Sfârşitul lumii, conform „Cărţii lui Enoh”: Luna îşi va schimba orbita, iar cerul va fi de bronz! Din ce cauză?


În capitolul 77 din cartea religioasă „Cartea lui Enoh” afăm câteva fragmente uimitoare în care ni se vorbeşte despre cum va arăta „sfârşitul lumii” într-o bună zi. Să vedem…

* În aceste zile, Uriel mi-a spus: Iată, te-am făcut să ştii totul, o Enoh! Eu ţi-am revelat totul. Tu vezi soarele, luna şi îngerii care dirijează stelele din cer, care conduc mişcările lor, fazele lor şi schimbările lor.

* Zilele păcătoşilor nu vor fi împlinite. Sămânţa lor nu le va ajunge în şesuri şi câmpii, muncile pământului vor fi răvăşite, nimic nu le va veni la timpul său. Ploaia va rămâne în aer şi cerul va fi de bronz.

* În acele timpuri roadele pământului vor fi întârziate, ele nu vor înflori la timpul lor şi pomii îşi vor opri fructele.

* Luna îşi va schimba drumul său, ea nu va mai apare la timpul său.

* Cerul va dogora şi niciun nor nu se va vedea şi uscăciunea se va întinde pe suprafaţa pământului. Stele căzătoare vor brăzda cerul căci multe stele se vor întoarce din drumul lor obişnuit, rătăcind prin genuni.

* Şi îngerii care le conduc nu vor putea face nimic ca să le întoarcă pe drumul lor şi toate stelele se vor răzvrăti împotriva păcătoşilor.

* Locuitorii pământului vor fi buimaci în gândurile lor, ei îşi vor strica toate căile lor. Ei vor calea poruncile Domnului şi se vor crede zei, în acest timp răul se va înmulţi în sânul lor.

Din aceste fragmente, cel mai interesant mi se pare acesta: „Luna îşi va schimba drumul său, ea nu va mai apare la timpul său”. Oare ce se va întâmpla cu Luna noastră în acele zile? Cum adică îşi va schimba drumul? Asta înseamnă că ea va fi influenţată de un corp ceresc masiv care va trece prin apropierea Pământului? Probabil că da. Dar de ce „cerul va fi de bronz”, aşa cum ne spune „Cartea lui Enoh”? Oare tot din cauza acelui corp ceresc necunoscut? „Stele căzătoare vor brăzda cerul” – o fi vorba de fragmente de meteoriţi, în urma impactului acelui corp ceresc cu… Luna!?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO