Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Sfârşitul lumii: Apocalipsa care nu mai vine niciodată

200

apocalipsa7S-au înmulţit sectele care propăvăduiesc sfârşitul lumii…

De-a lungul secolelor, şarlatanii au câştigat putere prin înfiinţarea unor culte pseudoreligioase, propăvăduind sfârşitul iminent al lumii şi oferind, în acelaşi timp, salvarea adepţilor supuşi. În apropierea cifrei fatidice a mileniului trei, adică 2000, astfel de culte s-au înmulţit exagerat de repede. Nu toate sunt deliberat exploatatoare, deşi se pare că sistemele de credinţă autoamăgitoare sunt cele mai numeroase. Mulţi creştini fundamentalişti, în special în America, aşteaptă „răpirea” când – cred ei – în „ultimele zile” ale pământului, vor fi singurii ridicaţi „în mijlocul aerului” pentru a fî salvaţi de către Iisus. Secte precum „Adventiştii de ziua a şaptea” sau „Martorii lui Iehova” dispun de un sprijin imens chiar şi când, aşa cum s-a întâmplat cu „Martorii” din 1975, data prezisă sfârşitului lumii vine şi trece fără a se întâmpla nimic.

Data este pur şi simplu revizuită, avansată cu fiecare an sau se dă explicaţia conform căreia „sfârşitul” este o metaforă, aşa cum se poate observa în decăderea moralităţii sociale. Credinţa unui astfel de cult oferă un confort psihologic de aşa natură, încât credinciosul va considera practic orice prostie ca pur adevăr.

Sinucideri în aşteptarea sfârşitului lumii

Multe culte scapă de scandaluri publice. Iată totuşi câteva cazuri tragice recente, semnificative pentru teribila putere pe care o pot căpăta autodenumiţii Mesia ce anunţă „sfârşitul”: David Berg, exploatatorul „Copiilor Domnului”; sinuciderea în masă a 900 de adepţi ai lui Jim Jones, în Guyana, în anul 1978; moartea în incendiu a peste nouăzeci de membri ai „Ramurii davidiene” condusă de David Koresh în Waco, Texas, în 1993; tărăboiul iscat pe seama „Frăţiei albe de la Kiev” (tot în 1993), alături de sinuciderile în masă (sau genocid) din Canada şi Elveţia din anul 1994.

În anul 999, bogaţii şi-au împărţit averile săracilor, iar în 1.000 le-au cerut înapoi

Dar nu e nimic nou în toate astea. Creştinismul timpuriu, încă de la începuturi aştepta „vremurile de sfârşit”. După aceea, secole de-a rândul (în special când vremurile au devenit mai grele), aşteptarea aceasta a continuat. Teama de extincţie era atât de mare în Europa anului 999, încât bogaţii, panicaţi, şi-au împărţit toate averile celor săraci – dar s-au grăbit să le ceară înapoi când primii zori ai noului an 1.000 s-au ivit fără a aduce cu ei nici o calamitate.

Europa medievală, în special în timpul Morţii Negre din 1348-1350 (în unele arii, jumătate din populaţie a pierit), era plină de ioaniţi, begarzi, beguine, „fraţi ai spiritului liber”, flagelanţi şi alţii, toţi siguri că sfârşitul era aproape. Mai târziu, au apărut cultele radicale protestante, precum anabaptiştii, care afirmau că sfârşitul iminent le permite (lor sau liderilor lor) să facă ce vor.

Rosenfeld, un prusac ce anunţa sfârşitul lumii, făcând amor cu fete frumoase

Secolul al XVIII-lea („era raţiunii”) avea să fie martorul multor autodenumiţi Mesia, care îşi exploatau intim adepţii. Printre primii se numără prusacul Hans Rosenfeld. Numind creştinismul o înşelăciune şi preoţii creştini – nişte impostori, el a declarat că îl va detrona pe împăratul Frederic cel Mare şi că va conduce lumea cu un „consiliu” format din douăzeci şi patru de „înţelepţi” şi că şapte sigilii mesianice vor fi deschise de către şapte „îngeri ai sigiliilor”. Pentru a se pregăti în întâmpinarea evenimentului, el le-a cerut adepţilor să-i pună la dispoziţie şapte fete frumoase („îngerii”) care să fie amantele lui. A mers însă prea departe, cerând ca cel mai devotat adept să îi pună la dispoziţie cele trei fiice ale sale. Bărbatul a procedat întocmai, însă devenind tot mai nerăbdător pentru că Ziua Judecăţii nu mai sosea, l-a provocat pe împărat să ia acţiune împotriva lui Rosenfeld, sperând ca, astfel, Hans va fi forţat să îşi folosească puterile supranaturale împotriva lui Frederic şi „vremurile de sfârşit” să înceapă. Arestat, s-a dovedit că Rosenfeld nu poseda astfel de puteri şi, în 1782, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

 

Joanna Southcott

Joanna Southcott, femeia care se credea Fecioara Maria, a rămas însărcinată la 64 de ani

Născută în Devon, în 1750, Joanna Southcott s-a crezut, cu siguranţă, predestinată a conduce o mişcare profetică veritabilă, dar şi-a exprimat cu ipocrizie oroarea faţă de promiscuitatea altora, în timp ce ea însăşi nu era deloc pură. În 1792, pretinzând că aude voci ce îi spun: „cuvinte atât de îngrozitoare încât mă cutremur”, a început să facă profeţii. Succesul înregistrat de unele dintre predicţiile ei – precum aceea că episcopul din Exeter, pe atunci cu o sănătate foarte bună, avea să moară înainte de Crăciun – i-a câştigat o grămadă de adepţi (14.000 doar într-o singură misiune). Ei credeau că Joanna este cu adevărat „mireasa fidelă” a lui Hristos, care, prin naştere virgină, va avea un fiu, Shiloh: un eveniment ce va prevesti a doua venire a lui Hristos pe pământ. Cei care au contribuit financiar la această cauză au primit „sigilii” care să îi protejeze în calitate de „moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori comuni ai lui Iisus Hristos”.

În 1808, după un vast succes, moralitatea adepţilor ei a fost demascată. Mary Bateman, una dintre persoanele care strângeau banii pentru Joanna, aparent o credincioasă cumpătată, era de fapt o hoaţă care îşi avortase copilul. Arestată pentru uciderea unei anume Rebecca Perigo, Bateman a primit pedeapsa cu moartea. Spânzurată, în ciuda insistenţei sale pe eşafod că un înger va veni să o salveze, trupul i-a fost privit de peste două mii de oameni care au plătit fiecare, trei penny pentru acest privilegiu.

La vârsta de şaizeci şi patru de ani, Joanna a anunţat că este însărcinată şi pe punctul de a da naştere, pe cale miraculoasă, lui Shiloh. Doctorii au declarat că sarcina într-adevăr există. Insistând că naşterea este virgină, pe măsură ce „sarcina” avansa, ea a decis că Shiloh trebuie sa aibă un tată adoptiv. Alegându-l ca soţ pe John Smith, intendent al contelui de Darnley, s-a căsătorit cu el în dormitorul ei. Imediat, orice urmă de sarcină a dispărut. Joanna a intrat în comă şi a murit, deşi mulţi dintre adepţi au crezut în continuare că ea va reînvia.

Cucernicii, biserica femeii

Declarând anul 1836 momentul de început al domniei lui Hristos, fondatorul german al Cucernicilor, arhidiaconul Ebel, a creat o biserică a femeii. Discipolul lui şef, încântătoarea contesă prusacă Ida von der Groben, a luat hotărârea, împreună cu alte două femei, să vegheze tot timpul asupra lui Ebel şi să îl păzească de tentaţii. Permiţându-le femeilor să asculte spovedaniile bărbaţilor, să ofere iertare şi să aplice pedepse; de asemenea, să condamne băutura, fumatul şi drogurile, Ebel a creat o adevărată gospodărie alături de aceste trei discipole. Descriind-o pe contesa Ida ca: „prima lui soţie, reprezentând spiritul Luminii”; pe Emilie von Scrotter ca: „a doua soţie, reprezentând spiritul întunericului” şi pe a treia ca soţia lui legală, „reprezentând spiritul Uniunii”, înşelătoria lui rămâne una demnă de David Berg, un secol şi jumătate mai târziu.

“Sălaşul dragostei”, secta care propăvăduia sfârşitul lumii prin amor şi bani

De asemenea, cu o slăbiciune pentru femeile din parohia sa a trăit reverendul Henry James Prince din Suffolk, care, forţat de opinia publică scandalizată să-şi părăsească cele două locuinţe, a format, în anul 1847, „Sălaşul dragostei” din Spaxton, în ducatul Somerset. Proclamând iminentul sfârşit al lumii, el le-a oferit paradisul pe pământ celor ce îl sprijineau financiar. Succesul lui cel mai mare s-a datorat abilităţii de a convinge să se alăture credinţei lui trei din cele cinci fiice, nemăritate, ale unui tată de profesie negustor, acum însă pensionat, care îi lăsase fiecăreia o zestre de 6.000 de lire sterline.

John Hugh Smyth-Pigott
John Hugh Smyth-Pigott

Lăfăindu-se într-un conac cu douăzeci de camere şi bucurându-se de producţia unei ferme profitabile, Prince a redenumit secta „Agapemonite”, după o altă sectă din secolul al III-lea, care îi scandalizase chiar şi pe romani cu „orgiile lor amoroase”. Cunoscut adepţilor lui sub numele de „Cel iubit”, el a luat-o pe tânăra orfană Zoe Paterson drept „Mireasa mielului”; a fost o uniune pur mistică, din care s-a născut totuşi un copil. Secta Agapemonite s-a dizolvat şi numărul membrilor ei s-a micşorat, în timp, tot mai mult. După ce Prince a murit, în 1899, a fost urmat de alt personaj cu veleităţi de orator, reverendul John Hugh Smyth-Pigott.

Hotărând că „Sălaşul dragostei” are nevoie de o nouă adresă, în 1902, la biserica Arca Făgăduinţei din Clapton, el s-a autoproclamat Mesia. Ameninţat însă de populaţia ostilă, s-a retras în Spaxton. Aici a dus o viaţă de risipă, interzicându-i soţiei sale, Catherine, să intre în încăperile lui personale unde, ca noul „Cel iubit”, s-a distrat cu o serie de „mirese ale mielului” – tinere foarte frumoase, bine educate şi bine înstărite.

Acuzat de imoralitate de către Biserica Angliei şi răspopit în absenţă, Smyth-Pigott a ignorat opinia publicului, ca şi cea a Ecleziastului. A continuat să se bucure de un număr mare de „mirese spirituale” nu numai la Spaxton, dar şi în alte „sălaşuri ale dragostei” din Franţa şi Norvegia, până când a murit în 1927.

 

Jim Jones

900 de adepţi ai unei secte care propăvăduia sfârşitul lumii se sinucid

Mulţi lideri de culte religioase din prezent au urmat acelaşi model exploatator. David Berg, L. Ron Hubbard (fondatorul religiei scientologice), Rajneesh şi liderii Societăţii Internaţionale pentru Conştiinţa Krişna au profitat cu toţii de pe urma adepţilor lor într-un fel sau altul. Mai tragic însă, la sfârşitul anilor ’70, Jim Jones, fost administrator al sistemului de locuinţe din San Francisco, şi-a condus adepţii (majoritatea negri şi foarte săraci) în Guyana, pentru a scăpa de investigaţia poliţiei din America. În noiembrie 1978, când şi-a dat seama că autorităţile sunt pe punctul de a-l descoperi, a ordonat mulţimii obediente să înghită cianura, amestecată într-un pahar cu băutură răcoritoare. Cei care au refuzat au fost forţaţi. Doar puţini au scăpat cu viaţă. Deşi este posibil ca însăşi povestea sinuciderii în masă – acceptată ca adevărată la momentul respectiv – sa fie ea însăşi o farsă. Alţii spun că ar fi fost vorba de o crimă în masă, nu de sinucidere.

 

David Koresh

Secta lui David Koresh şi sfârşitul lumii

La fel de îngrozitoare a fost soarta davidienilor, un grup ce s-a desprins din „Adventiştii de ziua a şaptea” conduşi de David Koresh, un Mesia ce cânta la chitară şi citea Biblia în acelaşi timp. Recrutând adepţi (din nou, mulţi negri şi săraci) din Anglia şi Australia, ca şi din SUA, el a stabilit centrul cultului într-un combinat dărăpănat din Waco, Texas. Predicând sfârşitul iminent al lumii şi abuzând amoros femeile din organizaţia sa, soarta lui şi a celor ce l-au urmat a fost pecetluită în februarie 1993. Bănuind că secta deţine ilegal arme, Agenţia Naţională pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc (ATF) a întreprins o razie a combinatului. Focurile de armă trase în tir continuu au dus la moartea mai multor agenţi şi membri ai cultului şi la un asediu de cincizeci şi una de zile, care s-a sfârşit doar când autorităţile au intervenit cu tancuri. Întregul combinat a luat foc. Peste nouăzeci de davidieni au murit şi doar unsprezece au supravieţuit. Declaraţia oficială a fost că davidienii (aşteptând sfârşitul lumii, vă amintiţi?) dăduseră ei înşişi foc combinatului, deşi mai există zvonuri că, de fapt, este o minciună a autorităţilor. Doar cu o zi înainte de incendiu, camioanele cu soldaţi şi ambulanţele ce aşteptau în apropiere fuseseră trimise, în mod misterios, înapoi la cartierul general, în timp ce înregistrările video arătau cum tancurile atacau în forţă clădirea. Indiferent de adevăr, pentru davidieni, acea dimineaţă a reprezentat, cu adevărat, sfârşitul lumii.

În ziua de azi, o altă isterie va fi legată de anul 2012, în care se anunţă că va avea loc sfârşitul lumii. După atâtea tentative nereuşite de sfârşit al lumii, ce credeţi, va mai avea loc vreodată aşa ceva?

Orgoni Crystal