Relatare uluitoare dintr-un ziar: în 1953, arheologii ar fi găsit în Kiev cărţi foarte vechi, în care erau desenate staţii orbite şi nave spaţiale, asemănătoare cu cele din „Star Wars”

În anul 1993, în cotidianul rus „Dzhentry” nr.5 din Vladivostok apare o relatare misterioasă, care ar fi avut loc cu 40 de ani în urmă, adică în 1953 (curios, anul morţii lui Stalin). Astfel, conform relatării acelui cotidian, o expediție …

Cititi mai multe

Ministrul irakian al transporturilor: „Primul aeroport de pe Pământ a fost construit de sumerieni, acum 5.000 de ani, în districtul Dhi Qar din Irak. De aici au decolat navele spațiale sumeriene spre alte planete”

În 2016, ministrul irakian al transporturilor, Kazem Finjan, ținea o conferință de presă în districtul Dhi Qar pentru a anunța construcția unui nou aeroport. El a inclus, printre altele, câteva declarații destul de surprinzătoare: „Poate că mulți dintre locuitorii guvernoratului …

Cititi mai multe

Au ajuns chinezii medievali (din secolul al X-lea) la zeci de kilometri deasupra Pământului? De unde ştiau ei că cerul se face negru odată cu ridicarea în spaţiul cosmic, aşa cum l-a văzut cosmonautul Gagarin!?

Există documente medievale, asiatice sau europene, ce descriu fenomene total inexplica­bile științific, întâmplări care sunt indiscutabil altceva decât o simplă fantezie sau exagerare a cronicarilor… De exemplu, un vechi document coreean relatează că în primăvara anului 316 d.Hr., „30 de …

Cititi mai multe

Sateliții SpaceX ai lui Elon Musk, ce fac parte dintr-o rețea militară, transmit semnale pe frecvențe radio interzise

Un observator amator canadian de sateliți, Scott Tilley, a descoperit recent ceva neobișnuit în timp ce scana cerul: sateliții clasificați „Starshield” ai SpaceX (companie deţinută de miliardarul Elon Musk) – construiți pentru Armata Americană – transmit semnale pe frecvențe radio …

Cititi mai multe

Soţia unui astronaut care a ajuns pe Lună recunoaşte: „Soţul meu a văzut nave spaţiale avansate în spaţiul cosmic” Şi nu erau umane…

Explorarea imensității spațiului cosmic este o aventură incomparabilă, o experiență rezervată doar câtorva aleși. Acești oameni au fost martori la lucruri pe care majoritatea abia și le pot imagina. Dar cum rămâne cu obiectele zburătoare neidentificate (OZN-uri)? Potrivit soției unui …

Cititi mai multe

Cum explicăm hărţile vechi din Antichitate, în care apar continente necunoscute în acele timpuri, ca America, Antarctica sau Australia? S-au folosit nave spaţiale?

Una dintre enigmele cele mai fascinante din istoria geografiei este următoarea: ce anume cunoșteau despre Pământ și despre Univers, în general, popoarele Antichității, înainte să fi avut mijloacele pentru a o cerceta? Acum, după ce am reușit să explorăm mările, …

Cititi mai multe

Nefilimii – giganţii de pe planeta ascunsă Marduk – ne-au creat pe noi, oamenii, ca sclavi, pentru a munci pe minele lor de aur. Asta ne spun tăbliţele sumeriene?

În vechile tăbliţe sumeriene, descifrate în anii 1970 de cercetătorul şi scriitorul Zecharia Sitchin, se vorbeşte despre existenţa în sistemul nostru solar a unei alte planete misterioase, pe care babilonienii o numeau Marduk, iar sumerienii – Nibiru. Era o planetă …

Cititi mai multe

Ştiinţa recunoaşte oficial: o civilizaţie necunoscută şi avansată s-ar putea ascunde în interiorul Pământului! Aflăm asta dintr-un ultim studiu ştiinţific realizat la Harvard

Ce s-ar întâmpla dacă o civilizație tehnologică necunoscută s-ar ascunde chiar aici pe Pământ, adăpostindu-se în baze adânci subpământene și, eventual, chiar ar apărea în OZN-uri sau s-ar deghiza în oameni obișnuiți? Într-o nouă lucrare („The cryptoterrestrial hypothesis: A case …

Cititi mai multe

Dacă în trecutul îndepărtat, au venit pe Terra zeii-extratereştri, de ce ei sunt reprezentaţi pe tăbliţe în tehnologiile noastre rudimentare spaţiale? Dacă au venit atât de departe, de ce n-au folosit tehnologii avansate ca „voiaje interdimensionale prin găuri de vierme”?

Cercetătorul Zecharia Sitchin a fost cel care, după studierea tăbliţelor sumeriene, a introdus pentru prima dată teoria conform căreia, în urmă cu 400.000 de ani, extratereştrii Anunnaki au ajuns pe Terra de pe planeta lor natală, Nibiru (care se găseşte …

Cititi mai multe