Sfinxul din Bucegi se aseamănă cu „Monumentul Umanităţii” din Peru? Sunt ele creaţii ai descendenților direcți ai Atlantidei?


Sfinxul din Bucegi este poate cel mai cunoscut artefact din Munţii Bucegi. El măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime şi, deşi oamenii de ştiinţă ne asigură că este o piatră modelată în mod natural, nu este exclusă intervenția omului în anumite locuri, tocmai pentru a reda mai bine un chip uman. Se spune că la Sfinxul din Bucegi urcau căpeteniile dacilor să se roage zeului Zamolxe, dar există şi teorii conspiraţioniste care spun că aici ar fi aterizat extratereştrii în vremuri imemoriale.

Un arhitect peruan, pe nume Daniel Ruzo, declara că Sfinxul din Bucegi seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Umanităţii”. Acest Monument al Umanităţii s-ar asemăna şi cu alte stânci sculptate din lume, ca Tepoztlán / Guanajuato (Mexic), Vila Velha (Brazilia), Stonehenge (Anglia), Valea Regilor (Egipt). Având toate un stil similar, toate aceste creații ar aparţine aceleiași civilizații avansate pe care el a numit-o Masma, membrii cărora ar fi descendenți direcți ai Atlantidei. Cultura Masma ar fi existat cu mii de ani în urmă, fiind distrusă în urma unor cataclisme.

S-au emis și teorii conform cărora Sfinxul din Bucegi ar ascunde intrarea spre un portal misterios, cu energii telurice fantastice.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.