În nr. 1 din 1967, revista sovietică „Sputnik”, având şi ediţii în mai multe limbi străine, publica un incendiar articol al lui Viaceslav Zaiţev, „Oaspeţi din Cosmos. Ştiinţă sau fantezie?” Autorul, cercetător ştiinţific la Institutul de literatură al Academiei de ştiinţe din Bielorusia, era cunoscut ca un pasionat partizan al ipotezei că Pământul a fost vizitat, din cele mai vechi timpuri, de soli ai altor civilizaţii. El susţinuse această idee în două lucrări din 1959, „Reminiscenţe cosmice în monumentele scrierii antice” şi „Evoluţia Universului şi raţiunea”.
Articolul din „Sputnik” se referea la un text apărut în obscura revistă germană „Das Wegetarische Universum”, cu privire la discurile de piatră descoperite de arheologii chinezi în zona de peşteri montane de la hotarul dintre China şi Tibet. Potrivit textului, aceste discuri, tăiate cu unelte necunoscute, acum câteva mii de ani, au în centru un orificiu din care porneşte, în spirală, un şanţ dublu, ajungând până la margine: „Este evident că acestea nu sunt şanţuri sonore, ci reprezintă o scriere, cea mai bizară din câte au fost găsite vreodată în China şi chiar în lumea întreagă”.
După 20 de ani de eforturi, scrierea a fost descifrată de Ţum Um Nui şi de patru dintre colegii săi, semnatari ai lucrării „Scrierea canelată vorbind despre navele cosmice existente, aşa cum arată însemnările de pe nişte discuri, cu 12.000 de ani în urmă”. În aceste nave au coborât pe Pământ reprezentanţii civilizaţiilor Dropa şi Ham, obligaţi să rămână aici de accidentarea ireversibilă a mijloacelor de locomoţie celestă.
Articolul mai susţine că fragmente de disc au fost trimise la un institut din Moscova, unde s-a constatat că în compoziţia lor intră o mare cantitate de cobalt şi că vibrează ca şi cum ar fi fost încărcate cu electricitate şi ar fi făcut parte, cândva, dintr-un circuit electric. Ni se mai comunică faptul că pereţii interiori ai peşterilor în care locuiesc astăzi urmaşii oaspeţilor cosmici sunt acoperiţi de desene reprezentând Soarele, Luna şi stelele; printre ele se văd puncte, cât un bob de mazăre, părând să coboare spre munţi.