Fosforul confundat cu „piatra filosofală” a alchimiştilor
La Hamburg, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Hennig Brandt, un fost soldat, care practicase şi medicina, a devenit un pasionat alchimist. În timpul experimentelor pe care le-a făcut în vederea obţinerii „elixirului vieţii” şi a „pietrei filosofale” a făcut o descoperire care îl situează la loc de cinste în galeria personalităţilor din lumea chimiei. În 1669, prin fierberea urinei umane a obţinut o substanţă moale, care licărea în întuneric, răspândind o lumină rece. Crezând că a creat „piatra” aducătoare de bogăţie, a ţinut secretă descoperirea sa, iar substanţei obţinute i-a spus „fosfor”, adică „purtător de lumină”.
Mai târziu el şi-a vândut descoperirea lui Daniel Kraft, pe 200 de taleri. Kraft i-a prezentat substanţa regelui englez Carol al II-lea, căruia i-a demonstrat că un decigram de fosfor poate ucide un om. În acest fel, acest nou element a căpătat o primă utilizare – aceea de otravă. În 1774, la o sută de ani de la descoperirea făcută de Brandt, chimistul suedez G. Gahn a susţinut că fosforul este un constituent al oaselor, iar un an mai târziu, chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele (1742-1786) l-a izolat din oase, printr-o metodă care se foloseşte şi astăzi.
La Hamburg, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Hennig Brandt, un fost soldat, care practicase şi medicina, a devenit un pasionat alchimist. În timpul experimentelor pe care le-a făcut în vederea obţinerii „elixirului vieţii” şi a „pietrei filosofale” a făcut o descoperire care îl situează la loc de cinste în galeria personalităţilor din lumea chimiei. În 1669, prin fierberea urinei umane a obţinut o substanţă moale, care licărea în întuneric, răspândind o lumină rece. Crezând că a creat „piatra” aducătoare de bogăţie, a ţinut secretă descoperirea sa, iar substanţei obţinute i-a spus „fosfor”, adică „purtător de lumină”.
