Desenul din lanurile de cereale din acest articol a apărut în anul 2002, într-un câmp din apropierea orașului Crabwood, Marea Britanie.
Desenele sunt incredibil de precise realizate, ca multe altele de genul acesta, și prezintă o față umanoidă, dar care arată ca o versiune a tipicului „extraterestru gri”. De asemenea, putem vedea o mână cu degete, iar în mână se află un disc cu un cod binar; se pot observa, totodată, și 3 puncte care pot reprezenta constelația Orionului.
Desenele din lanurile cu cereale se întâmplă peste tot în lume și sunt făcute destul de des. În mod constant ignorate de mass-media oficială, aceste desene complicate, precise și frumoase par să fie prezentate într-o formă ridicolă. La fel ca şi OZN-urile, care, ca urmare a unei campanii ascunse de ridicularizare, sunt prezentate ca fiind nişte „prostii”.
Revenind la aceste desene din lanurile cu cereale… ele sunt făcute noaptea, fără a se lăsa urme. Totuşi, pentru a fi sinceri până la capăt, nu ar trebui să fim surprinşi dacă multe din aceste desene au fost făcute de oameni. Însă, unele din ele nu par fi realizate de oameni, adâncindu-se astfel misterul.
Richard Taylor, fizician la Universitatea din Oregon, este unul dintre specialişti care a încercat să rezolve enigma acestor desene. El crede că artiști necunoscuți se aventurează noaptea, în mediul rural, pe câmpurile cu cereale. Taylor sugerează că artiștii din lanurile cu cereale folosesc dispozitive GPS, lasere și microunde pentru a crea aceste modele uimitoare de forme geometrice.
Paul Vigay, consultant britanic în domeniul calculatoarelor, cel care a lucrat în dezvoltarea sistemului de operare RISC, crede, referindu-se la imaginea din acest articol, că discul cu cod binar conţine un mesaj care a fost codificat în codul ASCI binar. Potrivit interpretării sale, mesajul spune următoarele: „Fiți atenți la cei care oferă daruri false și la promisiunile lor deşarte. Multă durere, dar mai este încă timp. Acolo există bine. Noi ne opunem înșelăciunii”.
Fenomenul desenelor din lanurile cu cereale este unul foarte interesant. În mod evident, n-ar trebui să respingem imediat ideea că unele dintre aceste modele ar putea reprezenta activităţile unei entități necunoscute…