Mai multe cercuri misterioase de zăpadă au apărut în România, lângă malul Dunării! Cine le face şi cu ce scop?


cercuri-de-zapada-2Un cititor îmi trimite pe Facebook un mesaj în care îmi prezintă o fotografie foarte interesantă, dar ciudată în acelaşi timp.

Iată mesajul: „A făcut cineva în zonă la mine o poză; a nins şi aici şi a surprins nişte cercuri în zăpadă şi nu ştim încă cum au fost formate sau de la ce-o fi. Dacă era unul, două era OK… Mă gândesc că ar fi putut apărea de la rafale de vânt, din cauza unei mici tornade, dar aşa… Îţi trimit mai jos poza să îţi dai şi tu cu părerea. Poate ştii despre ce ar fi vorba sau ai mai întâlnit cazuri”.

Cititorul mi-a mai precizat faptul că fotografia a fost făcută pe 15 decembrie 2016, în apropiere de localitatea Moldova Nouă, lângă Dunăre, iar în acea zonă, în subsol, a fost cândva o mină de cupru.

Din fotografia se pot observa mai multe cercuri de zăpadă pe câmp, ce aduce aminte de celebrele „cercuri din lanurile cu cereale”, despre care am vorbit de mai multe ori pe acest site şi despre care am presupus că ar avea origini extraterestre. Acest fenomen e mult mai vechi, vorbindu-se despre el de peste 3 secole. Astfel, el îşi are originea într-un pamflet de ştiri din 1678 intitulat “Diavolul cosaş”, apărut în Hertfordshire (Anglia). În acest pamflet se spune povestea unui fermier ce a refuzat să plătească un lucrător pentru a-i cosi câmpul, jurând că mai degrabă ar permite diavolului s-o facă. În dimineaţa următoare, pe câmpul său el şi-a găsit recolta sa tăiată într-un model ciudat. Eu ce să înţeleg de aici: cercurile din lanurile cu cereale sunt opera diavolului?? (Citiţi mai multe în acest articol: Cercurile ciudate din lanurile cu cereale sunt vechi din 1678 şi reprezintă opera diavolului).

cercuri-de-zapada

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock