Se ştie că în vechile texte găsim multe lucruri interesante în care se vorbeşte despre existenţa extratereştrilor / OZN-urilor. Iată, de exemplu, ce putem găsi într-un vechi text kaponez, numit Sei-to-ki:
„În timpul domniei împăratului Kwammu (782-806 d.Ch.), noi (Japonia) și Coreea aveam același fel de scriere. Împăratului nu i-a plăcut acest lucru și a ars scrierile, spunând: «Acestea vorbesc despre zeul care a întemeiat țara, dar nu îi arată pe zeii care au fost strămoșii noștri».
Dar este posibil ca el să se fi referit numai la legenda lui Ton-kun, care este prezentată în Tongkom după cum urmează: «În regiunea răsăriteană (Coreea), la început nu era niciun conducător. Apoi a fost un Bărbat Divin, care a coborât sub un arbore de santal și poporul din țară l-a ales drept Stăpânul lor. El a fost numit Ton-kun (Stăpânul lui Santal), iar țara a primit numele de „Choson” (ceea ce înseamnă „țară nouă”).
Aceasta s-a întâmplat în timpul domniei împăratului chinez Tong-Yao (2357-2258 î.Hr.), în anul Mon-Shen. La început, capitala a fost Phyong-yong; mai târziu i s-a dat numele de Pek-ok (dealul alb). În al optulea an al domniei lui Wu-Ting din dinastia Shang (1217 î. Ch ), el a intrat în Muntele Asatai și a devenit zeu»”.
Despre această ființă divină se crede că ar fi trăit 1.000 de ani în Coreea și apoi se pare că a fost luată în cer. Ne amintim astfel – prin asociere – de misteriosul conte Saint Germain, despre care se spune că a vizitat Pământul în decursul mai multor secole, reîntorcându-se periodic pe planeta Venus. Să fie doar o coincidenţă?