O istorie incredibilă a Atlantidei: acum 90.000 de ani, atlanţii stăpâneau o forţă imensă, Vril! Regii Atlantidei ţineau legătura cu extratereştrii de pe Sirius!

Multă lume a vorbit de Atlantida şi multe opere s-au scris despre acest subiect. Există însă o relatare mai deosebită într-o carte de Raymond Drake, care ne vorbeşte despre posibila istorie a Atlantidei.

Se pare că atlanţii au realizat o civilizaţie minunată, al cărei zenit a fost atins cu vreo 90.000 de ani în urmă, bazată pe o ştiinţă spirituală ce controla forţele eterice; adepţii au dezvoltat supranormal puterile mentale, cerând ajutor de la elementalii din alte dimensiuni. De la „instructorii” din spaţiu, atlanţii au învăţat să venereze Soarele; ei credeau în viaţa de după moarte, în reîncarnarea sufletului în diferite trupuri omeneşti de-a lungul unui şir de vieţi ce aveau drept scop atingerea perfecţiunii, în vederea reconcilierii cu Dumnezeu care concepe în mod continuu Universul viu.

Oamenii lor de ştiinţă stăpâneau o forţă – denumită Vril – capabilă să producă levitaţia; aceştia manevrau însă şi o uriaşă forţă siderală, capabilă să producă explozii distrugătoare, ca cele atât de viu descrise milenii mai târziu în Mahabharata.

Primii conducători atlanţi au stabilit relaţii interplanetare; pe atunci erau posibile legăturile cu fiinţele extraterestre de pe Sirius, care inspirau o fascinaţie mistică popoarelor din lumea veche. Apoi, cu timpul, atlanţii s-au răsculat împotriva suveranilor coborâţi din stele, care s-au întors la aştrii lor; acesta a fost probabil titanicul război dintre zei şi uriaşi, descris în legendele greceşti, precum şi în Ramayana.

Dar apoi a venit dezastrul. Timp de mii de ani, activitatea vulcanică a sfărâmat continentul în diferite insule, care apoi s-au scufundat în ocean; prevăzând distrugerea ţării lor, mulţi dintre atlanţi au emigrat spre răsărit până la Valea Nilului şi spre vest, către America, unde au întemeiat colonii asemănătoare patriei-mamă; similitudinile culturale – în special în arhitectură, în metalurgie şi în credinţele religioase – dintre egipteni şi azteci sugerează originea lor comună din Atlantida. Mai târziu, în încercările zadarnice de a evita destinul, preoţii au pervertit ştiinţa lor spirituală în magie neagră; regii respectivi au întreprins o invazie maritimă a ţărilor de pe malurile Mării Mediterane, inclusiv în nordul Africii, dar în final, aceasta a fost înfrântă de eroica armată a Atenei.

În jurul anului 11.000 î.Ch., ultima mare insulă a lui Poseidon a fost distrusă de erupţii vulcanice; mândra Atlantidă s-a scufundat în ocean şi nu a mai rămas din ea decât o amintire vagă, păstrată încă de mulţi oameni care au crezut în legenda ei, deşi ştiinţa oficială a luat-o în derâdere datorită lipsei unor mărturii documentare.

Există însă tradiţii oculte care spun că din Venus au coborât nave spaţiale ce au venit să-i salveze de la pieire pe iniţiaţii aleşi; această salvare se pare că s-a perpetuat şi în credinţa creştină privitoare la „îngerii Domnului”, care vor coborî din cer pentru a veni în ajutorul celor drepţi în Ziua Judecăţii; Scripturile au descris foarte sugestiv cum flăcările au distrus Atlantida, care era plină de răutate.