Chiar au fost avertizaţi astronauţii de către „extratereştrii” de pe Lună după aselenizările din 1969-1972? „Nu mai veniţi pe Lună, pământenilor!”


Imagine generata de Microsoft AIProbabil că mulţi (inclusiv eu) ne-am pus întrebarea de ce americanii n-au mai ajuns cu astronauţi pe Lună de mai bine de 50 de ani. Tehnologia din prezent e mult mai avansată, iar costurile acestor tehnologii sunt mult mai scăzute decât cele din anii 60-70. Nu ar exista decât trei răspunsuri logice la această întrebare:

1) Oamenii n-au ajuns niciodată pe Lună, iar aşa-zisele aselenizări de la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70 n-au fost decât nişte farse puse la cale de Hollywood. Eu cred cel mai mult în versiunea aceasta şi de aceea am scris mai multe articole pe această temă;

2) Au mai fost făcute aselenizări în ascuns, iar americanii, ruşii sau alte mari puteri ale lumii au deja baze secrete pe Lună;

3) Oamenii n-au mai ajuns pe Lună de 50 de ani, pentru că au fost ameninţaţi de extratereştri să nu le mai calce teritoriul. Despre această posibilitate, am discutat pe larg în cadrul acestui articol din 2009: NASA nu s-a mai dus pe Lună de frica extratereştrilor?

În articolul de faţă, voi vorbi mai mult despre această posibilitate, şi asta pentru că reţeaua rusească de televiziune RTR a difuzat în 2016 un documentar despre posibilitatea întâlnirii astronauților americani cu civilizațiile extraterestre. Astfel, în documentarul respectiv, ufologul rus Vladimir Azaza și astronomul Evgeni Arsiukin spun că în aselenizările cu oameni din 1969-1972, astronauţii americani ar fi dat peste OZN-uri şi extratereştri. Cei doi specialişti au afirmat că obiectele zburătoare de origine extraterestră au spionat permanent navele spaţiale americane Apollo. În documentar, apare un filmuleţ în care se poate observa un obiect luminos care urmărește îndeaproape o navă spaţială americană.

Înregistrările comunicaţiilor dintre astronauţii NASA și centrul de control al misiunii sunt câteodată de neînţeles. Asta înseamnă că cei de la NASA se aşteptau să găsească ceva uimitor pe Lună și de aceea s-a comunicat mai mult cu mesaje codate. În mesajele codate astronauţii ar fi spus că au găsit pe Lună resturi de vehicule spațiale și orașe părăsite. În plus, marea bănuială că ceva a fost ascuns publicului e faptul că NASA a anunţat că înregistrările originale ale aselenizării Apollo 11 s-au pierdut (vedeţi articolul meu din 2012: Cum a pierdut NASA înregistrările originale ale aşa-zisei aselenizări Apollo 11 … Cât de perfizi pot fi cei de la NASA!).

De asemenea, astronuaţii americani ar fi fost întâmpinaţi pe Lună de creaturi extraterestre, care le-ar fi spus că ei nu vor tolera prezența locuitorilor Pământului pe Lună, pentru mult timp. Extratereştrii le-ar fi spus americanilor să se ducă acasă, deoarece ei doresc să păstreze secrete baze sublunare, ce au fost folosite pentru a observa viața pe Pământ. Lui NASA i-a fost frică de un conflict cu o civilizaţie extraterestră avansată, aşa că a oprit imediat programul lunar.

Totul vă sună incredibil? Eu stau însă şi mă gândesc aşa. Dacă extratereştrii ăia de pe Lună sunt atât de avansaţi, de ce au trebuit ei să aştepte să vină NASA pe Lună şi să-i ameninţe pe americani? Nu era mai simplu ca, înainte de a ajunge Apollo 11 pe Lună, să distrugă nava spaţială NASA? Fără ameninţări şi alte poveşti. Sau să le fi trimis un mesaj înainte de decolarea lui Apollo 11: „Nu veniţi pe Lună, căci nava voastră va fi distrusă!” Sau poate că extratereştrii ăia de pe Lună nu sunt chiar atât de avansaţi ca noi… Şi, în plus, au fost realizate mai multe aselenizări între 1969-1972. N-au înţeles cei de la NASA ameninţarea extratereştrilor, încă de la prima aselenizare din 1969?

 


Lasă un comentariu