Sfinxul din Bucegi a servit ca model pentru Marele Sfinx din Egipt? De ce nu?

Carpații României sunt împânziți de o serie de megaliți, în care putem găsi „sfincși”, pietre masive ce au chipuri umane. Să enumerăm câţiva dintre ei: Sfinxul de la Topleț, Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul din Bratocea, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon. Dar, cel mai cunoscut este, bineînţeles, Sfinxul din Bucegi.

Imaginea Sfinxului din Bucegi a devenit emblematică nu doar în ţară, dar şi în lume. Pregnanța imaginii se datorează și faptului că aspectul său respectă atât de bine profilul chipului omenesc încât i s-ar putea aplica cu deplin succes „grila de proporții” a lui Leonardo da Vinci. Dar, Sfinxul din Bucegi apare ca sfinx numai dacă-l privești dintr-un anumit unghi. Poate că de aceea vechii drumeți din perioada de începuturi a turismului nu-l menționează. Și asta, desigur, pentru simplul motiv că nimeni nu-l văzuse din unghiul revelator.

Profesorul Al. Bădăuță, mare iubitor, cutreierător, dar și zăbovitor al munților, cel care a cules toate legendele mai noi despre Bucegi, sistematizându-le în remarcabilul articol din 1936 „Basme de piatră”, a redat circuitului uzual și vechea denumire de „Sfinx”. Numele a părut atât de firesc încât a fost preluat practic în mod simultan în acei ani. Lucru altfel imposibil fără o certă ancorare în real. Aşadar, este vorba doar de o simplă redescoperire a megalitului și a imaginii sale, şi nu ceva inventat.

Cunoscând acestea, se pune în mod firesc marea întrebare: dar dacă totuși Sfinxul din Bucegi a servit ca model pentru Marele Sfinx sculptat din preajma piramidei lui Khefren din Egipt? Ipoteza poate să pară absurdă, însă asta doar la o primă vedere, pentru că în sprijinul ei apar o serie de argumente demne de luat în seamă.

Trebuie în primul rând să ne amintim că niciodată, nimeni nu a reușit să justifice într-un fel oarecare o lucrare de o asemenea amploare (Marele Sfinx din Egipt – înălțime 20 m, lungime 73 m), care să fie realizată fără să se găsească modelul de inspirație pentru construirea unui astfel de unicat în Egipt. Nu este posibil ca o atare “pornire de la zero” să fie catalogată doar ca simplă enigmă, fără a încerca să o pătrundem și să o explicităm.

În primul rând, nu-i aşa că-i ciudat alegerea simbolului religios al Tebei Egiptului printr-un vultur – acvila cerului, sau ceahlău, cum îl numeau ciobanii noștri, pasăre prin excelență trăind în munții foarte înalți, dar total necunoscută în Egipt? Din acest punct de vedere, trebuie menționat faptul că nu a fost elucidată originea egiptenilor, anume a locurilor din care aceștia au migrat în Valea Nilului. Se admite că ei ar fi rezultat prin contopirea triburilor pastorale nomade, venite în majoritatea lor de undeva din nord, cu populațiile locale și negroide venite din sud; înșiși egiptenii spuneau în „Cartea Morților” că se trag din cei mai vechi oameni din nord, referindu-se, poate, la traci. E posibil ca în Africa de Nord să fi ajuns multe triburi trace, pornite unele din Carpați.

A nu se uita că gerulii, cel mai numeros popor din Libia, păreau atât după nume, cât și după tradiție și caracterul lor ca fiind traci la origine. Alte triburi pastorale, printre care dochii și macrobii, pornite din Carpați, se stabiliseră încă din timpuri imemoriale în Etiopia. Mai amintim că Amon, unul dintre cei mai vechi și mai puternici regi ai Egiptului și Libiei, a fost la origine un mare păstor, „un om bogat în oi”, care se trăgea tot din Carpați, așa cum menționează Tertulian. Teba, cel mai vechi și cel mai mare oraș egiptean, reședință a primilor faraoni și metropolă a cultului lui Amon, purta un nume pelasg și prezenta tradiții pelasge în anumite acte de cult. Asemenea simboluri nu se justifică decât prin dorința unor populații pornite din alte ținuturi de a căuta să-și mențină amintiri evocatoare din țara lor de origine.

Marile centre politico-religioase ale Egiptului antic, Teba și Memphis, au continuat secole la rând să mențină strânse legături cu centrele de cult feniciene, miceniene, etrusce sau trace. Or, preoți inițiați trebuie să fi mers în pelerinaj și la centrul sacerdotal de pe platoul Bucegilor, unde trona și Sfinxul din Bucegi.

Nicolae Densusianu în lucrarea sa „Dacie preistorică” spunea următoarele: „Încă din epoca neolitică, numeroase triburi de pelasgi, plecând cu turmele lor cele mari de la Carpați către Elada și Asia Mică, iar din Asia Mică întinzându-se încet pe lângă coastele Libanului în jos, trecură dimpreună cu alte triburi din Elada și din insule pe șesurile cele întinse ale Nilului. Popor disciplinat, religios, laborios și războinic totodată, pelasgii păstori și agricultori, oriunde se stabileau în acele timpuri îndepărtate, ei erau stăpâni. Deodată cu ei duceau și instituțiile lor naționale, o religie strămoșească formată, divinitățile și preoții casei lor, încât țara cea sfântă pentru religia egipteană a rămas cea de la marginile pământului, de la Istru. În acea parte a lumii erau pentru vechii pelasgi din Egipt „regiunea divină”, monumentele lor cele vechi religioase, imaginile zeilor săi protectori, țara strămoșilor adorați ca zei”.

Aşadar, nu mai apare ca o aberație posibilitatea construirii Sfinxului din Egipt după modelul Sfinxului de pe platoul Bucegilor, megalit încărcat de semnificații transmise prin timp de-a lungul a mii de generații.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.