Adevărata istorie a omenirii este mult mai fascinantă decât ceea ce ne spun cărțile de istorie. Știați că există texte antice care datează de mii de ani, şi care menționează vehicule controlate de minte, tehnologii precum levitația și antigravitația și nave spațiale de pe alte planete? De fapt, sunt atât de multe lucruri care au fost lăsate în afara cărților de istorie intenționat, de parcă nu ar trebui să ştim adevărata istorie și origine a omului.
Şi, să ne referim la India antică, unde vom descoperi că se face multe referiri la cele mai fascinante texte antice din toate timpurile. India antică are una dintre cele mai lungi istorii din lume; textele sale antice – numite „Vede” – sunt una dintre cele mai mari scrieri antice de pe Pământ. Interesant este că aceste texte antice, datând de mii de ani, vorbesc despre „vehicule zburătoare care au vizitat continentul de mai bine de 6.000 de ani”.
Mulți găsesc aceste texte antice fascinante și confuze în același timp. Astfel, sunt menţionate detalii incredibile ale vehiculelor controlate de minte, grație unei tehnologii – acum pierdute – accesate de culturile antice. Dar aceste scrieri fascinante nu doar că menționează vehicule controlate de minte, ci detaliază tehnologii fascinante precum levitația și antigravitația – tehnologii futuriste care au fost prezente pe Pământ cu mai bine de 6.000 de ani în urmă.
Un savant, pe nume Dr. V. Raghavam, a studiat aceste texte vechi, scriind despre ele o mulţime de cărţi şi articole. Potrivit lui Dr. V. Raghavam, au existat ființe umane care trăiau pe alte planete și ființe extraterestre care ne-au vizitat strămoșii cu mii de ani în urmă. Dr. Raghavan a spus: „Cincizeci de ani de cercetare în această lucrare străveche m-au convins că există ființe vii pe alte planete și că acestea vizitau Pământul încă din anul 4000 î.Hr.” El adaugă: „Există o mulțime de informații fascinante despre mașinile zburătoare, chiar și despre arme fantastice SF, care se găsesc în traduceri ale Vedelor, epopeilor hinduse și ale altor texte antice sanscrite”.
Mulți alți savanți și autori sunt de acord cu Dr. Raghavan. Există o cantitate mare de dovezi scrise şi în alte epopee hinduse străvechi, „Mahabharata” și „Ramayana”, unde putem găsi tot felul de tehnologii futuriste. De exemplu, Dr. Krishna Murty, profesor de aeronautică la Institutul Indian de Știință din Bangalore, spune: „Este adevărat că vechile Vede indiene și alte texte se referă la aeronautică, nave spațiale, mașini zburătoare, astronauți antici. Un studiu al textelor sanscrite m-a convins că India antică cunoștea într-adevăr secretul construirii de mașini zburătoare și că aceste mașini au fost proiectate după nave spațiale de pe alte planete”.
Există numeroase texte antice care indică piese dintr-o „istorie uitată” și o „istorie ascunsă”. Istoria antică a Indiei este cu siguranță una dintre acele piese neînțelese ale istoriei umane. După ce ne uităm la toate dovezile, trebuie să ne întrebăm: este timpul să ne schimbăm cărțile de istorie?