Misterul din spatele fotografiei din 1942, care a surprins un trol gigantic în pădurile din munţii Norvegiei
În decembrie 1942, se spune că echipajul unui zbor de recunoaştere RAF 300 (al Forţelor Aeriene Britanice) ar fi surprins, …
În decembrie 1942, se spune că echipajul unui zbor de recunoaştere RAF 300 (al Forţelor Aeriene Britanice) ar fi surprins, …
Grupele sanguine ar putea dovedi faptul că ființele umane au fost create prin inginerie genetică? De-a lungul anilor, mai multe …
Textul antic, Mahabharata, scris în limba sanscrită, ne vorbeşte despre mai multe rase interdimensionale. Astfel, există „Asuras”, adică „anti-zei”, care …
În Noua Zeelandă a apărut recent un obiect mare și misterios, care poate fi descris doar ca un fel de …
Autorul uneia dintre cele mai populare cărți de pe planetă – „Carele zeilor” – spune că extratereştrii se vor întoarce …
Elfii sunt ființe care pot fi întâlnite la popoarele nordice, la celţi și în mitologia germanică; potrivit credinţelor populare, elfii …
În august 2016, publicam acest articol (Un aşa-zis interviu din 1964 cu un extraterestru ne dezvăluie secrete terifiante! Universul, viaţa, …
Scriam în august 2011 acest articol – Americanii au descoperit în Afghanistan celebrul Vimana – străvechi obiect zburător – înconjurat …
Săpăturile arheologice din Ninive (Iraq) au descoperit în biblioteca regelui Assurbanipal cilindri de argilă pe care a fost consemnată o …
Multă lume a vorbit de Atlantida şi multe opere s-au scris despre acest subiect. Există însă o relatare mai deosebită …
Studiile efectuate de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Genetică de la Universitatea din Copenhaga au ajuns la concluzia …
De ce este simbolul oului prezent în toate culturile lume? Oare răspunsul se află în stele, sau poate, în interiorul …
Lista regilor sumerieni este un manuscris redactat inițial în limba sumeriană, în care erau menționați regii Sumerului (Iraqul antic de …
Cum e posibil să existe hărți preistorice, antice, ilustrând regiuni ale planetei noastre cum ar fi Antarctica (fără gheață cum …
Scriam în 2012 acest articol (“Prometheus”, noul film Illuminati ce promovează ideea că oamenii ar fi fost creaţi de zeii …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!