Clarvăzătoarea Doris a văzut „Revoluţia română din 89” cu câteva luni înainte? Mai multe profeţii au fost publicate în diverse ziare…


În iunie 1989, Doris, o americancă din Florida, clarvăzătoare de excepţie când vrea ea, a prezis cu lux de amănunte căderea lui Ceauşescu, oamenii şi soldaţii care urmau să fie scoşi în stradă şi să moară, şi toate evenimentele pe care astăzi le numim „revoluţie”, indicând cu claritate luna decembrie 1989.

Era terifiantă şi în acelaşi timp alarmantă viziunea lui Doris în care pe străzile Bucureştiului apăreau la sfârşitul anului ’89, oameni împuşcaţi plini de sânge căzând în genunchi în zăpadă, aeroportul înconjurat de soldaţi, ş.a.m.d. Iar toate aceste clarviziuni au apărut în mai multe ziare.

O faţetă nostimă a întregii poveşti este că după ce previziunea lui Doris cu privire la Decembrie ’89 s-a împlinit, aceasta a fost contactată de intermediari ai unor „persoane” foarte „sus-puse” care jinduiau la conducerea României şi voiau să afle ce le rezervă viitorul. Nu se ştie ce aiureli le-a spus Doris, însă „persoanele sus-puse” împreună cu intermediarii lor ar trebui să afle cu această ocazie ca Doris, deşi este o clarvăzătoare de talie, din păcate nu prea ştie unde se afla România pe harta lumii.

A fost Doris cu adevărat o clarvăzătoare sau a avut informaţii secrete de la CIA despre ce se va întâmpla în România peste câteva luni?


Lasă un comentariu