Răsfoind presa străină a anilor ’70 pe subiectul „extratereştri”, am dat de un articol din cotidianul francez „L’Express” din anul 1978. Articolul se numea „Suntem singurii vieţuitori în Univers?” şi ar fi foarte interesant de urmărit opinia publică de acum 45 de ani pe acest subiect. Citez din articol:
– Suntem singuri în Univers? Nu – răspunde majoritatea oamenilor de ştiinţă. Pentru ei însă, viaţa, inteligenţa extraterestră nu sunt sinonime cu OZN-urile şi cu omuleţii verzi sau albaştri din romanele SF. Răspunsul la această întrebare ei îl caută cercetând stele aflate la zeci, sute şi mii de ani lumină de Terra, stele care sunt în număr de sute de miliarde numai în galaxia noastră. Oare există viaţă în cortegiile planetare ale acestor stele? Au apărut oare în evoluţia lor fiinţe dotate cu inteligenţă? Trimit ele în spaţiu semnale radio pe care le-am putea capta? Vom fi oare capabili să descifrăm aceste mesaje?
– Din avalanşa de întrebări, una singură poate constitui obiectul unor analize ştiinţifice serioase: originea vieţii. Cercetările asupra vieţii extraterestre au şi început pe Marte, odată cu operaţiunile sondelor americane „Viking”. După cât se pare, deocamdată, ele nu au dus la rezultatul aşteptat. Un răspuns, cel puţin parţial, la această întrebare s-ar putea găsi în interiorul meteoriţilor foarte rari care „aduc” pe Terra o serie de informaţii asupra a ceea ce s-a întâmplat în sistemul solar în urmă cu 4 miliarde şi jumătate de ani, pe vremea când se formau Pământul şi celelalte planete. Doi din aceşti meteoriţi au fost reperaţi în Antarctica de o expediţie americano-japoneză, condusă de prof. William Cassidy, de la Universitatea din Pittsburg. Resturile lor au fost adunate cu mijloace sterile şi depozitate cu multă grijă în saci protectori speciali. Poate că nici chiar astronauţii din cadrul programului „Apollo” nu au manipulat cu mai multă grijă eşantioanele lor selenare…
– Meteoriţii profesorului Cassidy sunt însă mult mai preţioşi decât pietrele de pe Lună. Ei vor permite probabil confirmarea sau infirmarea unei noi teorii, elaborate în ultimele luni: evoluţia către viaţă a început în afara Terrei, în imenşii nori de praf şi de gaz interstelar, înainte chiar de naşterea sistemului solar.
– În urmă cu 10 ani (1968 – n.a.), „scenariul” apariţiei vieţii părea pe deplin clarificat. „Decorul” îl constituia foarte tânăra Terra, acoperită de vulcani, emanând o atmosferă irespirabilă de vapori de apă, de amoniac şi de metan. „Actorii” – razele cosmice, razele ultraviolete ale Soarelui, fulgerele unor furtuni imense, provocând în atmosfera terestră o adevărată cascadă de reacţii chimice. Pe această cale s-ar fi format „cărămizile” elementare ale vieţii: aminoacizii, elemente constitutive ale proteinelor, şi acizii nucleici, din care sunt constituite genele noastre. Aceste molecule s-ar fi concentrat treptat în mări, formând acolo o adevărată „soluţie prebiotică”.
– Pe urmă, „hazardul şi necesitatea” ar fi determinat apariţia primelor structuri vii – îndepărtaţii noştri „strămoşi”. Acest scenariu a fost avansat în 1936 de un savant sovietic, A. Oparin. Prima lui etapă – crearea unei „soluţii prebiotice” – a fost simulată în laborator, în 1952, de doi cercetători americani. Pe vremea aceea, ipoteza unei origini extraterestre a vieţii apărea drept o erezie. Este adevărat că au fost descoperite substanţe organice în mai mulţi meteoriţi. În cel mai celebru din aceşti meteoriţi – căzut în Franţa, la Tarnet-Garonne în 1864 – au fost observate chiar inserţii sub formă de celule. Ele se datorau însă foarte probabil unei contaminări a meteoritului cu microorganisme terestre. Oricum însă, moleculele organice ale meteoriţilor apăreau ca neavând nicio legătură cu originea vieţii.
– Se poate imagina surpriza generală atunci când astronomii au început, în 1968, să descopere în spaţiile interstelare molecule importante pentru evoluţia spre viaţă. Cum puteau să se formeze în sânul norilor galactici molecule de apă, amoniac, acid formic, acid cianhidric – pentru a nu cita decât câteva din cele 40 de componente observate până la ora actuală? De la o lună la alta se descoperă noi şi noi molecule din ce în ce mai complexe. Reperarea în spaţiu a unui aminoacid nu este, fără îndoială, decât o chestiune de timp. Din punct de vedere cantitativ, materia organică extraterestră este colosal de abundentă: norul Sagittarius B2, situat la 30.000 de ani lumină de Terra, în apropiere de centrul galaxiei, conţine, în total, o masă de alcool etilic comparabilă cu cea din Soare.
– Ce rol au jucat moleculele din spaţiu în apariţia vieţii? Cercetările asupra meteoriţilor sunt deci cu atât mai importante, cu cât se pare că pot oferi un răspuns la această întrebare deosebit de importantă. Încă de pe acum, nu mai există niciun dubiu asupra caracterului extraterestru al moleculelor organice descoperite în meteoriţi. Un meteorit căzut în Australia, la 28 septembrie 1969, nu departe de oraşul Murchinson, a fost cules deîndată de cercetători, fără să ajungă să fie contaminat de mediul terestru. Echipa profesorului Pennamperum a a descoperit în acesta aminoacizi care se deosebeau de cei specifici organismelor de pe planeta noastră.
– Din nefericire, majoritatea meteoriţilor nu sunt scutiţi de contaminare. Meteoritul de lângă Murchinson a fost chiar singurul necontaminat până în momentul descoperirilor recente din Antarctica. Profesorul Cassidy și-a dat seama de interesul pe care il prezintă anumite regiuni antarctice pentru colectarea de meteoriţi, în anul 1976-1977. Imediat după cădere, meteoriţii sunt acoperiţi de zăpadă, apoi incorporaţi într-o crustă de gheaţă practic sterilă. Astfel, ei sunt protejaţi vreme de secole, deşi rămân vizibili prin gheaţa care îi acoperă. În mai puţin de două luni, echipa profesorului Cassidy a descoperit 310 meteoriţi, în apropierea vârfului Allan Nunatak, la 200 km nord de baza de la Mc. Murdo.
Fred Hoyle, celebrul astrofizician britanic, şi confratele său, Chandra Wickramansinghe, cred că aceste „cărămizi” elementare de la temelia materiei vii se formează prin condensare în norii interstelari, la suprafaţa unor mici grăunţe de praf stelar. Incorporate în meteoriţi sau comete, ele se răspândesc apoi pe suprafaţa planetelor cu ocazia coliziunilor cosmice. Materia primă a „soluţiei prebiotice” vine deci din spaţiu. Wickramansinghe consideră chiar că microorganismele vii sosesc direct din spaţiu, după ce au evoluat în mediul favorabil, bogat în materie organică, al cometelor. Cei doi specialişti britanici nu ezită să afirme: „Norii moleculari sunt leagănul cel mai natural pentru viaţă”. Această concluzie a lor este împărtăşită şi de profesorul sovietic Goldanski, care vede în grăuntele de praf interstelar „germenii îngheţaţi ai vieţii”. Tocmai aceşti germeni sunt căutaţi în meteoriţii din Antarctica.
Dacă acest „scenariu” se apropie de adevăr, atunci viaţa trebuie să fie extrem de răspândită în galaxie. Poate chiar şi civilizaţiile extraterestre… Oare aceste civilizaţii nu vor putea să descopere prezenţa fiinţelor pământene? Trei cercetători de la Universitatea din Washington răspund afirmativ la această întrebare: fără să vrem, lansăm în spaţiu mesaje care spun: „noi suntem aici”. Aceste mesaje sunt purtate de emisiunile de televiziune şi de undele radarelor. O civilizaţie extraterestră cu un nivel tehnic comparabil cu al nostru ar putea să le descopere într-o bună zi, de la o distanţă de 250 de ani-lumină. Şi, analizându-le, ea va afla că ele provin de la fiinţe trăind pe o planetă care efectuează o rotaţie completă în jurul ei în 24 de ore, iar în jurul Soarelui – în 365 de zile…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
