Germanul Bruno Gröning (1906-1959) a irupt în istorie puţin după cel de-al doilea război mondial, cu ţara să înfrântă şi împărţită în două, promiţând să vindece spiritual, fără a cere bani sau alta recompensă. Mii, zeci de mii de persoane i-au cerut ajutorul.
Gröning era al patrulea dintre cei 6 copii născuţi la sânul unei familii de muncitori germani. A abandonat scoala de mic şi, după ce a avut mai multe slujbe, s-a înrolat în armata germană, fapt care i-a permis să fie martor de excepţie al ororilor războiului. În 1945 s-a întors în Gemania de Vest, moment în care a început să străbată tara ca vindecător, la început pe ascuns şi în cercuri foarte restrânse. Însă, la începutul anului 1949, în micul oraş Herford, în Westfalia, a vindecat atrofia musculară a unui copil de 9 ani, ţintuit la pat. Într-o notă informativă, tatăl copilului, un reputat inginer, descrie întâmplarea cu următoarele cuvinte: „După ce a acţionat domnul Gröning, circulaţia în picioare s-a pus în mişcare, începând cu muşchii. La fiul meu se putea observa exact intrarea fluxului sangvin, care-şi deschidea drum prin venele înguste. Mai târziu, fiul meu avea muşchii şi picioarele calde“. Se spune, de asemenea, că puţin mai târziu copilul fugea şi urca scările.
De atunci, presupusele lui daruri au devenit cunoscute din gură în gură. Vindeca inclusiv în masă. Îi era suficient să privească, să facă puţine gesturi ori să pronunţe câteva cuvinte. Totuşi, puterile sale au fost puse la îndoială.
