Enigma lui Kaspar Hauser, copilul-lup şi nepotul lui Napoleon

Figura lui Kaspar Hauser este controversată, atât din cauza modului în care a fost făcută cunoscută în Germania în 1828 şi a felului în care s-a comportat mai târziu, cât şi din cauza asasinării lui şi a presupuselor cauze ale acestui fapt. Nu se va şti niciodată dacă a fost un impostor sau o victimă nefericită a intrigilor de la curtea regală.

Într-o zi de decembrie a anului 1833, Kaspar Hauser a fost înjunghiat de un necunoscut în timp ce se plimba printr-un parc din oraşul german Ansbach. Cu puţin timp înainte, Stephanie de Beauharnais, văduva marelui duce Carol de Baden, l-a recunoscut pe tânărul misterios Kaspar Hauser ca fiind unul dintre fiii lui Carol de Baden, despre care se presupunea că au murit şi au dispărut imediat după naştere. Atât asasinatul brutal, cât şi necunoaşterea autorului sau şi a motivului crimei, la fel că apariţia bruscă a misteriosului tânăr, cu 5 ani înainte, pe o stradă din Nurnberg, cu o scrisoare ca unic act de recomandare, au alimentat cele mai diverse presupuneri referitoare la identitatea şi condiţia lui Kaspar Hauser.

Intrigile de la palat

În 1806, după înfrângerea Prusiei, trupele imperiale franceze au pus stăpânire pe Europa Centrală. Margrafiatul de Baden a fost transformat, cu consimţământul margrafului Carol Frederik, în mare ducat şi integrat în Confederaţia Rinului. Pentru a consfinţi alianţa, Napoleon a căsătorit-o pe fiica sa adoptivă, Stephanie de Beauharnais cu marele duce Carol. Dar mama vitregă a marelui duce, contesa de Hochberg, avea alte aspiraţii pentru propria descendentă, fapt pentru care a urzit intrigi încă de la început pentru a-şi atinge scopul.

În 29 septembrie 1812, Stephanie a dat naştere unui copil care a murit la 15 zile şi a fost îngropat fără ca ea să-i fi putut vedea cadavrul. Cu un al doilea fiu, născut în anul următor, s-a întâmplat la fel. Nou-născutul a fost luat mort, în timp ce bona era cufundată într-un somn profund şi suspect. Astfel, Carol, care a murit în 1819, şi Stephanie au rămas fără urmaşi şi, în aceste condiţii, marele ducat, care de la căderea lui Napoleon, cu patru ani înainte, făcea parte din Confederaţia Germană, a ajuns să fie guvernat de Leopold de Baden, fiul contesei de Hochberg.

Enigma lui Kaspar Hauser

Nimeni nu-l cunoştea pe Kaspar Hauser şi nu se ştia nimic despre el când, pe 26 mai 1828, a apărut extenuat pe o stradă din Nurnberg. Era un adolescent speriat, care tremura şi nu putea să articuleze nicio vorbă, ci doar să scoată nişte ţipete. Avea în mâini un plic destinat căpitanului Wessnich, conducător al celui de-al şaselea regiment de cavalerie care păzea oraşul. După ce straniul tînar a fost adus la cartierul general, Wessnich a observat că scrisoarea conţine date despre misteriosul personaj pe care îl lăsase în oraş şi despre mama copilului. Astfel, şeful regimentului a aflat că băiatul se numeşte Kaspar Hauser şi că se născuse pe 30 aprilie 1812; de asemenea, că, în 7 octombrie acelaşi an, mama necunoscută l-a lăsat în grijă la fel de necunoscutului sătean, cu sarcina de a-l duce, cînd va împlini 17 ani, la acest cartier general „unde a luptat tatăl său” care, spunea mama, a murit între timp.

Scrisoarea ţăranului preciza că el este sărac şi că are 10 copii, pe care îi este greu să-i întreţină. Mama care îl încredinţase ţăranului a adăugat ca „e foarte nefericită şi că nu poate să-l păstreze alături de ea”. În faţa neputinţei de a-l face să vorbească, căpitanul l-a dus pe băiat la poliţia din Nurnberg, unde comisarul a chemat un medic şi apoi pe judecătorul oraşului. Băiatul, chiar dacă putea să-şi scrie cu dificultate numele, părea că nu înţelege nimic din tot ce vede şi aude, manifestând stupoare şi teamă în faţa celor mai banale lucruri, ca focul sau muzica.

Chiar dacă părea că nu ştie să vorbească, în săptămânile următoare Kaspar Hauser a început să rostească unele cuvinte şi să dea dovadă de progrese surprinzător de rapide. Medicul, judecătorul şi alţi funcţionari se întrebau dacă e bolnav psihic, e un impostor sau victima unei îndelungate sechestrări.

Băiatul dovedea inteligenţă şi capacitate de a învăţa. Chiar dacă ştia să-şi scrie cel puţin numele, nu a încetat să trezească stupoare faptul că la început se exprima doar cu sunete guturale şi ţipete. La fel, a părut straniu că, după numai câteva săptămâni, a articulat câteva cuvinte, dar, mai ales, că a fost dintr-o dată capabil să dea unele detalii despre trecutul său.

Kaspar Hauser şi-a amintit că a trăit mult timp într-o încăpere întunecoasă, probabil un subsol, şi a dormit pe o grămadă de paie. Mîncarea mizerabilă îi era adusă noaptea, fără să fi putut să-i vadă vreodată pe cei care îl ţineau captiv. Kaspar Hauser a putut să spună că, nu cu mult timp în urmă, în încăperea în care era închis a intrat un bărbat îmbrăcat în negru, cu o mască ce-i acoperea faţa. Acest bărbat misterios l-a învăţat să umble şi să-şi scrie numele. Când a reuşit să-l înveţe aceste lucruri, l-a îmbrăcat, l-a scos afară şi l-a dus până pe strada din Nurnberg, unde a fost găsit, lăsându-i plicul destinat căpitanului Wessnich. Povestirea despre îngrozitoarea captivitate a băiatului a produs o emoţie puternică celor care au ascultat-o.

O investigaţie controversată

Când s-au risipit dubiile privind posibila sa impostură, judecătorul din Nurnberg, Binder, i-a luat apărarea în public băiatului, cerând celorlalte instanţe să investigheze cazul. Într-un comunicat al judecătoriei, semnat pe 28 iulie 1828 şi publicat în toate ziarele din oraşul bavarez, se arată că acelui nefericit băiat „i-a fost refuzat dreptul de a-şi cunoaşte părinţii, i-au fost refuzate libertatea, norocul şi, cine ştie, poate chiar avantajele de a se fi născut într-o familie de viţă nobilă„.

În acest comunicat, judecătorul Binder avansa suspiciunea că acea „crimă a fost comisă într-o perioadă în care copilul nu putea vorbi, dar totuşi i-au fost încălcate elemente ale unei bune educaţii, care străluceau, uneori, la el asemenea unei stele în noaptea întunecată”. Pentru aceasta şi din alte motive, judecătorul din Nurnberg a recomandat autorităţilor civile, militare, celor de poliţie şi judiciare să întreprindă investigaţii, pentru „a-l descoperi pe autorul răului făcut băiatului şi pe complicii acestuia şi a le da pedeapsa pe care o merită” şi pentru a restitui băiatului „drepturile sale indiscutabile”. După ce guvernul a aflat de conţinutul comunicatului, funcţionarii săi s-au grăbit să sechestreze toate ziarele respective considerându-se că aceste concluzii publicate în ele erau destul de pripite şi, poate, chiar periculoase. Dar nu a fost posibil să se împiedice răspândirea cu rapiditate a veştii. Presa de senzaţie nu a întârziat să lege cazul lui Kaspar Hauser de ciudatele dispariţii ale fiilor nou-născuţi ai lui Carol de Baden şi ai lui Stephanie.

Dubii privind controversa

Chiar dacă marea ducesa Stephanie l-a recunoscut ca fiu al său pe Kaspar Hauser, nu puţine sunt dubiile privind identitatea sa reală. Pe de-o parte, specialiştii au conchis că recunoaşterea maternă putea fi, foarte bine, din cauza unei profunde frustrări. Pe de altă parte, există contradicţii şi alte indicii care fac să se creadă că era vorba de un impostor sau de un bolnav psihic. Oricum, asasinarea sa a lăsat fără răspuns o mare întrebare.

Misterul, ţinut sub tăcere

În 1833, marea ducesa Stephanie, cedând presiunii opiniei publice şi în egală măsură propriilor sale nelinişti, a acceptat să se întâlnească mai întâi cu Stanhope, tutorele băiatului, şi apoi a călătorit incognito la Ansbach pentru a-l vedea personal. La prima vedere, Stephanie a observat trăsături şi gesturi de familie la Kaspar Hauser şi a admis că ar putea fi fiul său. Recunoaşterea lui Kaspar Hauser ca fiu al lui Carol de Baden şi al lui Stephanie avea consecinţe pe linie de dinastie şi politice grave, din moment ce anula legitimitatea titlului de mare duce pe care-l purta, în acel moment, Leopold. Însă controversata decizie a mării ducese a fost neutralizată când, în decembrie 1833, Kaspar Hauser a fost înjunghiat de un agresor necunoscut într-o grădină publică din Ansbach.

Domnul Hauser şi doctorul Feuerbach

Medicului german din secolul al XIX-lea Anselm von Feuerbach îi datorăm unul dintre cele mai strălucite studii despre faimosul bărbat fără identitate din Nîrnberg: Kaspar Hauser, un delict împotriva sufletului unui om. Feuerbach începe prin a declara că Hauser a fost victima a două delicte menţionate în codul penal bavarez al epocii: deţinere ilegală şi abandon. Dar, spunea el, cel mai mare delict care s-a comis împotriva lui a fost cel contra sufletului uman, „acela de a-l separa de restul lumii şi de natura umană”, de a-l „priva de sprijin spiritual şi a-i îngreuna accesul la un destin uman”. Feuerbach a conchis că nefericitul Kaspar Hauser nu era nici autist, nu avea nici deficienţe psihice, ci era „o fiinţă rară şi unică în specia sa”, care nu semăna cu niciunul dintre modelele umane cunoscute.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.