Pentru cei care îi urăsc pe daci şi tot ce ţine de istoria veche a României – iată o listă cu 17 cărţi şi 4 dovezi clare care arată că Dacia a fost o provincie măreaţă

Există în zilele noastre o atitudine agresivă (aparent inexplicabilă) împotriva celor care promovează istoria adevărată a Daciei de acum 2 milenii. Şi nu e vorba doar de oameni obişnuiţi (troli de pe Internet) şi chiar de specialişti, „personalităţi” apărute după Revoluţie (să le spunem „noul val”) care aruncă cu noroi şi ridiculizează tot ce ţine de Dacia şi daci. S-a ajuns până acolo încât cei care susţin istoria veritabilă a Daciei să fie consideraţi jignitor ca fiind „dacopaţi” sau chiar şi mai aberant „vânduţi ruşilor” sau „vânduţi lui Putin”, etc., ignorându-se cu bună seama documente vechi de secole şi cercetări ale mai multor istorici, realizate în peste 100 de ani.

De exemplu, profesorul universitar doctor Alexandru Călinescu, specialist în critică literară, spune că „dacopaţii sunt într-o mare eroare susţinând că ţara noastră se numeşte România dintr-o „mare eroare istorică”: ea ar trebui să se numească Dacia, dar numele de România a fost impus de Vatican şi de către statele occidentale, ce voiau astfel să supună poporul român inventându-i origini latine”. Domnul profesor nu crede în conspiraţia francmasonică de la mijlocul secolului al XIX-lea, când, într-adevăr, ni s-a impus forţat numele de România, în loc de Dacia. De către cine? De către francmasonii care au invadat elitele noastre intelectuale.

Problema este că numele de Dacia dat populaţiei româneşti nu a fost inventat nici de Ceauşescu şi nici de “dacopaţii” din zilele noastre, nici de Putin, nici de poporul rus, ci apare în documente şi inscripţii din secolele trecute. Am spus-o de câteva ori pe acest site, dar am să mă repet din nou cu argumente şi în acest articol:

1) O hartă publicată la Londra în anul 1835 şi denumită “Germania, Dacia”, prezintă teritoriul Daciei de acum 2.000 de ani. Harta a fost publicată pe contul de Flickr a lui Daniel Siegfriedsohn, care, conform domniei sale ar fi fost publicată la Londra în anul 1835. Primul lucru care îţi atrage atenţia la această hartă îl reprezintă faptul că poartă numele de “Germania Dacia”, ambele nume cât se poate de “româneşti”. Cel mai curios îl reprezintă folosirea numelui de “Germania”, în loc de englezescul “Germany”; pesemne că editorul hărţii a hotărât să păstreze denumirile originale în limba latină. Acest lucru se observă şi din folosirea numelui latin de “Mare Hadriaticum”, de exemplu, în loc de “Adriatic Sea”, adică “Marea Adriatică”. Acest lucru ar putea însemna că harta ar fi posibil să fie o copie după o hartă mult mai veche, probabil una antică.

În funcţie de teritoriile observate (Sarmatia – Ucraina/Rusia de astăzi, Noricum – Austria de azi sau Illyricum – fosta Iugoslavie din secolul al XX-lea), se poate trage concluzia că harta aceasta reproduce cum arăta Europa acum circa 2.000 de ani, în timpul Imperiului Roman. Precum se vede, atunci Dacia reprezenta un regat foarte puternic în Europa, înainte de a fi transformat în provincie romană ceva mai târziu.

2) Epitaful în limba grecească al unei pietre de mormânt din interiorul bisericii Golia din Iaşi, datată 1753 (deci cu circa un secol înainte de apariţia statului “România”):

Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice
Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria,
M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina,
Numele meu este Sultana cea cu viaţa scurtă
Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă,
A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor.
Vai! vai! n’am murit în patria mea
Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor
În anul al treilea şi o mie de la Hristos
Plus cincizeci, şi şepte ori o sută (=1753)
În ziua de sâmbătă a lui Ianuarie,
Cam pe la început, adecă a două zi.

Vedeţi cum se vorbeşte de domnitorul Mihail Racoviţă (care a fost şi domn al Moldovei şi cel al Ţării Româneşti) de “domnitor al dacilor şi misienilor”, în niciun caz de “domnitor al românilor”. Misienii sunt un alt nume pentru vlahi, iar aceşti vlahi sunt urmaşi ai tracilor. Aşadar, ţara noastră se putea numi “Valahia” sau “Dacia”, fiind urmaşi ai tracilor şi dacilor. Soţia sa, Sultana Racoviţă, precizează faptul că nu s-a născut în “Dacia”, ci în Bizanţ.

3) Piatra de mormânt a Smarandei Ghica, fiică de domnitor, din Biserica Sf. Gheorghe din Iaşi, datată 1738:

„Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”.

“Egemon” este un arhaism pentru “conducător”; aşadar, Grigore Ghica (care a fost şi el domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti) este considerat a fi fost “conducătorul Daciei”, nu al “României”.

4) O lucrare germană din 1683, scrisă de compozitorul Daniel Speer (1636-1707) şi intitulată “Ungarischer oder Dacianischer Simplicissimus” adică „Simplicissimus ungar sau dac”. 

Eroul nostru porneşte din Silezia, petrece un timp în Polonia, vine apoi în Slovacia, unde studiază muzica şi participă la lupte cu turcii, intră la un moment dat în slujba unor magnaţi maghiari care îl aduc în Transilvania, unde, în cele din urmă, se angajează pe lîngă Gheorghe Ştefan, fostul domn al Moldovei (1653-1658), şi apoi pe lîngă nefericitul principe ardelean Acaţiu Barcsai. Acţiunea se petrece aproximativ între 1654-1661, continuînd apoi într-un alt roman „simplician” al lui Speer, “Turkischer Vagant”, în care eroul călătoreşte prin ţinuturile asiatice ale Imperiului otoman.

În acea vreme, s-au tipărit o sumedenie de texte geografice şi istoriografice în legătură cu deplasarea interesului politicii habsburgice către Ungaria şi Balcani; în aceste texte, apare frecvent denumirea Dacia, aplicată uneia sau alteia dintre ţările române, de cele mai multe ori însă tuturor la un loc, marcându-se astfel ideea unităţii lor iniţiale. Tot atunci, circulau cu insistenţă zvonurile despre proiectele „dacice” ale principilor ardeleni — Gabriel Bethlen şi cei doi Rakoczi — ale curţii poloneze şi chiar ale curţii de la Viena. Toate acestea nu-i puteau fi străine lui Daniel Speer. Titlul romanului indică existenţa şi mai ales consistenţa unei idei deosebit de preţioase pentru conştiinţa opiniei publice europene a epocii, dincolo de proiectele urzite de cabinetele diplomatice: ideea reînvierii vechii Dacii, a reunirii celor trei ţări române într-un singur stat, aşa cum o făcuse Mihai Viteazul.

De asemenea, pentru cei cred că Dacia glorioasă e o invenţie a „dacopaţilor” de azi, îi invit să citească următoarele cărţi ale mai multor istorici şi savanţi pe această temă:

– Herodot din Halicarnas – Istorii, București, 1980
– Berciu D. – Arta traco-getică, Buc., 1969; De la Burebista la Decebal, Buc, 1980; Unele probleme ale religiei geto-dacilor în lumina noilor cercetări – în Studii și cercetări istorice, XIX, 1972
– Crișan I.H. – Origini, Buc., 1977; Ceramica geto-dacă, Buc., 1968; Spiritualitatea geto-dacilor, Buc., 1986
– Daicoviciu C. – Dacica, Cluj, 1970
– Densușianu N. – Dacia Preistorică, Buc., 1986)
– Eliade M. – De la Zamolxis la Gingis-han, Buc., 1980,
– Giurescu C.C. – Formarea poporului român, Craiova, 1973
– Gramatopol M. – Dacia antiqua, Buc., 1982)
– lorga N. – Istoria românilor pentru poporul român, Chișinău, 1992
– Mackendrik P. – Pietrele dacilor vorbesc, Buc., 1978
– Pârvan V. – Getica, Buc., 1982)
– Pippidi D.M. – Contribuții la istoria veche a României, Buc., 1967
– Vulcănescu R. – Mitologie română, Buc., 1987.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.