca ei (cum sunt corbii sau papagalii), ceea ce dă peste cap total teoria evoluţiei. Dacă teoria evoluţionistă ar fi adevărată, acele păsări n-ar trebui deloc să fie inteligente. De exemplu, să cităm ultimul experiment efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Cambridge, pentru a compara inteligenţa unor păsări şi a unor copii. Articolul întreg îl puteţi citi pe Zeenews.com şi se intitulează clar „Păsările sunt mai inteligente decât copiii de 7 ani”. De data aceasta, s-au folosit ca pasăre de experiment gaiţa, ce a reuşit să efectueze „teste” de inteligenţă pe care doar un copil de 7 ani e în stare să le realizeze.
În concluzie, este clar că teoria evoluţionistă nu poate explica, pe lanţul evoluţiei, această inteligenţă uimitoare a păsărilor, indiferent cât s-ar strădui. Ar trebui poate revizuită din temelii întreaga teorie.