Cum arătau navele aeriene ale locuitorilor Atlantidei? Un autor american ni le descrie, folosindu-se de „vederea în timp”


Deşi s-au scris multe despre tehnologia pe care ar fi folosit-o atlanţii în vechime (nave motorizate, un cristal imens de energie etc.), totuşi puţini   s-au încumetat să scrie despre navele aeriene pe care vechii locuitori ai Atlantidei le-ar fi folsoit pentru a cutreiera cerurile. Dar, în anul 1909, scriitorul american William Scott-Elliot a scos pe piaţă o carte foarte interesantă, dar uitată de mulţi, şi intitulată „Povestea Atlantidei şi a Lemuriei pierdute”. Scott-Elliot a descris uimitoarea tehnologie aeriană a vechilor locuitori din străvechile continente pierdute, Atlantida şi Lemuria, nefolosindu-se de artifacte, texte vechi sau dovezi fizice, ci de „vederea în timp”, o calitate pe care o pretindea că o avea.

„Vederea în timp” nu este chiar un lucru SF (cum mulţi ar crede); ea a fost credibilizată de cercetările efectuate de CIA şi Pentagon, care s-au baza pe cercetările unor fizicieni renumiţi ca Michael Faraday.

Dar, să ne întoarcem la Scott-Elliot şi să vedem ce spune acesta despre navele Atlantidei:

Materialul din care erau construite navele aeriene ale Atlantidei erau lemnul şi metalul. Navele timpurii au fost construite din lemn, plăcile fiind extrem de subţiri, dar ulterior s-au injectat unele substanţe care nu adăugau greutate materialului, ci îl făceau rezistent asemenea pielii. Când s-au folosit metal în construcţia navelor, acesta era un aliaj dintre două metale albe şi unul roşu. Rezultatul era un metal alb, asemenea aluminiului, chiar mai uşor la greutate. Întreaga structură a navei era acoperită de acest metal, fiind sudată electric dacă era necesar. Dar, indiferent dacă nava era alcătuită din metal sau din lemn, suprafaţa sa părea alcătuită dintr-o singură bucată, perfect netedă, lucind în întuneric de parcă ar fi fost acoperită cu o vopsea luminoasă. Forma acestor nave lua aspectul unor vase marine.

Se pare că aceste nave atlantide au fost chiar descrise şi în vechi manuscrise, dar ele s-au pierdut odată cu distrugerea faimoasei biblioteci din Alexandria (citiţi mai multe despre acest eveniment nefericit în acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/biblioteca-din-alexandria-colos-al-culturii-antice-si-enigmele-sale/).

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO