Cât de imoral este copyright-ul (dreptul de autor): oamenii au dreptul de a comunica liber şi de a distribui liber informaţii pe Internet!


copyrightÎn privinţa drepturilor de autor (copyright), opinia mea este următoarea: este imoral să soliciţi bani, pe o perioadă de mai mulţi ani, pentru un produs care poate fi copiat şi nu sunt necesare alte cheltuieli suplimentare de producţie (software, film, muzică, carte electronică etc.). În mod normal, un produs de genul acesta ar trebui să fie contra-cost doar pentru primii 3-5 ani; după această perioadă ar trebui să fie „la liber”, atât timp cât consumatorul final doar se bucură din el şi nu face bani din el.

De exemplu, un film costă 50 milioane de dolari o casă de producţie; în primul an în care filmul e „băgat” la cinematografe, are încasări de 200 de milioane de dolari. Apoi, în anii următori, vin încasările din drepturile de autor vândute televiziunilor… mai câştigă vreo 100 de milioane de dolari. Dar, dacă peste 10 ani de la lansarea filmului, acea producţie se găseşte pe torrente doar ca cineva s-o vadă (nu ca s-o vândă sau să facă profit din ea), de ce tu ca producător trebuie „să sari în sus” şi să urli ca în gură de şarpe: „Închideţi torrentul respectiv! Mi-a furat opera”? OK, e creaţia ta, dar aceasta se poate multiplica într-un număr infinit de exemplare… tu nu mai plăteşti bani în plus pentru acele copii; şi, mai mult decât atât, ţi-ai scos banii cu vârf şi îndesat din primii ani de la lansarea filmului. Cât mai vrei să „mulgi”? Nu ţi-ajunge profitul? Odată ce ai scos o producţie adresată publicului, asumă-ţi această responsabilitate! Eu dacă mă duc să cumpăr un DVD cu un film şi vreau să-l împrumut şi prietenilor mei, de ce-ar fi greşit s-o fac? A da share nu poate fi niciodată un lucru greşit.

Pe de altă parte, a nu se uita ca industriei de „entertainment” îi merge foarte bine, iar apariţia Internetului şi a torrentelor nu le-a dat afacerile peste cap, ci pur şi simplu le-a ajutat într-un fel să-şi facă reclamă în plus şi, deci, să-şi mărească veniturile, aşa cum demonstram într-un articol din 2012 (Piraterie? Industriei de entertainment îi merge din ce în ce mai bine! Atunci, de ce vor să ne cenzureze Internetul?). Astfel, scriam atunci că veniturile filmelor box office au crescut de la 25,5 miliarde de dolari în 2006 la 31,8 miliarde de dolari în 2010.

Acum… revenind la drepturile de autor, mi se pare normal ca acestea să existe contra bani pe o perioadă limitată de timp (la început), dar apoi, după acea perioadă, acestea să existe doar sub formă scriptică (adică, doar cu numele). Atât timp cât ai publicat o operă, aceasta deja a intrat în domeniul public şi e imoral şi ilogic să ceri bani pe ea pe o perioadă nedeterminată. De exemplu, articolele mele de pe site… sunt libere, gratuite; n-am să cer niciodată bani pe ele nimănui (nici măcar la început). Singura pretenţie pe care o am e aceea ca cel care copie fragmente din articolul meu să ofere un link valabil către articolul meu original. Şi, de asemenea, solicit ca articolele mele să nu fie de vânzare nicăieri; atât timp cât eu n-am cerut bani, e absolut ticălos şi imoral ca altcineva s-o facă.

În antichitate şi în Evul mediu, operele de artă nu erau supuse vreunui drept de autor; oricine putea să publice orice operă, pentru că acestea se considerau că aparţin domeniului public. Doar în vremurile noastre se consideră că „drepturile de autor” sunt sfinte şi de natură pecuniară.

Acum… să nu se creadă din acest articol că aş fi în favoarea plagiatului 🙂 Doamne fereste… nu am acest gând. Doar spun că cineva ar trebui să distribuie fără cost o anumită operă aparţinând altcuiva, păstrând numele original al autorului şi nemodificând nimic la ea. Ca, de exemplu, cum se face pe torrente.

Acum, aducând vorba de torrente, mi-a plăcut foarte mult atitudinea unui furnizor de Internet (ISP) din Suedia care a refuzat să blocheze abonaţilor săi accesul la binecunoscutul site de torrente Pirate Bay, aşa cum au cerut autorităţile. Pentru că da… chiar şi în cele mai „democratice” ţări din lume, Internetul poate fi cenzurat sau blocat din voinţa unor mari corporaţii (Columbia Pictures, Warner Bros, Sony Music etc.) care urlă cum pierd săracele de ele bani (deşi, cum am demonstrat în articolul din 2012, industria de entertainment chiar a câştigat bani). Iată ce a răspuns furnizorul respectiv de Internet din Suedia: „Furnizorii de Internet nu pot fi făcuţi responsabili pentru ceea ce este transportat prin Internet. În acest mod, şi Poşta ar trebui să fie responsabilă pentru scrisorile sau pachetele trimise prin poştă. Punctul nostru de vedere este acela că clienţii noştri au dreptul de a comunica liber şi de a distribui liber informaţii pe Internet.”

Excelent! Acesta ar trebui să fie punctul de vedere corect al unei societăţi cu adevărat democratice: oamenii au dreptul de a comunica liber şi de a distribui liber informaţii pe Internet. Dacă acest drept vă este cenzurat, doar statul este de vină!


Lasă un comentariu